Ultima Actualizare in 25.05.2025: am adaugat poze noi la final cu noi doi.
Am initiat aceasta insemnare in 25.04.2025 si o inchei azi 25.05.2025.
Din fericire, mai avem doar cateva zile si scapam de aceasta luna mai, una foarte schimbatoare si inselatoare din multe puncte de vedere, atat meteorologice, cat si sociale, o luna in care s-au manifestat toate fenomenele si intemperiile posibile: ploi, vijelii, furtuna, grindina, lapovita si ninsoare, frig si cald, soare si senin, albastru insorit si lumina, bucurie si tristete, succese si infrangeri, deci, o luna cu de toate pentru toti. Bine ca scapam de ea!
Insa, cu toate acestea, a fost o luna in care noi doi am fost ca doua flori, in mijlocul florilor de primavara montana. :)))
Peste cateva zile intram in cea mai frumoasa si luminoasa luna a anului, IUNIE...!!!! Vine varaaaa....!!!!
1 hour of piano Mariage d'amour both versions Richard Clayderman and Paul de Senneville golden hour
Motto:
"Cred sincer că numai o dată în
viață găsești pe cineva care îți poate infrumuseta lumea ta.
Îi poți spune lucruri pe care nu le-ai
mai spus nimănui, va absorbi tot ce spui și chiar își va dori să audă și mai
multe.
Îi împărtășești speranțe pentru viitor,
vise care nu se vor împlini poate niciodată, planuri eșuate și multe dezamăgiri
pe care le-a aruncat viața spre tine.
Nu simte jenă să plângă cu tine când te
rănești sau să râdă cu tine când te porți prostește.
Niciodată nu îți rănește sentimentele și
nici nu te face să te simți că nu ești suficient de bun, ci mai degrabă te
ajută să te formezi arătându-ți lucrurile despre tine care te fac special și
chiar frumos.
Nu este niciodată presiune, gelozie ori
competiție, ci doar o liniște calmă când este prin preajmă.
Poți fi tu însuți și să nu-ți faci griji
despre ceea ce va crede despre tine pentru că te iubește pentru ceea ce ești.
Lucrurile care par nesemnificative
pentru majoritatea oamenilor, cum ar fi o notă, un cântec sau o plimbare, devin
comori neprețuite păstrate în siguranță în inima ta pentru a le prețui pentru
totdeauna.
Amintirile din copilărie revin și sunt
atât de clare și vii încât este ca și cum ești din nou tânăr.
Culorile par mai strălucitoare și mai
luminoase.
Râsul pare parte din viața de zi cu zi,
acolo unde înainte era rar sau nu exista deloc.
Un telefon sau două în timpul zilei te
ajută să treci printr-o zi lungă de muncă și îți aduce întotdeauna un zâmbet pe
buze.
În prezența ei/lui, nu este nevoie de o
conversație continuă, dar descoperi că ești destul de mulțumit doar să îți fie
în apropiere.
Lucrurile care nu te-au interesat
niciodată până acum devin fascinante pentru că știi că sunt importante pentru
această persoană care este atât de specială pentru tine.
Faci totul împreună cu această persoană
- fiecare ocazie și tot ceea ce faci.
Lucrurile simple le împărtășești cu ea,
cum ar fi un cer albastru pal, un vânt blând sau chiar un nor de furtună la
orizont.
Îți deschizi inima cu vulnerabilitate,
dar deschizându-ți inima, experimentezi o iubire și o bucurie pe care nu le-ai
visat niciodată.
Găsești că a fi vulnerabil este singura
modalitate de a-i permite inimii tale să simtă cu adevărat o plăcere atât de
reală, încât e posibil să te și sperie.
Găsești putere știind că ai un suflet
prieten cu adevărat, un suflet pereche, care va rămâne loial mereu.
Viața pare cu totul diferită, incitantă
și utilă."
(Bob Marley) Traducerea Mihaela Dan
In 21 mai 2019 scriam urmatoarele randuri pe acest blog:
„Pentru ca am timp liber berechet, pentru
ca este o activitate foarte relaxanta si creativa, motiv pentru care imi face o
mare placere, si pentru ca este inspirational pentru unii cititori (conform
feedback-urilor primite), postez destul de mult din experientele noastre. Este
si un exercitiu de deschidere, de impartasire a unor frumuseti din jurul
nostru, a unor situatii care mie mi se par interesante, a unor ciudatenii sau,
pur si simplu, a realitatii noastre.
