Înainte de
orice divagaţie, m-am gândit să vă prezint cu atitudine şi aplomb
noua tendinţă în materie de fashion de grădinărit. Cum activitatea în grădină cere ca
“atitudinea” să fie cât mai dinamică şi comodă, iar
canicula de afară cere ca “aplombul” să fie cât mai evident, am optat pentru un
outfit lejer, care să mă ascundă bine de tot de razele soarelui
(nu-mi place sa fiu bronzată), dar şi să mă protejeze de diferitele incidente
(a se citi zgârieturi, ciupituri, înţepături) provocate de buruieni, scaieţi ori
insecte nesuferite, respectiv, o pereche de pantaloni lungi si o cămaşă subţire şi vaporoasă de blugi
cu mâneci lungi (ridicate numai puţin, doar pentru poză), încheiată bine până sus
(descheiată la un nasture doar şi numai pentru poză, cum
v-am spus), cu o pălărie de
soare avangardistă, din paie aurii, elitiste, cu o coafură inedită ce
presupune părul bine strâns sub pălărie, inclusiv bretonul, conform
ultimelor tendinţe mondene de Caniculă vară-vară-vară
2017, cu ochelari de
soare stilaţi, singurii care demască presupusa tangenţă a protagonistei cu un anumit mediu
urban de provenienţă.
Ţinuta
vestimentară, după cum o puteţi admira mai jos, este degajată, elegantă, graţioasă şi discretă, mănuşile fine, catifelate şi cochete care o accesorizează sugerând înalta clasă burgheză (protipendada, mon’şer!) căreia îi este
dedicată, iar poşeta (dintr-o împletitură excepţională din nuiele de lux) completând-o magistral,
în cel mai inspirat mod posibil, ridicând-o la rang de ţinută Houte-Couture.
Sper că veţi aprecia cum
se cuvine nu numai hainele şi accesoriile moderne şi sofisticate, dar şi modelul
profesionist care vi le prezintă, prezenţa ei integrându-se perfect în decorul înverzit al
grădinii, un podium de prezentare de modă creat anume pentru ea, un loc în care a
defilat cu atitudine, carismă şi dezinvoltură, dar şi cu mare drag şi plăcere
special pentru voi, cititorii noştri fideli.
Acum facem
o uşoară reverenţă (desigur, doar din privire) înainte de a trece mai departe, aşa cum îi stă bine omului
ocupat, preocupat, fiţos, mândru şi încrezut, nu că am fi, dar
dacă am fi – şi de ce n-am fi? – atunci de ce n-am recunoaşte-o?
Pentru că, ştim,
“iarna nu-i ca vara”, sunt necesare anumite activităţi care, desfăşurate acum,
vara, pot face ca iarna ce vine să ne fie mult mai uşoară şi mai plăcută. Aşa că
ne-am cumpărat şi noi lemnele pentru foc, căci despre asta este vorba înainte
de orice, aşa cum face tot omul gospodar care îşi încălzeşte casa cu sobe de
teracotă. Căci, ce poate fi mai plăcut iarna decât să stai la căldurică, la
gura sobei, să asculti cum cânta şi trosnesc lemnele în jar, cuprinse de flăcări
şi să admiri, în semiobscuritate, cum joacă luminile focului pe pereţi şi tavan,
ascultând în surdină muzică alături de omul iubit, de sufletul lui frumos,
delicat şi mângâietor, precum în cele mai frumoase vise?
