Oglinzile Sufletului: De Buna Vestire, veşti noi din Grădina lui Dumnezeu

Săptămâna asta, de dinainte de Buna Vestire, ne-am continuat procesul de comuniune cu natura şi împământare şi am profitat din plin de zilele minunate, calde şi însorite ale primăverii care a venit peste noi atât de încântător.

Zilele trecute s-au derulat, una după alta, oarecum după acelaşi program. Trezit în jur de ora nouă (este vorba despre mine, desigur, căci Adrian se trezeşte întotdeauna ceva mai devreme), cafea, mic dejun, bifat ritualul de pregătire pentru grădină (a se citi “dat pe orice milimetru de piele expusă cu cremă de protecţie solară cu filtru 30 din abundenţă şi luat ochelarii de soare şi mănuşile de protecţie; de pălărie de soare încă nu este nevoie) şi pornit spre zonele de lucru.

Cum aveam deja pregătite de săptămâna anterioară două parcele pentru însămânţare, am rezolvat rapid, din doi timpi şi trei mişcări, această activitate principală. O parcelă şi-a primit un rând de spanac pe mijloc şi două rânduri laterale cu ridichi roşii (ocazie cu care ne-am amintit râzând de prima noastră ridiche de anul trecut, minunea minunilor, cea mai frumoasă şi mai gustoasă ridiche din lume; dacă vreţi să o revedeţi şi să-i recitiţi povestea, o găsiţi aici "Prima ridiche" http://oglinzilesufletului.blogspot.ro/2016/06/prima-ridiche.html, 03.06.2016), iar cealalaltă parcelă a primit pe mijloc tot un rând de spanac (da, ne place mult!) şi două rânduri laterale de ceapă. Unul cu ceapă roşie si unul cu ceapă albă.

Da, da, ştim, am mai pus ceapă şi vom mai pune din nou, în combinaţie cu alte legume, atât pentru că ceapa este un foarte bun companion protector pentru plante, cât şi pentru că... am cumpărat muuuuuult arpagic!!!! Cât pentru tot satul, probabil. Dar, nu-i nimic. Ceapa este foarte sănătoasă pentru organism şi niciodată nu-i prea mult o ceapă-două în plus la fiecare ciorbă gătită sau la alte mâncăruri. Ba, chiar şi în murături voi pune mai multă, dacă va fi cazul.

Cum însămânţarea s-a încheiat relativ repede, cât timp Adrian a umplut bidoanele mari cu apa din fântână, ca sa se încălzească la soare până seara, pentru a putea uda plantele din seră (pătrunjelul, varza kale şi salvia, care au explodat în frunze verzi, proaspete şi delicioase şi din care deja consumăm de câteva zile), eu m-am apucat să curăţ de uscături zona în care anul trecut am avut aromaticele. De zona asta Adrian nu se atinsese deloc şi n-o săpase pentru că trebuia verificată minuţios, mai întâi, dacă, în primăvara asta, din plantele aromatice perene puse acolo iese ceva. Şi bine a făcut, căci, luând eu la mână metru cu metru, am descoperit vreo trei tufe de Menta Piperata şi vreo trei de Mellisa răsărind din pământ în frunzuliţe mici, dar viguroase. Ba chiar şi un firicel delicat, dar hotărât de leuştean, din cel pus din seminte de noi anul trecut.

Am curăţat bine şi cu grijă zonele lor, le-am marcat de jur împrejur cu câteva stinghii de lemn, pentru a fi vizibile şi să nu călcăm în ele până vor mai creşte un pic, iar restul am greblat de uscături, lăsându-i locul curat lui Adrian, pentru săpat. Într-o parte am însămânţat şi o mână de seminţe de usturoi, din cele adunate de noi din grădina noastră dintr-o măciulie lăsată intenţionat să crească la una din tufele de usturoi rămase de la foştii proprietari. Le-am lăsat ca să vedem dacă fac seminţe bune şi dacă pot fi plantate mai departe în pământ. Experiment, cu alte cuvinte.