Nu este o deschidere a tuturor
granitelor noastre, caci selectez ceea ce postez, insa este foarte
revigorant si incitant pentru mine sa creez "povestea".
Caci da, este si un act de Creatie aici.
Si ce poate fi mai puternic in aceasta
lume, mai inaltator si care da sens tuturor lucrurilor din jur decat Creatia,
la orice nivel al fi ea.
Mierea oferita de albine este Creatie.
Frumusetea florilor este Creatie.
Felul in care interactionam cu oamenii
este Creatie.
Felul in privim viata, atat in
perspectiva, cat si in detaliu, precum si modul in care raspundem cu viata
noastra in aceasta lume este Creatie.
Oferirea Oglinzilor spre inspiratie,
bucurie si imbogatire este Creatie.
Blogurile noastre (Oglinzile Sufletului si Albastru Arcturian) in care oferim un pic din
felul nostru de a trai, a vedea lumea si a intelege viata reprezinta o
particica din aportul nostru la Creatie.
Noi insine suntem Creatie vie, ca
oricine altcineva. Suntem un Dar pentru cine are nevoie sa primeasca, asa cum
altii ne sunt noua Daruri.
Sa ne onoram reciproc si sa ne bucuram
unii de altii si de ceea ce am venit sa ne oferim unii altora, pe masura
proprie a intelegerilor, puterii si misiunii pe care o avem de implinit aici.”(Liliana
Pascanu, 21.05.2019)
Asadar, in 25.04.2025 am inceput aceasta insemnare, pe care am tot completat-o ulterior, pana azi, cu noi poze.
In 25.04.2025 incepeam cu urmatorul raport al zilei:
Soare, cer albastru, decorat cu norisori albi, pufosi, extrem de fotogenici, pasarele care ciripesc in toti pomii, vantul de primavara care adie si care imi flutura parul cum vrea el, parfum dulce acrisor de flori de corcodusi infloriti, verde crud abia iesit in frunzulite proaspete, oameni care se plimba pe strazi zambind, bucurandu-se de primavara si, in sfarsit, cald! Foarte cald!
Si cand ma gandesc ca nu mai in urma de vreo doua saptamani, pe 11 aprilie, ninsese si fusese gerul ala naprasnic, de -11 gr.C, cand am iesit la plimbare din nou cu caciula de blana, geci groase, boganci, manusi si fulare!
Doamne, ce bine si ce frumos e cand e cald si cand toti copacii au inflorit!
Padurea inca nu este infrunzita, doar cativa copaci de pe strazile orasului, insa nu mai e mult pana cand vom vedea verde pe toate crengile! O saptamana, cel mult doua! :)
Oricum, gata, de azi deschid sezonul la selfie-uri de primavara! :)))))
Si inca ceva: azi am vazut o pereche de vulturi zburand pe deasupra noastra, pe deasupra orasului din Romania aflat la cea mai inalta altitudine, la peste 1100 m, oras in care noi chiar ne-am facut "cuib de vulturi"!
Am reusit sa fac si o poza cu telefonul, dar, fiind foarte sus, vulturii pot fi vazuti in poza doar cu zoom. Am incercuit eu zona unde ii puteti vedea, in poza respectiva.
Stiti cum se spune, "ce este sus, este si jos". ;-)
O pereche de vulturi zbura azi in inaltul cerului, o alta pereche de vulturi se plimba tinandu-se de mana prin Predeal. :)
O sa ziceti, poate, ca iar apar multe selfieuri. Hmmmmm... :)))
De fapt, impusc doi iepuri dintr-o lovitura, cum spune vorba aceea inteleapta din batrani. Oglindesc. ;-)
Daca eu, ca Femeie, am atat de multe calitati (si da, am, de ce sa fiu modesta? :))) ), este de la sine inteles ca si Barbatul meu este unul cu la fel de multe calitati. Si viceversa. Daca el, ca Barbat, are atat de multe calitati (si da, are!) este de la sine inteles ca si Femeia lui, adica eu, este una cu la fel de multe calitati. Si nu este lauda de sine aici. Este Adevarul nostru profund. :)
Este ca in versurile unui cantec mai de demult: "dintr-o mie de flori parfumate, el m-a ales/ dintr-o mie de stele uitate eu l-am ales"...
