Declarăm închisă stagiunea de toamnă-iarnă a “Şantierului II”

Încă nu ne vine să credem. Poate tocmai de aceea am mai bibilit încă vreo săptămână după ce Meşterul şi-a luat jucăriile şi ajutoarele şi a plecat. Ei credeau că, a doua zi după plecarea lor şi după o minimă curăţenie, aveam să ne mutăm în aripa renovată a casei. Nici vorbă!

Am luat mai întâi la mână şi am verificat centimetru cu centimetru. Pereţi, podea, tavan, uşi, trepte, tot. În lung, în lat, în înălţime şi-n profunzime. Ce curăţenie?! Trebuiau făcute mai întâi toate corecţiile de rigoare. Toate. Linii de îndreptat, rosturi de cimentat, colţuri de vopsit, muchii de acoperit, cimentul întărit de ciocănit, crustele uscate de răzuit, striaţii de nivelat, canturi de astupat, clanţe de schimbat, uşi de chituit şi de revopsit, geamuri de schimbat şi multe altele pe care le-am uitat. Noi doi. Meşteri de meşteri. Le-am luat la rând pe toate, le-am verificat şi le-am finisat aşa cum numai noi am fi putut s-o facem conform pretenţiilor noastre, a standardelor bucureştene şi a perfecţionismului care ne caracterizează pe amândoi, dar pe care, bineînţeles, ni l-am ţinut în frâu cât de mult am putut pe perioada desfăşurării lucrărilor sub conducerea Meşterului nostru. Ca să nu rămânem fără el. Fără Meşter, adică. Unele aspecte am fost nevoiţi să le acceptăm aşa cum erau, dar multora le-am îmbunătăţit finisajul prin intervenţia noastră decisivă. Doi meşteri chinezi artişti am fost, nu glumă! E o vorbă înţeleaptă, din bătrâni: cine n-ar chinezi, să-şi cumpere!

 

 

Acum, baia şi cămara au pereţii albi. Am scăpat de verdele ăla odios. Pentru cămara aia uriaşă, cât baia de mare, am comandat rafturi metalice. Când îmi amintesc cum arăta încăperea aceea la început, parcă revăd cadrele unui film horror. Nu mai intru în detalii. Acum arată aproape ca o bucătarie şi pare că aşteaptă chiar să fie mobilată astfel. Nu va fi. Rămâne cămară.

Culoarea camerei noastre este lila, care este o armonizare între roz şi mov. Eu am avut mai demult un vis frumos în care toate în jurul meu erau roz: pereţii camerei, perdelele de la geamuri, lenjeria patului, florile înflorite de la ferestre, diversele accente de decor din interior. Cum imaginea asta idilica prea aducea a Păpuşă Barbie şi cum, între timp, am făcut o pasiune pentru culoarea mov, le-am amestecat pe cele două şi a iesit lila. Cod culoare de vinarom în catalog: “nu-ştiu-cum LOVE”. Ei? O fi o întâmplare?

 

Buuuun, în concluzie, pe 10 noiembrie, în prag de prima ninsoare a iernii, am declarat închis şantierul (care crescuse ca o ciupercă după ploaie în casa noastră), iar corecţiile, curăţenia şi bibilelile le-am terminat azi, pe 17 noiembrie. După ce totul a fost gata, m-am oprit în mijlocul camerei proaspăt spălată, curăţată şi încă mirosind a vopsea, vinarom, diluant şi alte cele, şi parcă nu-mi venea să-mi cred ochilor că am terminat. Că ne puteam muta, în sfârşit, acolo, în camera aia curată şi plăcută. Că arată astfel după o lună de calvar.

Căci, da. Şantierul în casă, în prag de iarnă, la ţară, este cel puţin un calvar! Este “curat” tortură, coane Fănică! - după cum bine spunea Ghiţă Pristanda al lui Caragiale, în “O noapte furtunoasă”.  Tortură fizică şi psihică.  Şi, da, furtunoasă ne-a fost şi nouă luna asta de şantier şi bine că s-a încheiat şi a răsărit soarele şi pe strada noastră. Dincolo de metafore, vremea chiar s-a mai încălzit un pic şi, de la 5-6 grade ziua, avem acum 10-11 grade. Ceea ce este mult mai încurajator, căci mutarea presupune ceva uşi deschise şi un du-te/vino pe ele, iar foc nu putem face chiar în toate incintele prin care avem de umblat pentru mutare şi amenajare. Numai când mă gândesc că vom lua a treia oară la mână patul nostru cel urias, imperial, să-l dezmembrăm din nou şi să-l reasamblăm pe locul lui definitiv, am emoţii.

Deci, revenind la camera renovată, totul este gata şi, chiar de mâine, ne vom muta în ea. Ultimele fotografii pe care vi le mai putem arăta sunt cele de mai jos, cu camera goală. De mâine ne vom aduce în ea lucrurile personale şi o vom aranja asa cum ne place, simplu, drăguţ, cochet şi specific nouă. Însă imaginea aceea finală, aranjată, n-o vom mai face publică, desigur, ea făcând parte din intimitatea noastră.

 

De-acum aşteptăm să vină sărbătorile. Totul va fi bine, liniştit şi frumos până la.... următorul şantier. Pai, sigur că daaaa!!! Tocmai ce ne-am obişnuit. De ce să ne oprim?!? Urmează bucătăriile. Ce? Aţi uitat?? Dar, mai spre primăvară, încolo. Până atunci..... să fim sănătoşi! Că le-om face noi şi pe acelea. Ce-a fost mai greu a trecut!

Din Grădina lui Dumnezeu: 17.11.2016

***