Inca un an, inca un santier

Pentru cititorii care au poposit mai de curand pe acest blog si nu sunt la curent cu intreaga noastra poveste din Gradina lui Dumnezeu, vom preciza ca suntem mutati aici de la sfasitul lui noiembrie 2015, deci incheiem in curand trei ani. In tot acest rastimp, asa cum se spune in binecunoscuta zicala “Omul sfinteste locul”, cam asta am facut noi aici: am tot sfintit locul. Asa cum am putut si cum ne-am priceput. Unde n-am mai putut si nu ne-am mai priceput, am apelat la ajutor specializat. Asa se face ca, pana in prezent, pentru a ne “sfinti” asa cum se cuvine mai ales casa, caci aici a fost ceva mai mult de lucru, adica, pentru a ne asigura conditiile potrivite unui trai confortabil si placut noua, in fiecare an care a trecut pana acum am inaugurat cate un santier. Ele s-au succedat cam astfel:

In primavara lui 2016 am inceput cu schimbarea geamurilor vechi cu altele din termopan. Am povestit despre acest episod in insemnarea “Grădina lui Dumnezeu (36) - Termopanele şi Poliţistul” . Trebuie sa recunoastem ca, initial, fiind foarte fermecati de rusticul si stilul lejer, inconfundabil al vietii de la tara, ne-am mutat cu gandul sa nu schimbam nimic, sa nu imbunatatim nimic. Sa pastram intact rusticul, deci. Insa rusticul de aici s-a dovedit mult prea rustic pentru gusturile noastre, mai ales cand caldura generata de sobele de teracota incarcate pana la refuz si bubuind in flacari harnice se tot pierdea peste noapte, mai ales, prin geamurile si usile vechi, rustice si ele, dar neetanse. Si le-am schimbat. Pe toate. Tot cam pe atunci am redescoperit bucuria de a avea apa calda la robinet, dupa ce cateva luni ne-am bucurat doar de rusticul incalzirii apei in oale, pe soba. Montarea boilerului in baie si a instantului electric de la bucatarie a constituit un pas foarte important.

Incepusera sa ne placa schimbarile, asa ca acele imbunatatiri au constituit abia incalzirea in ale vietii de santier si a traiului sub asediul mesterilor. Parea ca ne face bine atat la psihic, cat si la fizic. Cu atat mai mult cu cat, intre timp, in cele trei luni ale primei ierni petrecuta in aceasta casa proaspat cumparata, nevoile de imbunatatire se facusera deplin cunoscute si se cereau cu insistenta rezolvate. Toate acestea au fost evocate la timpul lor in insemnarile “Grădina lui Dumnezeu (40) - Conjugarea lui “a face” tinde către “a fi”  si in “Grădina lui Dumnezeu (41) - Viaţa noastră de la ţară de după cea de la oraş”. 

In vara lui 2016 ne-am pornit cu primul santier adevarat, cel mai mare, mai de anvergura. Am povestit despre el in insemnarile “Şi a zis Domnul: “Să se facă acoperişul!” , “Şantierul arheologic din casa noastră” si “Comoara din pod”.  Am schimbat atunci tiglele de pe acoperisul casei cu altele noi, am refacut complet scheletul acoperisului de deasupra bucatariilor, am reconstruit bucataria de vara din temelii, am facut fosa pentru canalizare (atunci inca nu se stia cand avea sa faca primaria lucrarile publice promise pentru canalizare  si asfaltare pe strada noastra; intre timp s-a dovedit ca abia anul acesta au fost incheiate, asa cum am povestit aici “Asfaltarea s-a finalizat. Evrika!”), a fost amenajata si modernizata baia, au fost zidit peretele cap-de-pod si schimbata usa de intrare in pod si  au fost turnate sape in mai mult de jumatate din casa (intr-o camera, baie, camara, in cele doua bucatarii si in balcon).

 

 

In toamna lui 2016 s-au finalizat lucrarile in dormitorul nostru (parchet, zugravit, instalatie electrica) si in baie (gresie, faianta, am schimbat tot mobilierul sanitar - cada, chiuveta, toaleta). Am povestit despre toate acestea in insemnarile “Durerile facerii din travaliul renovării casei noastre” si “Declarăm închisă stagiunea de toamnă-iarnă a “Şantierului II”. Atunci au fost desfundate si curatate si sobele din toata casa, pregatindu-le pentru cea de-a doua iarna de dupa mutarea noastra din buricul Bucurestiului la tara, intr-un sat din inima Ardealului.