In sincron, am descoperit si textele de mai jos, aliniate la tema zilei:
,,Adevărul este că o conexiune autentică
curge cu ușurință. Este pace. Când o vei găsi, vei ști. Te vei simți văzut, vei
simți că ești oglindit înapoi la tine, ca și cum ai descoperi umbra propriei
inimi într-o altă ființă umană.
Încet, iubind oamenii potriviți, vei ajunge
să realizezi că ființele umane care ți-au fost menite în această lume nu te vor
epuiza, nu te vor ciobi, nici nu te vor lăsa să simți că ești greu de iubit.
Încet-încet, vei ajunge să realizezi că nu trebuie să romantizezi lucrurile
care dor din această viață. Nu e nevoie să alergi spre foc. Dragostea nu
trebuie să se simtă ca o luptă, nu trebuie să rănească.
Încet, veți învăța cum să depui armele.
Cum să te îndepărtezi de cei care te vor ,,iubi" doar pe jumătate. Încet,
vei învăța că nu poți forța pe cineva să te iubească sau să fie pregătit, dacă
nu este. Trebuie să îi dai drumul.
Trebuie să te concentrezi asupra
oamenilor din viața ta care te aduc înapoi acasă la tine. Trebuie să te
concentrezi pe a susține acest tip de conexiune, pe a onora acea cursivitate
calmă, pentru că există.
Și înveți să ai încredere în asta,
pentru că atunci când dai de ea, când în cele din urmă o experimentezi, te
simți ca și cum ai sta în fața unei uși a cărei cheie o ai, în sfârșit. Intri
cu ușurință. Nu există nicio bătaie în buzunarul jachetei, încercând să găsești
calea potrivită pentru a intra. Nu mai lovești cu pumnii în ușă, cerând să fii
invitat să intri. Treci. Fără sunet. Încet. Ușor. Îți dai jos pantofii. Îți
atârni haina în cuier. Îți pui o cafea. Ești acasă.
... ești Acasă." (Bianca Sparacino)
“Cel mai simplu mod de a înţelege un bărbat este să te uiţi la femeia lui. La femeia pe care a ales-o, pe care a cucerit-o şi alături de care trăieşte.
Tot restul e lipsit de importanţă… ceea
ce contează cu adevărat este femeia care îi este alături.
O femeie puternică, voluntară şi
îngrijită arată că bărbatul are valoare şi respect de sine.
Un astfel de bărbat va reuşi multe în
viaţă – premiul cel mare deja l-a câştigat: a cucerit iubirea unei astfel de
femei.
O femeie loială şi gospodină, pentru
care valorile familiale au greutate, îl va sprijini să dobândească
prosperitatea.
Iar bărbatul îşi va găsi sensul în a
înmulţi ceea ce au împreună.
O femeie inteligentă trădează şi
inteligenţa bărbatului. Împreună, pot pune în aplicare cele mai îndrăzneţe
planuri şi pot crea lucruri măreţe.
O femeie generoasă şi blândă reflectă
aceleaşi calităţi în sufletul bărbatului. Chiar dacă acestea nu sunt încă
evidente, alegerea pe care a făcut-o demonstrează deja înţelepciune.
O femeie fericită şi liberă, puternică
şi deşteaptă, fidelă – este însoţitoarea unui bărbat învingător. Chiar dacă
acesta a pornit pe drumul vieţii din sărăcie şi greşeli.
Femeia este o realizare, o răsplată pe care bărbatul a meritat-o; ea reprezintă nivelul lui. Sufletul lui se oglindeşte în femeia iubită, asemenea unei oglinzi.
Femeia este o comoară nepreţuită a
învingătorului, alegerea lui, triumful lui.
Cine este cu adevărat un bărbat şi ce
crede despre sine – se poate vedea clar privind femeia care îl însoţeşte.
În ea se reflectă inima şi sufletul
bărbatului.
Nivelul lui şi părerea lui despre sine
însuşi.”