Lemnele au sosit
la sfârşitul săptămânii trecute, dar, în prealabil, Adrian a luat măsurile
potrivite pentru protecţia plantelor şi copăceilor noştri din curte, căci şoferii
de pe-aici nu prea au griji din acestea legate de peisagistică şi riscam să ne
răstoarne maşina cu buşteni peste mesteacăn, tuia, crăiţe sau gălbenele. Chiar şi
trotuarul cel nou trebuia protejat, căci ar fi fost, altfel, destul de lesne de
crăpat sau de ciobit pe margini într-o asemenea conjunctură. Abia după ce am văzut
toate lemnele răsturnate frumos în curte, aproape aliniate chiar, ne-am liniştit
şi am răsuflat uşuraţi. Locul pentru răsturnarea buştenilor a fost stabilit în
spaţiul din faţa intrării în şură, loc unde până acum fusese movila cu nisip şi
pietriş folosite pentru lucrările de renovare a casei.
Pentru că lemnul
tăiat şi crăpat se usucă mult mai repede şi mai bine şi, cum lemnul uscat este
cel mai bun şi mai eficient din punct de vedere caloric, Adrian şi-a amenajat
locul şi pentru această activitate. “Amenajat” înseamnă asezarea unei folii
mari de plastic peste troscotul nostru verde, mare şi frumos pentru a nu se
umple de rumeguş, aşa cum am păţit anul trecut, de m-am chinuit zile întregi cu
lopăţica şi cu măturica să-l adun de printre frunze şi, în plus, ne-am ales cu
gazonul din iarbă şi troscot făcut harcea-parcea. De data asta am lucrat “cu mănuşi”.
Atât de frumos, atent şi îngrijit a tăiat Adrian buştenii încât, după ce el a
terminat şi după ce eu am strâns rumeguşul şi resturile de coajă de copac, apoi
şi folia de plastic, locul a rămas curat, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat acolo (doar la poartă, pe
locul unde stă maşina, nu avem iarbă şi nici troscot, ci pietriş).
În două zile
Adrian a dat gata ditamai mormanul de buşteni, fracţionându-i în bucăţi de vreo
30-40 cm, iar în zilele următoare le va crăpa şi pe acestea în două-trei bucăţi
mai mici, pentru o cât mai bună uscare până la iarnă.
Rumeguşul l-am
strâns în găleţi şi l-am depozitat în şură, într-o ladă uriaşă din lemn, rămasă
de la foştii proprietari ai casei, iar cojile de copac le-am adunat şi le-am
distribuit echitabil între toţi trandafirii din curte, cu scop de mulcire şi
protectie. Am preluat ideea aceasta de pe un blog pe care îl urmăresc de mult
timp (Blogul Simonei), ca multe alte idei, de altfel, pe care le-am aplicat şi
noi cu succes. Îmi place aspectul ordonat pe care îl creează în jurul trandafirilor,
dar, mai ales, mă bucură că de acum sunt mai bine protejaţi de caniculă, iar la
iarnă vor acţiona ca un cojoc suplimentar împotriva gerului.
După ce Adrian a
terminat tăierea lemnelor proaspat cumpărate, s-a gândit că ar fi un moment bun
să taie şi restul de buşteni subţiri rămaşi în şură din iarna trecută, aşa că
i-a scos afară, pregătindu-i pentru a continua cu această misiune. Pentru că
le-a aşezat în plan înclinat, sprijinite pe un trunchi mai gros, sub ele s-a
creat un loc umbros şi răcoros, numai bun de odihnă pentru patrupedele de curte,
Toni şi Ginuta fiind primii care s-au instalat imediat comod şi relaxaţi,
beneficiind de această oportunitate nesperată. Bobi, în schimb, mai jucăuş şi
mai năzdrăvan, şi-a făcut de lucru fericit în rumeguşul de pe folia de plastic
până să apuc eu să-l strâng, tăvălindu-se şi dormind în el cu o aşa bucurie încat
nici nu-mi venea să-i curm plăcerea şi să-l scot de acolo. Doar blana lui cea
neagră şi mătăsoasă a fost singura nemulţumită, căci rumeguşul i-a cam ştirbit
din valoare şi frumuseţe o vreme. Chiar şi acum, după atâtea zile, tot mai
scutur de pe ea fulgi albi de rumeguş. Dar el a fost un cătel fericit! A fost
ispitit şi Toni să experimenteze dormitul în rumeguş, dar ni s-a părut ca n-a
fost prea încântat.