Odată încheiate lucrările de pe ordinea de zi (a se citi “agendă”), am inspectat cu drag şi curiozitate evoluţia pomilor, murilor, coacăzilor şi cătinelor în urma acestui val de căldură primăvăratică şi am constatat cu bucurie că toţi sunt în stadiul de REVOLUŢIE. Bobocii au crăpat, iar frunzuliţele îşi fac de cap în soare! Corcoduşii îşi adjudecă şi ei în curând stadiul de înflorire. Acum deliberează. Mâine sau poimâine.... Nu stim încă ce-au decis, dar e sigur, mai mult de o zi-două nu mai stau pe gânduri.

De zilele acestea frumoase au profitat toţi sătenii, iar Dealul Oilor a fost luat cu asalt de tractoare nărăvaşe care muşcă din pământ cu poftă, dupa placul proprietarilor, pregătindu-l de noile culturi ale anului acesta, cel mai probabil, porumb.

Ritualurile de împerechere ale păsărilor sunt în toi, acoperişul şurii noastre fiind unul din locurile preferate ale porumbeilor pentru dansurile lor înnaripate. Este un loc însorit, înalt şi ferit, unde jocul lor se integrează perfect în decorul anotimpului care a trezit la viaţă plante si vietăţi, din cer şi din pământ, integrându-le în ritmurile începutului unui nou ciclu al naturii. Ciorile, în schimb, au ca loc preferat cablurile legate de stâlpul electric de la poartă, unde se adună frumos, perechi, perechi, ca notele muzicale pe portativ, de zici că, aşa cum sunt ele îmbrăcate în fracuri, aşteaptă începutul vreunei piese de operă, în ritm sobru, clasic, elevat.

De concert de operă n-am avut parte, în schimb zilnic am avut parte de un alt spectacol desăvârşit, înălţător, epopeic şi inegalabil de lătrături. Gaşca noastră contra gaşca lor. A lor, adică a oricui altcuiva. Pot fi ele turme de oi complet inofensive, dar cine să creadă asta? Toni? Nici vorbă. Trec oile prin faţa portii noastre? Trec. Trebuie latrate, desigur. Punct. Fără alte divagaţii şi comentarii. Apoi, gaşca din vecini, formată din Contesa de York, Locotenetul ei şi Colonelul trece? Trece. Trebuie lătrată, desigur. Cu năduf, cu furie şi cu maximă implicare a întregului efectiv canin din curtea noastră. Colonelului nu-i prea mai place jocul ăsta, că-i bătrân şi obosit şi face deseori cale întoarsă spre curtea lui. Contesei de York, însă....

Uff, să nu încep iar s-o vorbesc de rău! Că iar îmi amintesc cum Locotenentul ei ni l-a muşcat de picior pe Toniţă, drăguţul, anul trecut, într-o încăierare de-a lor. Nu ştiu cum l-au prins la mijloc, iar dumnelui, îndrăgostitul, n-a mai apucat să sară sus, pe gard, pe locul lui, şi ni l-au încoltit. Iar dumneaei... nu, gata, mă opresc aici, că mi se urcă sângele în cap de supărare!

După ce se încheie spectacolul la scenă deschisă, cel cu diverse politeţuri mârâite printre gard între protagoniştii cu ştate locale, vine şi rândul Demoazelei noastre, Miss Bubulina, să se bucure de aer şi de soare, de alergătură cât o ţin picioruşele pe motiv de Bobi nărăvaşul, cu care o mai lăsăm uneori să zburde prin grădina de flori. Puiandri amândoi, nu ştiu încă altceva decât să se alerge unul pe altul printre tufele noastre de lalele (bine că le-am protejat cu gărduleţe!), de trandafiri şi pe după butaşii de viţă de vie ori de zmeură. Fântâna fiind în mijloc, pare a fi scăparea Bubulinei-Ema care reuşeşte să ia virajul mult mai strâns în jurul fântânii şi să scape, astfel, de urmăritorul negricios, acum de cinci ori mai mare decât ea. Abia după ce o vedem obosită bine o luăm în braţe şi o ducem în casă, unde adoarme dusă, uitând astfel complet un timp de discriminarea canină pe care ne-o reclamă înfuriată deseori.