Sursa: Marcus A
„Bărbații sa-si aminteasca un adevăr fundamental:
FEMEIA REFLECTĂ CEEA CE AI PUS ÎN EA.
Un suflet de femeie este un ecou. Este o
reflexie emoțională a ceea ce primește.
Absoarbe cuvintele, gesturile, acțiunile
- și analizează dacă acestea se aliniază cu intențiile tale.
Femeia oferă ceea ce primește!
Este ecoul acțiunilor tale! Ești tu.
Uneori este căldură, grijă, pace. Casa
în care vrei să te întorci.
Și uneori - răcoare, liniște, uitare, uși
închise... pentru totdeauna.
Femeia nu este Răzbunătoare, Rea, Cicălitoare, Exagerată. Ea reflectă doar ceea ce ai pus în ea.
Dacă ai lângă tine o femeie bună, blândă
și credincioasă - nu este o întâmplare. Este rezultatul acțiunilor tale. Acum,
tot ce ai de făcut este să știi să o prețuiești. În fiecare zi.
Dacă a mai rămas doar un gol - nici asta
nu este o coincidență. Este ceea ce ai oferit tu. Adică nimic. Sau pur și
simplu ai considerat că a trebuit doar să o câștigi și că acum merge totul din
inerție. Nu, relațiile solide nu merg din inerție. Din inerție dai tu cu capul
de bara de la autobuz când șoferul pune frână brusc. Aia e inerție.
Uită-te la femeia ta... și vezi reflexia
ta.
Pentru că ea este oglinda ta.
Dacă nu îți place, schimbarea pornește de la tine!
Daca îți place, felicitari! Fii fericit!”
(Autor necunoscut)
"Femeia este asemenea unei oglinzi. Nu
din sticlă rece, ci din emoție vie. Ea reflectă ceea ce aduci cu tine — energia
ta, tonul vocii, starea ta lăuntrică. Dacă te apropii cu blândețe, calm și
răbdare, ea va răspunde în același fel, deschizându-se cu încredere.
Dar dacă vii încărcat de mânie,
neliniște sau frustrare, nu te aștepta la liniște imediată. Femeia simte tot —
nu doar ce spui, ci ceea ce porți în tăcere. Ea nu reacționează doar la moment,
ci la întreaga atmosferă pe care o creezi în jurul ei.
Dacă ești tensionat, ea va resimți acel
freamăt. Dacă ești pierdut în propriile gânduri, ea se va retrage, poate fără
cuvinte, dar cu o inimă care nu se mai simte în siguranță. Femeia nu se închide
pentru că vrea, ci pentru că trebuie, pentru a-și proteja sensibilitatea.
Femeia dorește conexiune, apropiere
emoțională, dar dacă simte că nu are unde se sprijini, va învăța să se retragă.
Nu ca pedeapsă, ci ca reacție firească. Sufletul ei nu poate înflori într-un
spațiu rece.
A nu se înțelege greșit: femeia nu cere
perfecțiune. Dar are nevoie de autenticitate. Dacă vii cu grabă, cu nerăbdare,
va simți presiune. Dacă te apropii cu grijă și sinceritate, va simți că poate
fi ea însăși.
Femeia se hrănește cu iubire, cu respect
și cu siguranță emoțională. Într-un astfel de spațiu, ea devine mai mult decât
ai cunoscut vreodată. Dar dacă e întâmpinată constant cu indiferență sau
critică, se va stinge puțin câte puțin, nu din lipsă de dorință, ci pentru că
nu mai poate.
Mulți bărbați așteaptă ca femeia să fie
mereu caldă, răbdătoare, îngăduitoare. Uită, însă, că și ea este om. Și ea
obosește, și ea simte. La fel cum o floare nu înflorește într-o furtună, o
femeie nu poate străluci într-un mediu ostil.
Așadar, dacă vrei armonie, adu tu
armonie. Dacă vrei iubire, începe tu să o oferi. Dacă vrei să fii înțeles,
începe prin a asculta. Femeia nu răspunde doar la ceea ce ești într-o zi bună,
ci la ceea ce ești în mod constant.
Ia-ți responsabilitatea pentru energia
pe care o aduci în relație. Pentru că femeia, asemenea unei oglinzi, îți va
arăta mereu ce ai pus în ea."