Efortul cu
lemnele a fost enorm şi evident, după cum va puteţi da seama din poze. Există o
piesă muzicală care circula pe net cu un vers care pe noi ne amuză teribil şi
care are nişte versuri pe seama cărora glumim adeseori “şi m-am dus, m-am dus/ să tai un copac/ cu
prietenii mei”. Cum în unele cercuri se practică voluntariatul din
partea prietenilor pentru rezolvarea unor treburi gospodăreşti stringente şi de
mai mare anvergură – o idee foarte bună, de altfel! - versul de mai sus ne-a
ispitit şi pe noi, doar în glumă, fireşte, şi ne-am gândit că tăiatul atâtor
lemne ar fi fost lesne rezolvat cu ajutorul a doi-trei prieteni mai mult sau
mai puţin forţoşi. Mai un foc de tabără, mai o iniţiere în “Toporul sacru”, mai
o plimbare in livadă, mai o vindecare temporală prin reconectare fizica directă
cu natura şi cu lemnele ei, mai o masă copioasă, bio şi culeasă în faţa ochilor
din grădină, mai o integrare a sufletului prin rechemarea tuturor fragmentelor
de suflet din toate vieţile în care protagoniştii au fost implicaţi în tăieri
de copaci, experienţa fiind un factor cheie în această activitate specifică în
care este implicată şi o drujbă.
Până la urma
Adrian a preferat să se bucure doar el de aceste privilegii, savurând din plin
plăcerile pe care numai tăierea de unul singur a atâtor lemne le poate oferi. Glumesc,
bineînţeles, dar prietenii noştri ar face bine să sughită la greu, căci despre
ei este vorba în această propoziţie. La următorul rând de lemne pe care îl vom
comanda îi vom invita la o degustare de must (de prin vecini, că noi nu facem),
dar şi la o “sală de fortă” naturală, bio, extravagantă, sofisticată, cu
beneficii dintre cele mai elitiste, exclusiviste şi privilegiate. Na!
În zilele în
care Adrian s-a ocupat de pregătirea lemnelor pentru iarnă, eu m-am ocupat cu
pregătirea legumelor pentru iarnă. Aveam ca materie primă cele patru coşuri
pline de la începutul săptămânii trecute, vreo trei cu fasole păstăi, iar unul
cu castraveţi. Cantitatea mai scăzuse un pic între timp, căci mai gătisem din
ele una-alta, dar am completat-o imediat după o nouă rundă de cules prin grădină. Ritualul este acelasi: spălat borcane, pregătit
ingrediente şi condimente, declansat proces tehnologic, finalizat proces
tehnologic, închis borcane cu capace, lăsat la odihnă şi răcorire peste noapte,
apoi depozitat comorile în pivniţă.
De data aceasta
am inserat o activitate suplimentară pe care mi-o propusesem de ceva vreme, dar
pentru care încă nu-mi alocasem timpul necesar. Iată, îi venise rândul, aşa că
am bifat-o cu satisfacţie în agendă. Este vorba de instaurarea unui sistem de
ordine şi disciplină în cutia cu capace de borcane din pivniţă. Erau cam
amestecate, aşa că le-am sortat pe mărime şi culori şi le-am separat în pungi distincte
după semnalmente şi semne particulare. De acum înainte voi şti să mă duc glont
la punga x sau la punga y când voi avea nevoie de un anumit tip
sau culoare de capac. Căci mie aşa îmi place să stea murăturile în borcane, cu
capace asortate, îmbrăcate în uniforme, exact ca soldăţeii. Chestie de gust şi
de design interior. Dincolo de glumă, am făcut ordine şi în cutia aia ca să nu
mai înebunesc şi altă dată cautând milioane de ani capacul potrivit pentru
borcanul sau sticla potrivită.
