La cules de struguri cu... surprize!

 Dupa ce ne-am aparat cu tenacitate (vreo trei saptamani) reduta (a se citi via din fata casei, cea cu struguri negri) de atacul amenintator al graurilor (care au facut prapad acolo unde nu a fost nimeni acasa sa-i alunge), am ajuns la concluzia ca e timpul sa scapam de o asa grija coplesitoare. In plus, strugurii s-au copt suficient pana acum, deci era cazul sa scapam de ei.  Asa ca i-am invitat la noi pe doamna Maria si pe domnul Ion sa-i culeaga si sa faca ce vor cu ei. Adica, vin.

Au venit echipati cu tot ce le trebuia: galeti, saci de rafie cu saci de plastic pe interior si buna dispozitie. Domnul Ion chiar ni s-a parut a fi cel mai multumit. 

Momentul culesului s-a transformat intr-o placuta sueta in patru, povestind, glumind si umpland impreuna sacii cu struguri. Din casa, insa, din cand in cand, se auzeau protestele Emei. Nu intelegea mititica de ce oamenii aceia se catarau pe scara aia prin curtea si gradina ei, de ce Toni, Gina si Bobi nu luau deloc atitudine la un asa comportament invaziv si, mai ales, de ce noi doi ii toleram prin preajma si-i lasam sa se infrupte din strugurii nostri pe care, pana atunci, ii aparasem de grauri cu atata inversunare.

Surpriza cea mare a noastra, a tuturor, a fost cand domnul Ion, cocotat pe scara sa culeaga strugurii de pe via intinsa pe spalierii de la coltul casei, a descoperit un cuib de porumbei. Gugustiuci. Turturele. Cu doi puisori in el! Va dati seama cat de uimita am fost?! A fost pentru prima data cand am vazut de aproape pui de gugustiuci. Cei doi, desi sunt maricei, sunt inca imbracati in pufulet delicat, iar penele abia li se formeaza pe la varfurile aripioarelor. Porumbita era pe cuib cand ne-am apropiat noi de coltul casei si l-a abandonat abia cand domnul Ion s-a urcat pe scara chiar langa ea. S-a intors la pui ceva mai tarziu, dupa ce ne-am terminat noi treaba si am cules toti strugurii de acolo, mutandu-ne cu scara mai departe.

Dupa vreo doua ore, cele doua vii din fata casei (cea de pe langa zidul casei si cea de la fantana) erau culese integral. Ca sa fie toata lumea si mai multumita, i-am pus in brate doamnei Maria si doua pungi mari, pline cu gutui. Pe de-o parte, eu am scapat de munca, hotarata sa nu mai fac deloc gemuri, ca in anii anteriori (cand am facut zeci de borcane din care numai eu am mancat o vreme, apoi am inceput sa le caram si impartim prin Bucuresti, pe la familii), iar pe de alta parte, doamna Maria, dimpotriva, era maxim de satisfacuta de perspectiva gemului din borcane, ei neavand gutui deloc. 

Ne-au mai ramas de cules strugurii albi din via din gradina. De acolo abia am cules un rand. Mai sunt inca sapte randuri, apoi butasii de vie din spatele gradinii, de dincolo de livada. Din fericire, graurilor nu le plac strugurii albi, nu stim de ce, Dulci si parfumati sunt, chiar mai dulci decat cei rosii. Daca ar fi fost si via din gradina in vizorul lor chiar nu aveam ce face, acolo nu puteam sta de paza, asa cum am facut cu via din fata casei, la care ieseam imediat afara cand vedeam pe geam apropiindu-se stolul involburat de innaripate pradatoare.

Strugurii albi sunt foarte parfumati si se pastreaza foarte bine in cosuri, in casa, pe masura ce mancam din ei. Pe aceea nu-i oferim, ii pastram pentru noi. Mancam struguri de trei ori pe zi, dimineata, pranz si seara, ca fel principal, felul doi si desert. Glumesc si nu prea. Cred ca n-am mancat in toata viata mea si in toate celelalte vieti la un loc atatia struguri cati am mancat anul acesta. Suntem multumiti de toate fructele care au rodit in acest an si, chiar daca n-am mai facut gemuri, dulceturi si compot, ca in anii trecuti, ne bucuram ca a fost un an bogat, cu o toamna in care culegem zi de zi cate ceva, intr-una, daruim surplusul si ne minunam cu totii de darurile pamantului si ale cerului, deopotriva.

Zilele trecute am mai cules si ultimii ardei. O parte din ei i-am tocat marunt, i-am portionat si i-am bagat la congelator in pungute, pentru ciorbe si alte mancaruri. Ardeii iuti vor ajunge, probabil, in borcane, cu otet, singura concesie pe care am de gand sa o fac pe anul acesta la conservarit. E de bine, zic, aceasta schimbare de optica in privinta acestui subiect, chiar de foarte bine. ;-)

Din Grădina lui Dumnezeu: 19.09.2018

***