Lavinia Tilina
"Nu există relații perfecte, însă există oameni care aleg să crească împreună. Și nu, nu mă refer să se crească unul pe celălalt, ci să crească spiritual. Să evolueze. Să își depășească limitele. Să pornească în călătoria către sinele lor. Să se descopere sau redescopere unul pe celălalt. Să lupte pentru visurile lor. Să devină surzi și orbi când cineva le spune că nu se potrivesc. Să se contopească. Să se iubească.
Există oameni
care aleg să fie acolo când unul dintre ei este cu moralul la pământ și dacă nu
poate să-l ridice, se așază lângă el și ținându-se de mână lasă timpul să le
scrie povestea. Există oameni care înțeleg conceptul de "cuplu" și nu
permit niciunui străin, niciunui intrus, să intre în viața lor. Nu permit nici
o insinuare, nici o ispitire, si nu lasa nici o usa intredeschisa catre cei din
afara cuplului lor."
(Alexandra M.)
"FEMEIA își DOREȘTE un BĂRBAT MATUR
EMOȚIONAL
Ea caută pe cineva care să-i poată
gestiona emoțiile cu grație, care înțelege că vulnerabilitatea nu este o
slăbiciune, ci o putere.
Ea nu caută pe cineva care joacă jocuri
sau evită conversațiile dure; ea tânjește după prezența unui bărbat care știe
să comunice deschis și sincer.
Un bărbat matur apare cu inima în mâini,
gata să înfrunte împreună provocările vieții fără a se retrage în tăcere.
Femeia își dorește un bărbat matur care
are simțul scopului.
Ea admiră un bărbat care știe încotro
merge în viață și este pasionat de călătoria sa.
Ea este atrasă de ambiția lui, nu de
realizările sale, ci de dedicația și integritatea din spatele lor.
Un om matur nu se plimbă doar prin
viață; el merge pe drumul său cu intenție, cunoscându-i valoarea și trăind după
principii care îi ghidează fiecare mișcare.
Femeia își dorește un bărbat matur care
își asumă responsabilitatea pentru acțiunile sale.
Ea prețuiește un bărbat care nu găsește
scuze și nu dă vina pe alții când lucrurile merg prost. În schimb, el își asumă
greșelile și învață din ele, arătând că evoluează constant.
Un bărbat matur înțelege că
responsabilitatea este esențială în orice relație, iar această maturitate o
asigură că este cu cineva de încredere.
Femeia își dorește un bărbat matur care
să-i respecte independența. Are nevoie de un partener care să o vadă ca pe un
egal, care să-i celebreze ambițiile și să-i susțină visele.
Un bărbat matur înțelege importanța
spațiului și a individualității într-o relație; nu se simte amenințat de
succesul sau independența ei, ci mai degrabă se mândrește cu asta. Știe că o
relație puternică se construiește pe respect reciproc, nu pe control.
Femeia își dorește un bărbat matur care
să fie consecvent în acțiunile sale.
Ea caută pe cineva ale cărui cuvinte se
aliniază cu faptele sale, care îi urmează promisiunile. Un bărbat matur nu
spune una și face alta; consecvența lui o face să se simtă în siguranță și în
siguranță.
Ea știe că poate avea încredere în el
pentru că faptele sale vorbesc mai tare decât cuvintele sale, arătându-i că
este de încredere și că își respectă angajamentele.
Femeia își dorește un bărbat matur
disponibil emoțional.
Ea tânjește după o conexiune cu cineva
căruia nu-i este frică să-și exprime sentimentele, care o întâlnește cu
deschidere și sinceritate.
Un om matur este prezent și implicat;
ascultă fără judecată, arătând empatie și înțelegere. El nu se ferește de
conversațiile profunde sau de intimitatea emoțională, făcând-o să se simtă cu
adevărat văzută și auzită.
Femeia își dorește un bărbat matur care
poate gestiona conflictele.
Ea apreciază un bărbat care nu recurge
la țipete, la închidere sau la plecare atunci când apar dezacorduri.
Un bărbat matur este dispus să rezolve
problemele cu calm și respectuos, prețuind relația mai presus de ego-ul său. El
știe că conflictul este inevitabil, dar abordarea sa de a-l rezolva dă tonul
unei legături mai sănătoase și mai puternice.