Cât Ema se zbenguie prin grădină, noi facem inspecţia florilor şi nu ne mai săturam privindu-le şi admirând ritmul lor rapid de creştere. Lalelele au deja vreo 20 cm, trandafirii căţărători sunt plini de boboci de frunze, iar clematitele s-au pornit şi ele la făcut frunze şi chiar boboci de flori, de nu ne vine să credem. Chiar nu mai speram să iasă din iarnă la cât ger au îndurat, sărăcuţele, şi, mai ales, la cât s-a hârjonit Bobi pe la gard, pe lângă ele, în timpul iernii, cu ochii după Ema, când încă nu-i lăsasem împreună. Dar, din fericire, au scăpat toate patru, sunt pline de lăstari şi sperăm să îmbrace frumos gardul cu frunze şi flori în curând. Bujorii îşi înalţă şi ei capetele roşii din ce în ce mai mult de la o zi la alta, iar sequoia este plin şi el de boboci. După ce va înfrunzi, vă vom arăta fotografii cu el. Este o splendoare de verde crud şi delicat. Superb!!!

Ultima tură de activităţi ale săptămânii a fost tăiatul şi curăţatul pomilor din livada şi a viei din spatele grădinii, cât a rămas din ea pe araci, ca un chenar în jurul unui teren pe care vom cultiva câte ceva.

Livada se trezeste şi ea la viaţă, primele floricele ivindu-se de sub pătura groasă de muşchi şi iarbă. Toporaşi şi floricele galbene sunt peste tot. Este o minune să-i tot vedem râzând în soare după o iarnă atât de geroasă ca cea care tocmai s-a dus. După ce am terminat curăţatul copacilor am rămas cu o bătătură de la cleşte de mai mare frumuseţea. Da, am avut mănuşi de protecţie, dar, totuşi.... Asta e.

Cât timp Adrian s-a ocupat de aracii viei, care au trebuiau băgaţi din nou în pământ, căci se prăbuşiseră aproape toţi peste iarnă, eu am terminat livada. N-aş fi crezut că o să ajung să fac asta. Nici n-aş fi vrut, dar Dumnezeu o aşa putere mi-a dat şi o aşa voinţă, încât am reuşit. “Da-mi, Doamne, putere din puterea Ta” a fost mesajul cheie pe care l-am primit întâmplător :) din mediul din jurul nostru (şi care mi-a facut pielea de găină când l-am auzit, aşa de profund m-a atins). Până la nivelul înălţimii mele, toţi copacii au fost curăţaţi frumos şi temeinic, cum numai o gospodină o putea face. Pe principiul “doi în cuib nu se poate” am tot tăiat ramurele, resturi uscate şi crengi orientate înspre interiorul coroanei până când am terminat.

Între timp a terminat şi Adrian cu via, un efort solicitant şi pentru el, neobişnuit cu astfel de treburi, dar hotărat şi tenace, pregătind locul pentru următoarea operaţiune: tăierea şi legarea viei. De aceasta tot eu mă voi ocupa, ca şi de via mare, eu fiind cea iniţiată în aceste secrete oculte agricole de către doamna Maria şi de Nana Mina, anul trecut.

Cum Adrian stăpâneşte deja perfect arta aprinderii focului, luându-şi măiestria şi în această iniţiere ancestrală, venită din vechime, pe lângă Iniţierea Toporului Sacru, m-am gândit să nu mă las nici eu mai prejos şi să-mi etalez şi eu măiestria iniţierilor primite, ale căror secrete se transmit doar celor vindecaţi de tarele interioare, celor care şi-au transces karma şi care dovedesc o răbdare şi o tenacitate de Maestru, printre care, pare-se, mă număr şi eu. Hi, hi, hi.... :) Mai glumim şi noi. :)