În paralel cu
pregătirea fasolei, căci cu ea am început tranşa a doua de conserve, am pus la
fiert încă o serie de corcoduşe pentru compot, o delicatesă răcoritoare
nemaipomenită, de care nu mă satur niciodată. Ema m-a supravegheat în tot acest
timp amplasată strategic în locul ei cel mai răcoros, recent descoperit, pentru
care, se pare, a făcut o mare pasiune. Totuşi, mi s-a părut la un moment dat că
mă urmărea cu o privire cam nemulţumită, nu ştiu de ce. Numai lătratul lui Toni
de afară a făcut-o să mă lase în pace şi să nu mă critice, ieşind de acolo ca din puşcă, extrem de
preocupată şi lipindu-şi botul de geam cu ochii ţintă pe mişcarea din curte, a oricui o fi fost ea.
De data asta,
fiind mai multe, am lăsat borcanele de fasole peste noapte înfăşurate într-o pătură
groasă, de lână. Astfel, ele s-au răcit ca la carte. Pe înserat, am mai făcut o
tură prin grădină şi am retezat la jumătate tufa de tarhon care crescuse de două
ori mai înaltă după tăierea anterioară, astfel încât, din frunzele adunate, am
pregătit încă cinci borcanele pentru iarnă cu tarhon în oţet. O minune de plantă
aromatică, numai bună pentru ciorbe fierbinti!
Episodul următor
a fost dedicat castraveţilor în oţet. Pentru ei am avut nevoie de mai multe
ingrediente, aşa că a doua zi am făcut o incursiune în grădină şi mi-am adunat
tot ce aveam nevoie, ba şi altele în plus. Castraveţii, usturoiul, hreanul, mărarul,
morcovul şi ceapa au fost din producţie proprie, iar boabele de muştar (muştarul
nostru încă nu este gata), piperul, ţelina, sarea grunjoasă şi oţetul au fost
cumpărate. Cu hreanul am procedat ca şi data trecută, respectiv, am îngropat înapoi
în pământ cojile care au rezultat de la curăţatul rădăcinilor.
Aş vrea ca anul
viitor să avem atât de mult hrean încât să pot pregati pentru iarnă şi hrean
ras în oţet, la borcane. Este o nebunie! Atât de mult ne place! În fiecare am făceam
în Bucureşti cel puţin 10-15 borcanele mici, de vreo 100 gr fiecare, din hrean
cumpărat, şi parcă tot am mai fi vrut în plus, spre primăvara. Nu ştiu la toamnă
cât hrean vom avea, dar anul viitor e musai să fie cât voi dori!
Până acum pivniţa
s-a declarat foarte mulţumită de noile manufacturări depuse în interiorul ei,
iar noi aşişderea. Serialul “conserve pentru iarnă” va mai continua, desigur, până
în toamnă.
Periplul acestor
zile prin grădină ne-a revelat mai multe surprize, prima pe care vă vom dezvălui-o
fiind descoperirea năutului care a ajuns la momentul culesului. Îmburuienit
destul de mult, el şi-a făcut totuşi bine treaba şi şi-a crescut capsulele
pline cu boabe, aducându-le până la momentul coacerii lor. Aşa că le-am cules
pe toate şi le-am pus deja la soare, la uscat, alături de celelalte seminţe
adunate până acum. Anul acesta am pus doar vreo două rânduri de năut, numai cât
să avem seminte bio pentru anul viitor (ceea ce am putea cultiva noi acum în grădină
nefiindu-ne suficient faţă de cât năut consumăm de fapt, zilnic, în humus). Năutul
pentru consum îl cumpărăm acum, însă ne dorim să avem şi propriile noastre
seminţe de la an la an, pentru experienţă, pentru baza de date şi pentru banca de
seminţe proprii.