Femeia își dorește un bărbat matur care
să se simtă confortabil în pielea lui.
Ea admiră un om care a făcut munca
interioară pentru a se înțelege, care își acceptă defectele și nu se preface că
este cineva care nu este.
Un bărbat matur își îmbrățișează
imperfecțiunile și este încrezător fără aroganță.
El apare ca el însuși autentic, iar
această autenticitate este ceea ce o face să se simtă profund conectată cu el.
Femeia își dorește un bărbat matur care
să fie generos cu dragostea lui.
Ea își dorește un partener care să arate
afecțiune, nu doar prin gesturi mărețe, ci și în momentele de zi cu zi.
Un bărbat matur își exprimă dragostea în
moduri simple, ca și cum ar fi să se prezinte când contează, să fie atent și să
o facă să se simtă prețuită. Își oferă liber timpul, energia și atenția, știind
că dragostea stă în lucrurile mărunte.
Femeia își dorește un bărbat matur care
să o facă să se simtă în siguranță.
Ea tânjește după cineva care oferă nu
doar siguranță fizică, ci și siguranță emoțională.
Un bărbat matur este stânca ei; el nu se
clatină în sprijinul său și nici nu dispare când lucrurile devin grele.
Stabilitatea, bunătatea și prezența sa neclintită o fac să se simtă protejată,
permițându-i să-și deschidă complet inima fără teamă."
(Abhikesh)
Jan-Willem Van
Der Heiden:
"Asta
e pentru bărbați.
Ceea ce mă include şi pe mine,
ca
un memento blând.
Ea nu are nevoie de răspunsuri.
Are nevoie de ochii tăi.
Nu scanez pentru o modalitate de a o repara,
doar este suficient
să o văd în sfârșit.
Nu punctele ei.
Nu logica ei.
Nu explicația ei.
Pe ea.
Ea nu vrea să te convingă să iubești.
Nu vrea să dezbată să rămâi.
Ea nu vrea să dovedească
de ce merită să fie ținută în brațe
când lumea ei tremură.
Ea vrea doar să fie simțită.
Și când ea începe să folosească logica,
când ea spune pas cu pas,
ce s-a întâmplat,
ceea ce are nevoie,
de ce simte ceea ce simte,
nu confunda asta cu claritatea.
Asta e ea, intră în lumea ta.
Pentru că știe că trăiești în mintea ta,
așa că ea iese din inima ei
doar ca să încerce să te întâlnesc acolo.
Nu e unde vrea ea să fie.
Nu acolo se simte în siguranță.
Nu e limbajul ei natural.
Dar ea va merge acolo,
dacă asta înseamnă că are o șansă
de a fi auzită.
Și tot timpul,
Ea speră că o vei opri.
Nu cu o ceartă.
Nu cu o soluție.
Doar cu prezența ta.
Prin atragerea ei
înfășurându-ți brațele în jurul ei,
şi şoptind,
"Te-am prins.
Te iubesc. Te iubesc.
Sunt chiar aici.
Și nu plec nicăieri. ”
Ea vrea cuvintele tale, da.
dar nu multe.
Doar câteva care se simt reale.
Doar câteva
care nu poartă nevoia de a repara sau explica.
Doar câteva
care spun:
Te simt.
Pentru că 10% din conexiune
este limbajul.
Restul
este energie.
Liniște.
Aranjament.
Puterea tăcută care spune,
Nu ești prea mult pentru mine.
Deci atunci când ea vorbește
și pare că ea „se gândește prea mult”
sau fiind „prea emoțional”
sau „trebuie doar să mă calmez”,
Pauză.
Aruncă mai adânc o privire.
Pentru că sub cuvintele ei
este ceva mult mai real.
Nu încearcă să te deruteze.
Încearcă să-ți ofere acces la lumea ei.
Și dacă o ratezi,
nu pentru că ești om rău,
ci pentru că ești distras,
ea va simți asta.
Și ea se va închide.
Nu ca să te pedepsească.
Doar pentru a se proteja
de sentimentul de invizibil
în momentul în care avea nevoie
cel mai mult să fie văzută.
Doar ține-o nemișcată
când emoțiile ei se ridică ca valurile.