Via mare, cea întinsă pe spalieri, este gata de săptămâna trecuta. Aşa de drag îmi este să o văd curată, tăiată şi pregătită de înfrunzit! Mai trebuie să trec o dată prin ea să-i mai leg, pe ici, pe colo, unii lăstari, dar, în mare, este gata de rodit. Ştim deja că primii ei muguri sunt cei cu rod, aşa că vom fi foarte atenţi cu ea şi n-o vom mai scăpa din vedere, aşa ca anul trecut, după bruma aceea care ne-a luat obiectul muncii, distrugând tot de rodise până atunci. La final, am inventariat şi cei opt pomi fructiferi pe care tocmai i-am plantat, pentru a-i trece în fişierul excel, cel cu orgnizarea grădinii şi culturilor.

Un incident foarte interesant a fost când am găsit printre pomi o mână de fulgi şi pene roşcate, ca de găină, strălucind frumos în lumina soarelui. Nu ştim cum au ajuns acolo. Bănuit de această năzdrăvănie ar fi Bobi, care ni s-a cam părut zilele trecute că ar fi alergat disperat prin livadă cu ceva în bot, ignorând cu desăvârşire chemările noastre, dar nu îl bănuim că ar fi furat chiar el găina, ci doar că ar fi găsit-o deja moartă şi abandonată pe undeva de făptaşul adevărat, de hoţ, adică. Hoţul nu-l ştim, poate vultea, dar credem că Bobi s-a bucurat maxim că a dat peste pradă. Acum, ce să zicem? Nu-i prea bine. Mămăiţa-vecina ne-a spus să nu-l mai lăsam prin grădină că, dacă se învaţă la găini, poate să devină şi el hoţ. Ca şi Pufina ei, o căţeluşă metis micuţă, care seamănă cu Contesa de York şi care a cam simţit gustul ouălor,motiv pentru care cam pândeşte cuibarele. Lucrul acesta este văzut în sat ca fiind grea năpastă la casa omului. În ceea ce-l priveşte pe Bobi, putem doar să luăm toate măsurile să nu mai iasă din curte. Speram să şi reuşim. Am strâns toate penele şi fulgii de pe jos cu gândul de a le folosi la crearea mai multor dream-catcher. Încă nu ştiu cum, dar învăţ eu de pe net.

Ce să vă mai povestim? Am plantat şi cele două Yucca de grădina cumpărate, care, la vara, prin iunie, probabil, vor înflori frumos, un ciorchine înalt plin de clopoţei albi. Una în faţă, apropierea zonei coniferelor, iar una în Fairyland, cum îmi place mie să numesc curtea de dincolo de şură, înainte de a intra în grădina de legume. Mai sunt acolo unele transformări de făcut, de plantat unele flori, mai mulţi trandafiri, căsuţa de sub soc trebuie reabilitată, bujorii şi crinii portocalii transplantaţi acolo (din zona unde am făcut fosa pentru baie) au început să-şi scoată afară vârfurile colorate şi au primit protecţie ca şi lalelele (până când vor fi mai mari şi vor fi în afara oricărui pericol de rupere de catre câini). Probabil acolo vom amplasa si balansoarul când îl vom cumpăra. Balansoarul este o piesă grea în peisajul Grădinii lui Dumnezeu şi a fost proiectat a exista aici chiar înainte de a avea Grădina. Desenul din noaptea de revelion 2014-2015 (pe care îl puteţi vedea aici, în "Cuvânt înainte" http://oglinzilesufletului.blogspot.ro/2015/12/gradina-lui-dumnezeu-0-cuvant-inainte.html, 06.12.2015) arată incontestabil asta.

Cam acestea au fost ultimele noutăţi din Grădina lui Dumnezeu. Sunt noutăţi multe, de Buna Vestire, primăvăratice, care continuă seria frumuseţilor care se desfăşoară aici, sub bagheta noastra magică, dar urmând Magica Pictură pregătită a ni se desfăşura în faţa ochilor, tuşă după tuşă, de însuşi Marele Artist Divin.