Iubirea mea, aici, în lumea asta,
Cuvintele ne-mbracă în oglinzi.
Tu mă citeşti şi fără-a lor
rostire
Când sufletul din mine îl colinzi.
Tu-mi eşti ecoul gândurilor mele
Şi poţi să vezi mai
mult decât priveşti.
Deschisă-n faţa ta-s
precum o carte.
Căci,
dragul meu, eu ştiu că mă iubeşti.
Mă
ţii de mână
şi-i atât de bine!
Nu ne mai pasă de nimic din jur!
Cu ochii tăi frumoşi mă chemi din mine,
Iar eu mă-nalţ spre
tine din azur.
Ca două păsări albe, de lumină,
Ne-ngemănăm spre
boltele cereşti.
Nemărginirea-n trupul meu vibrează
De dragul tău! Ştiind că mă iubeşti.
Îmbrăţişaţi, tot unul lângă
altul,
Nu mai simţim secundele cum trec,
Nu mai contează nici argintul lunii,
Nici stelele ce-n taină se întrec,
Nici liniştea din noaptea care vine,
Nici zorii ce apar pe la
fereşti.
În nesfârşirea ta îmi
uit fiinţa
Iubindu-te. Ştiind că mă iubeşti.
Bucuresti : 22.11.2013
***
Autor: Liliana Pașcanu
Notă copyright:
Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat
de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest
blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu
excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod
explicit sursa.
Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul
blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau
electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare
sau recenzii, cu menţionarea sursei.
Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini
creativitatea şi unicitatea!
Îţi doresc lectură plăcută!
Cu drag,
Liliana Pașcanu