Și cu brațele tale,
tăcerea ta,
privirea ta cu picioarele pe pământ,
anunț-o:
Nu mai trebuie să ajungă în lumea ta.
Ai venit să o întâlnești în lumea ei.
Şi nu pleci."
"- Care este femeia cel mai greu de
cucerit?
- Femeia care se simte bine singură.
-De ce?
- Pentru că această femeie a învins
durerea pierderii, a absenței, a umilinței, a transformat înfrângerea în
victorie, a învățat să se iubească pe ea însăși. Este o femeie puternică și
propriul ei erou. Nu e o femeie pentru toată lumea, e doar pentru eroi.
Bărbatul trebuie să valoreze mai mult decât înfrângerile și victoriile sale
pentru a o cuceri.”(Catchy)
„Ce face ca o femeie să fie cu adevărat frumoasă? Dacă o reduci doar la înfățișarea ei, pierzi enorm, dacă o privești din unghiul idealist al vieții ei sufletești, ratezi șansa de a te lăsa dezmierdat de farmecul intraductibil al virtuților trupești.
Nu sunt
capabil sa dau nicio definiție, nici nu aș vrea, ci doar, încercând un simplu
exercițiu de admirație, să spun: ferice
de acel bărbat care știe că frumusețea feminină cuprinde amestecul în doză
indefinibilă între o minte trează, un suflet bun și o înfățișare atrăgătoare.
Și peste toate acestea, femeia cu adevărat frumoasă este doar aceea
care, iubită fiind, știe să se facă plăcută.
Pentru noi, bărbații, femeile foarte frumoase sunt, în cele din urmă, apariții stranii. Știți de ce? Pentru că, ignoranți fiind, nu știm să ne purtăm cu ele.
Le complimentăm exagerat și
conjunctural, ne rotim o vreme în jurul lor plini de dorință, acordându-le
atenție, apoi, neavând un manual de utilizare al sufletului și al minții, le
abandonăm cu dezinvoltură, crezând că le-am câștigat respectul. În realitate,
noi nu facem decât să ne trădam, prin toți porii, nu doar inadecvarea noastră
în raport cu ele, ci mai ales dimensiunea pigmee a caracterului nostru. În
tocmai această inadecvare, apare discrepanța dintre felul în care a evoluat,
social vorbind, femeia și încremenirea în nedezvoltare a bărbatului.
Noi, indiferent de hainele
pe care le purtăm, am rămas simpli si prosti vânători într-o lume saturată de
relații și conexiuni din ce în ce mai complexe.
Deși sunt mereu
complimentate, ajung, multe dintre ele, doborâte de tristețea de a nu găsi
bărbați maturi capabili să depășească jocul frugal al seducției sau limita
infantilă a unor relații întemeiate pe aroganță.
Avem, nu știu
de ce, înclinația de a crede că femeile frumoase sunt expansive și mereu
strălucitoare. S-au scris și se
vor mai scrie multe pagini despre tristețea și singurătatea femeilor frumoase.
Există deosebiri majore între succesul frumuseții masculine și cel al
frumuseții de gen feminin. Bărbații cu un oarecare succes social își validează
superioritatea schimbând sau având tentația de a-și schimba cât mai des
partenerele.
Femeile, în schimb, caută
stabilitate și maturitate emoțională. Sunt și multe excepții, fără îndoială,
însă femeile cu adevărat frumoase – la minte, trup și suflet – s-au săturat de
invitațiile fără noimă la cafea, de complimentele de conjunctură și de jocul
înfumurat al mesajelor pe Facebook.
Ele așteaptă mai degrabă o
discuție purtată inteligent, aprecierea sinceră a unor calități care nu
strălucesc, aptitudinea de a empatiza, farmecul discret al inteligenței
emoționale și nu în ultimul rând șarmul neostentativ al bucuriei de a dărui
afecțiune.
Acum, după multi ani de
căutări bezmetice, după căderi și rateuri succesive, știu că existența feminină cuprinde, metaforic
vorbind, în aceeași măsura, grația zborului la mari altitudini și delicatețea
mersului firesc pe pământ. Poate că în aceasta rezidă farmecul lor, în suplețea
de a zbura și drăgălășenia zveltă de a păși, aidoma cu toți muritorii, pe
pământ.