Lângă năut sunt
rândurile de bame care au început deja să producă legume. Le-am curăţat de
frunzele de la bază şi de lăstarii suplimentari, lăsându-le fiecăreia doar
vrejul principal care se va umple de flori şi bame proaspete. Acest tratament
l-am aplicat apoi şi vinetelor, copilirea lor fiind, ca şi la roşii, foarte
importantă. Ceva mai târziu, poate săptămâna viitoare, vor urma la rând şi
ardeii/gogoşarii pentru curăţare şi copilire, pentru a dezvolta rod numai pe
vrejul principal, care va deveni mult mai viguros după tăierea frunzelor de la
bază şi a lăstarilor laterali.
Seminţele lăsate
la soare au fost preluate în grijă şi pază de Bobi, care şi-a asumat aceasta
responsabilitate cu bucurie. Priviţi-l cât de serios şi de mândru este!
Mai departe.
Lângă
tufele uriaşe, luxuriante, de dovlecei, care au primit şi ele o curăţare majoră
de frunzele mai mari şi mai bătrâne (ca să ajungă seva, lumina şi albinuţele
mai lesne la flori, pentru fructificare) şi din care culegem zilnic cel putin
trei-patru dovlecei, sunt tufele de broccoli (care sunt deja curăţate de
frunzele mari şi bătrâne de la bază, pentru a-şi putea dezvolta tulpina mai
viguroasă), sfecla roşie şi guliile, din toate culegând cam la doua-trei zile,
în ritmul în care le folosim în salate.
Cartoful dulce a
început să facă flori, nişte trompeţele rozalii cu baza mov, semn că sub pământ
se produc miracole prin tuberculii mult aşteptaţi. Anul trecut îi căutam pe la
suprafaţă şi ne amuzăm şi acum când ne amintim de asta, însă anul acesta vom răscoli
peste tot, pe sub pământul de sub tufe, prin toamnă, dupa cartofii dulci promişi
de frunzele şi lianele cele multe şi lungi care se tot dezvoltă acum, de la o
zi la alta. Măcar un tubercul să scoatem şi noi, să ne mândrim cu el, zic! Atât
măcar, să-l bifam şi noi în agendă o dată, nu de alta!
Lângă tufele de
cartof dulce surprizele din tufele de pepeni ne fac să uităm de tuberculii negăsiţi
anul trecut. Pepenaşi mici şi dungaţi, alţii mai mari şi mai curajoşi, dar şi
unii pufoşi, de pepeni galbeni, ne fac cu ochiul dintre frunzele lor speciale,
de printre care buruienile s-au dat destul de greu convinse să fie smulse. Dar
nu ne-am lăsat, au fost dezburuienite (ah, ce-mi place cuvântul asta!), iar
pepenaşii au rămas râzând în soare, hotărâţi să-şi umfle burţile rotunjoare cu
miez dulce, parfumat, roşu sau galben, dupa soi, pentru noi. Anul acesta am pus
mai puţine cuiburi de pepeni faţă de anul trecut, dar tot mulţi pepenaşi în formare
am văzut pe-acolo şi încă foarte multe flori galbene în jurul cărora roiesc
albinutele. Cred că vom savura din propria grădină şi anul acesta destui pepeni.
Suntem mulţumiţi!
În pădurea de
araci surprizele cresc şi se văd ad-literam în ciorchine uriaşe de pătlăgele,
de nu ne mai vine să ne credem ochilor. Sunt atât de multe şi de mari încât
riscă să-şi rupă vrejurile din cauza greutăţii lor. Le-am legat, le-am
sprijinit şi le-am susţinut aşa cum m-am priceput şi sper să reziste tot timpul
necesar pârguirii şi coacerii lor şi să rămână tot aşa frumoase şi sănătoase ca
acum. Le-am curăţat de toate frunzele de sub ciorchinii de roşii, dar şi de
cele care le atingeau, le-am copilit aproape zilnic, le-am legat tulpinile
viguroase de araci pe măsură ce creşteau, ca să aibă stabilitate în faţa vântului,
ploilor şi a greutăţii propriilor roade, aşa încât eu cred că sunt bine pregătite
pentru etapa următoare, cea a coacerii. Că de crescut, slavă Domnului! au
crescut minunat!