 

 

In vara lui 2017 am inaugurat un al doilea santier de anvergura, despre care am povestit in insemnarea “Meşter reset and reloaded” si “Şantierul s-a încheiat, plecăm în vacanţă!”.  Atunci am finalizat lucrarile de amenajare ale celor doua bucatarii (gresie, faianta, zugravit, instalatie electrica, in bucataria de vara am amenajat un separeu sanitar (toaleta, chiuveta si instalatie pentru masina de spalat automata), balconul cel lung a fost placat cu gresie si zugravit, iar  cea de-a doua camera a fost si ea zugravita.  Afara au fost turnate sau refacute trotuare in fata casei si spre sura. 

 

Ei bine a sosit si anul 2018 si, pana acum, in toamna, nimic, nici un santier nu se produsese. Nu se putea sa treaca anul fara sa ne bucuram macar un pic de atmosfera si decorul specific prin preajma, fara ciment, praf si scule, fara zgomote si bubuieli, fara fire, cabluri si tevi, fara asediul mesterului prin zonele fierbinti ale lucrarilor. Asa ca am pus la cale din nou scenariul unui santier de zile mari.

  

Suntem in toamna lui 2018 si iata, deci, ne-am gandit ca nu ne-ar strica sa implementam un nou sistem de incalzire a casei, unul alternativ, care sa functioneze in paralel cu sobele de teracota, pe care le incalzim cu lemn. Cum lemnul de foc pentru populatie a inceput sa devina incet-incet o adevarata grija pentru populatie, desigur, nicidecum pentru guvernanti, noi am decis sa devenim din ce in ce mai putin dependenti de acesta, cu atat mai mult cu cat si pretul lui s-a dovedit intr-o continua crestere, ajungand la concurenta directa cu pretul curentului electric. Pe langa efortul si grija procurarii lemnului potrivit, in cantitatea si calitatea care sa ne permita trecerea cu bine peste iarna, pe langa efortul si grija de a-l taia cu drujba si de a-l sparge in bucati mai mici, bune de bagat in soba, pe langa depozitarea si stivuirea lui la loc ferit de umezeala, in sura si magazie, pe langa efortul si grija de a aproviziona in fiecare zi sobele cu cantitatea necesara de lemne pentru focul zilei si noptii si – de ce sa nu amintesc? – pe langa constanta si obsedanta mea grija sa protejez gazonul si troscotul din curte de fiecare data cand ne aprovizionam cu lemn de foc (care, inainte de a ajunge in sura, era rasturnat, taiat si stivuit mai intai in curte, peste frumusete de gazon din iarba, troscot si trifoi, crescut si intretinut saptamanal), ne-am trezit si cu problema cresterii pretului acestui material caloric indispensabil. Asa ca ne-am decis sa-l inlocuim cu altceva. Cu panouri electrice radiante, cu infrarosu, spre exemplu.

Ideea aceasta am avut-o, de fapt, chiar din primavara acestui an. Adrian s-a documentat atunci temeinic pe internet asupra subiectului, a contactat cativa furnizori, a discutat detaliile tehnice si dimensionarile potrivite si a ajuns la o concluzie: da, ideea panourilor cu infrarosu era fezabila, merita pusa in practica, dar cu o conditie. Pentru a fi eficiente caloric si financiar, era necesara o izolare exterioara a incintelor incalzite, a peretilor si tavanului. Ei bine, despre aceasta este vorba in ceea ce urmeaza.

Panourile le-am cumparat inca din luna mai a.c. Doua mai mari pentru dormitorul nostru si doua mai mici pentru bucatarie, adica pentru cele doua incinte in care noi faceam focul in sobele de teracota. Treptat am cumparat si materialele necesare izolarii exterioare a casei si tavanului, respectiv, placile de polistiren de 10 cm, vata minerala de 10 cm, cimentul, adezivul, cablurile electrice, prizele, inca un panou electric, sigurantele si altele asemenea.

 

Santierul a fost demarat la sfarsitul primei decade din septembrie. Pentru ca noi am dorit sa lucram tot cu mesterul de anul trecut si cu tatal lui, doi oameni foarte seriosi si priceputi, foarte bine organizati si ordonati, am acceptat sa fim programati cumva in paralel cu o alta lucrare pe care ei o realizau in alta parte. Asa ca la noi veneau dupa amiaza, cam in jur de 17:00 si lucrau pana la lasarea intunericului. A fost chiar mai bine asa, caci diminetile ne-am putut si noi face treburile casei si gradinii linistiti, iar dupa amiezele sa ni le alocam santierului. A durat un pic mai mult, dar a meritat!