Să nu uitați că femeia atinge maximul strălucirii ei abia atunci când este iubită cu adevărat, atunci când noi, depășind aura ei de invincibilitate, învățăm să ne bucurăm de toate nevralgiile ei, de fiecare particulă din ceea ce știe să dăruiască cu devotament nefiresc de uman.” (Cosmin Neidoni)
PS. Azi 25.04.2025 a fost sarbatoare mare, Izvorul Tamaduirii!
„Izvorul Tămăduirii este sărbătoarea închinată Maicii Domnului, care nu are dată fixă de celebrare, ci este prăznuită anual în Săptămâna Luminată, în prima vineri după Paște. În ziua praznicului se oficiază Sfânta Liturghie, slujba care se mai numește și Agheasma Mică.
În 2025, sărbătoarea închinată Maicii Domnului se săvărșește în Săptămâna Luminată, în Vinerea Scumpă, pe 25 aprilie.
Sărbătoarea arată puterea vindecătoare a Mântuitorului, numit în
cântările sfinte din biserică și “Izvorul vieții”, dar și minunea Maicii
Domnului, numită “Izvor al tămăduirilor” sau “Izvor purtător de viață”.
„Dacă o femeie căsătorită
arată bine, în ciuda vârstei – strângeți mâna soțului ei.
Serios. Dacă vedeți o
femeie elegantă, liniștită, zâmbitoare, care, chiar și după patruzeci de ani,
radiază prospețime, rafinament și fericire – nu vă grăbiți să dați credit
cremelor, genelor bune sau esteticienilor. Mergeți și spuneți „mulțumesc”
bărbatului de lângă ea. Priviți-l în ochi. Pentru că, cel mai probabil, este
meritul lui.
El n-a certat-o pentru
mărunțișuri. Nu a ridicat tonul, nu a jignit, nu a aruncat pe umerii ei toate
poverile vieții. El a ținut-o de mână când îi era frică. A îmbrățișat-o când
i-a fost greu. A lăudat-o când se îndoia de sine. El a fost sprijinul ei și i-a
șoptit: „Sunt cu tine, nu te teme.”
Și tocmai de aceea, în
fața voastră se află o femeie care strălucește. Nu mai este tânără, dar e
frumoasă. Nu e de pe coperta unei reviste, dar e autentică. În privirea ei e
pace, în mișcări – grație, în cuvinte – o putere caldă.
O femeie a unui bărbat bun
nu „pare că s-a măritat”. Ea este asemenea vinului – devine mai profundă, mai
vie, mai fascinantă odată cu trecerea anilor. Nu e amărâtă, nu e epuizată, nu
trăiește cu povara „totul e pe umerii mei”. Ea trăiește cu adevărat. Iar
alături de ea e un bărbat căruia merită să-i strângi mâna.
Și când alți bărbați,
mirați, șoptesc: „De ce a mea nu e așa?” – răspunsul e, de fapt, simplu. O
femeie trebuie prețuită. Ca ceva cu adevărat valoros. Ca propria suflet. Ca om.
Nu controlată, nu modelată, nu schimbată. Ci iubită. Deschis, sincer, zi de zi.
Desigur, există femei
frumoase și îngrijite și fără bărbați. Sunt și cele care, deși într-o căsnicie
nefericită, își păstrează aparențele. Dar, sincer, rareori am întâlnit femei cu
adevărat luminoase, liniștite, împlinite, care să fi trăit ani în șir sub
presiune. Ele sunt rare, sunt excepții.
Pentru că atitudinea
bărbatului nu modelează doar starea femeii, ci și chipul ei. Postura, mersul,
tonul vocii – sunt reflexii ale felului în care este tratată acasă. De la
cuvinte bune, începem să strălucim. De la îmbrățișări – parcă ni se ușurează
sufletul. De la sărutări – devenim mai frumoase.
Și adevărul e simplu: un bărbat trebuie doar să aleagă – lângă el va înflori o femeie, sau va păli o umbră. Noi, femeile, nu cerem mult. Avem nevoie doar de puțină căldură, puțin sprijin, puțină iubire – și putem face minuni. Putem ierta multe – pentru dragoste. Dar nimeni nu înflorește din nepăsare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)