Tufele de fasole
mung intercalate printre aracii cu roşii cresc şi ele bine şi sănătoase, sunt
pline de flori, iar unele au început să facă păstăi. Fasolea mung are un start
mai întârziat, dar când începe să facă păstăi este mai prolifică decat
dovleceii, neavând nici un inamic care s-o afecteze, nici buruieni şi nici gângănii,
aşa că nu ne rămâne decât nouă grija de a-i culege păstăile coapte, înnegrite.
Dacă nu le culegem se opreşte din producţie. Dacă i le culegem la timp, face păstăi
până toamna târziu, când toate celelalte plante ale grădinii sunt terminate,
uscate şi pământul este curăţat. Excepţionale pentru germeni! “Din ăla”,
pentru connaisseuri.
În paralel cu
dovleceii şi pepenii, cine credeţi că a început să devina prolific? Tărtăcuţele!!!! Avem tărtăcuţe
pentru tot satul! Pentru toată România! Pentru tot Universul! Sunt atât de drăguţele
şi de drăgălaşe de nu mai pot! Am cules deja în două reprize din ele. Am lăsat
câte una din fiecare model pentru sămânţă, căci am văzut să fie vreo doua-trei
forme diferite până acum. Am un plan super cu ele, că prea drăguţe sunt şi prea
mi-au făcut sufletul să sară în sus de bucurie când le-am văzut!
Lângă ele am
descoperit şi goji coapte, alături de o multime încă verzi, aceste minuscule
fructe fiind într-o continuă creştere-coacere până toamna târziu, având pe
vrejuri, în paralel, flori şi fructe în diferite stadii de coacere. Tare dragi
îmi sunt când le văd ca pe nişte globuri minuscule de Anul Nou atârnând pe sub
crenguţe!
O altă surpriză
a acestei perioade este şi legarea de rod a vinetelor noastre. Erau pline de
flori zilele trecute, iar din unele deja se iţesc mititele capete de legume. În
fiecare dimineaţă ies la ele să le curăţ de gândacii de Colorado, care sunt
teribil de pofticioşi la vinetele noastre, dar eu nu mă las! Le am în grijă aşa
cum are o mamă de copilaşii ei mititei. Le verific, le curăţ, le mângâi şi le
giugiulesc ca să nu sufere, drăguţele, din cauza insectelor acelea rapace, fără
discernământ şi sper să le fie bine. N-am nimic cu gândacii aceştia, sunt şi ei
fiinţele Domnului şi trebuie şi ei să se hrănească, desigur, dar, dacă mi-aş
lasa vinetele nesupravegheate, n-aş mai rămâne cu nimic de pe urma lor. Aşa că
unele din ele sunt invitate să... ascensioneze spiritual.
Sorry, dar altă
cale de mijloc nu-i. Chiar nu-i, credeţi-mă. Nu poţi negocia, nu poţi tergiversa,
nu poţi oferi o alternativă, o soluţie, un compromis. No way. Ori ele, ori
vinetele noastre. Când a fost vorba la cartofi, anul acesta Adrian a cedat.
Le-a lăsat lor frontul de luptă. Cartofii nu sunt chiar în centrul meniului
nostru, aşa că n-a prea contat. Dar la vinete eu nu renunţ! Prea le-am facut măricele
şi frumuşele, prea sunt încărcate de flori şi prea îmi plac încat n-o să le las
lor se se ospăteze după bunul plac! Nu.
Alături de
vinete sunt roşiile pisalis, care n-au nici o îngrijorare şi nici o teamă faţă
de nici un dăunător, ramificându-se din ce în ce mai mult şi înflorind exponenţial.