Mai intai au inceput cu placarea fatadei casei cu polistiren. Dupa vreo doua-trei randuri de tencuieli peste o plasa de protectie, dupa finisarea de rigoare a ultimului strat, a urmat refacerea cu gresie a pervazurilor exterioare ale celor cinci ferestre cuprinse in izolare, iar la final s-a incheiat cu zugravirea exteriorului cu vinarom alb. A iesit superb!

Vata minerala a fost si ea urcata in pod si placat tavanul dormitorului si bucatariei, apoi s-au apucat de refacerea tencuielii peretilor de la intrarea in pivnita, care ramasesera de anul trecut cutatati de tencuiala veche inspre uscare perfecta si aerisire.  Cam acestea au fost lucrarile de la exterior. Singurul lucru care a mai ramas nefacut este tencuiala peretelui exterior al capului de pod, de-o parte si de alta a usii de intrare in pod. Mesterul nostru nu are schela pentru lucru la inaltime mare si nici n-a avut de unde sa faca rost de una in aceasta perioada. Asa ca, dupa cum va puteti da seama, aceasta lucrare a ramas motivul unui nou santier pentru alta data. Ca sa nu ne iesim din ritm, adica, anul si santierul.

Lucrarile de la interior, respectiv, montarea panourilor pe tavane si realizarea instalatiei electrice necesara functionarii lor, au necesitat si implicarea directa a lui Adrian in executie. In primul rand pentru ca tatal mesterului nostru, cel care executa, de regula, lucrarile electrice, nu mai realizase inca pana la noi o asemenea lucrare. Astfel, Adrian a trebuit sa conceapa el mai intai proiectul intregului ansamblu electric, cu reteaua, conexiunile, necesarul de materiale si ordinea executarii lucrarii, pe etape, apoi sa urmareasca aplicarea in practica.

Au fost facute masuratori, trasate directii, taiate cabluri si carcase, montate termostatele, prizele si dozele electrice, a fost montat un tablou electric separat pentru acest sistem si o impamantare separata, apoi au facut proba. A fost perfect! Caldura s-a simtit imediat, din primele secunde.Nu se vede, nu se aude ca functioneaza. Doar se simte caldura.

Pentru cei care nu stiu, specificul acestor panouri electrice radiante cu infrarosu au un mod diferit de actionare calorica asupra incintei fata de sobele de teracota. Daca sobele incep prin a incalzi aerul din incinta, de unde caldura se transfera treptat in pereti si obiecte, incalzindu-se si acestea si creandu-se, astfel, inertia calorica, dar fara a se asigura o constanta si o uniformitate calorica in interior (1.caldura este mai mare la inceput, dar scade pe masura ce soba se raceste; 2.la nivelul podelei temperatura este intotdeauna mai mica, iar spre tavan este mai mare), panourile cu infrarosu actioneaza mai intai asupra peretilor si obiectelor, incalzindu-le mai intai pe acestea, apoi imediat incalzindu-se si aerul din incinta, dar mult mai rapid si mai uniform, caldura fiind relativ constanta, atat spatial, sus/jos, cat si in timp. Termostatul asigura o functionare eficienta si continua, zi/noapte, scutindu-ne pe noi de grija “ultimei sarje de lemne inainte de culcare” sau a caldurii casei cand suntem plecati, dar si de racorirea treptata a camerei daca focul nu mai este intretinut, iar soba se raceste. In plus, nu ne mai confruntam nici cu inevitabilul fum de la aprinderea focului in sobe, nici cu necesitatea aprovizionarii cu alte consumabile care ne usurau aprinderea focului, precum pastile de carton presat, lana de rumegus sau ulei de palmier inflamabil (pe care noi le foloseam in loc de motorina, materia prima obisnuita folosita de sateni in acest scop). Mai mult, eliminam si disconfortul generat de gunoiul zilnic produs in fata sobelor sau pe langa ele de la lemnul adus in casa pentru foc (aschii, rumegus, resturi, praf). (P.S.- unele poze au niste pete intunecate din cauza aparatului foto digital care.... s-a defectat. Ce sa fac? N-am ce sa fac. De la folositul intensiv.)

 

Lucrarile solicitate au fost finalizate, iar santierul a fost inchis ieri, exact inainte de Echinoctiul de Toamna. La fix, am putea spune! 

Lucruri noi se pornesc de la acest moment inainte. Echinoctiul de Toamna a acestui an marcheaza finalul unui ciclu si inceperea altuia. Este un bun moment sa va demarati planuri noi, sa porniti inspre implinirea viselor voastre, sa va deschideti aripile si sa zburati.  Mai sus decat credeati ca se poate, mai departe decat ati crezut ca puteti ajunge, spre mai mult decat ati visat ca puteti fi.

Din Grădina lui Dumnezeu: 23.09.2018

***