Acestea nu se copilesc, ba, dimpotrivă, cu cât au mai multe rămurele cu atât
vor avea mai multe flori şi fructe. Anul acesta am pornit cu ele mult mai
devreme faţă de anul trecut şi sperăm să se coacă mai multe decât anul trecut.
Avem şi mai multe plante, căci, în afară de rândul de lângă vinete, din spatele
serei, mai avem un rând si în spatele grădinii, dincolo de livadă (pe unde,
apropos, n-a mai trecut de ceva vreme, ce-o fi acolo nici nu vreau să-mi
imaginez!).
Struguri se fac cu
nemiluita, atât în grădină cât şi pe spalierii din fata casei. Nu mai avem nici
un stres cu via, poate doar la aceea din spate s-o mai îngrijim un pic, căci a
cam rămas la final. Cea de pe rândurile din grădină este în foarte bună formă şi
atât de roditoare încât ne amintim, din nou, de prietenii noştri, vorba cântecului
mai sus precizat. Vom vedea noi la vremea culesului ce vom face cu atâţia
struguri.
Merele cresc în
continuare, iar unele aleg să cadă în iarbă, iar eu le adun în coş pentru
compot. Dacă aşa le este lor voia, ce să facem? Sunt mult prea multe pe crengi şi
chiar e mai bine aşa, căci s-ar rupe cu atâtea fructe din ce în ce mai grele.
Sunt foarte gustoase şi parfumate, nu ştim ce soi este, fiind un măr bătrân,
plantat de foştii proprietari. Ne bucurăm maxim de el şi de fructele lui. Părul
cel bătrân rămâne încă o surpriză
nerevelată, căci este mult prea înalt şi bogat şi nu-l putem verifica fără scară.
Astă primăvară
am pus pe lângă gardul de la intrarea în grădină mai multe seminţe de nalbe, de
toate culorile. Strânsesem seminţele din spaţiul verde al unui bloc cu ocazia
unui concediu la munte, în anii trecuţi. Nu ştiam dacă mai erau bune şi dacă
aveau să mai germineze. La un moment dat s-au văzut frunzele şi am ştiut că ele
sunt. Între timp au crescut nişte frunze uriaşe în tufe şi mai uriaşe, aproape
cât dovleceii, dar fără să fi înflorit încă. Chiar mă întrebam dacă se va mai întâmpla
asta, căci văzusem că în alte părţi din ţară nalbele erau înflorite demult. În
fine, aşteptam curioasă. Ei bine, au făcut boboci! Abia aştept să văd tijele
acelea înalte pline de flori multicolore, aşa cum le erau seminţele, albe, roşii,
roz trandafirii, roşii, grena, vişinii. Le-am mai curăţat de frunzele mai mari şi
mai bătrâne, exact ca pe dovlecei, pentru a direcţiona seva spre flori şi,
probabil, în cel mult o săptămână le vom vedea înflorite.
Totodată a înflorit
şi isopul! Nu mai ştiam sigur dacă este o plantă perenă, aşa că nu-i dădusem şanse
peste iarnă. A înfrunzit totuşi, iar de peste o săptămână este plin de floricele
movulii, parfumate. Zilele următoare o s-o tund şi o să pun vârfurile la uscat,
ca plantă aromantică. Miroase senzaţional!
Şi, dacă tot
vorbim de parfum, atunci trandafirii şi florile cele roz, de la poartă sunt pe
podium în acest moment. Şi nu numai parfum, ci frumuseţe pură! Culoare şi verde
intens, văratic, rezistent la caniculă de sub soarele strălucitor de iulie.
Caniculă căreia fiecare îi face faţă aşa cum poate. Noi în casă, căţeii pe la
umbră. Până seara, când toată natura se relaxează în răcoarea care se lasă
peste sat.
Din Grădina lui Dumnezeu: 20.07.2017
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)