Victoria Bunei Vestiri

Programarea perfectă a sosirii pe lume a Nepoţelului  nostru:

Vineri 21 august, dimineaţă, la control:

-  - Copilul e foarte bine, iar evoluţia lui arată că este mai mare decât ar spune-o graficul. După părerea mea, ai putea să naşti oricând, chiar şi azi. Aşa că fii pregătită.

- - Domnu’ Doctor, nu pot să nasc azi, că n-avem pătuţ. L-am comandat şi aşteptăm să-l primim acasă. După ce vine, pot să nasc. 

  Vineri după amiază vine curierul cu pătuţul.

Sâmbătă, 22 august, dimineaţă,  începe travaliul.

Sâmbătă la prânz Copilul vrea acasă, în pătuţul lui. Şi pe bună dreptate. Îl cam deranjează înghesuiala de la maternitate şi toţi ţâncii ăia plângăcioşi de-acolo.

Luni testează deja salteluţa confortabilă din pătuţul proprietate personală: “Mami, dacă îmi scoţi pampers-ul, aş putea să-mi dau seama mai bine dacă face toţi banii... Deocamdată pot să spun că e prea mare chiar şi pentru mine. Ca şi autocarul ăla cu un milion de accesorii căruia voi îi spuneţi “căruţ”. Pe bune, mami, câţi bebeluşi credeai că ai în burtică? Hi, hi, hi.... Lasă, că am ocupat eu locul cât pentru mai mulţi alţii la un loc. Nu-i aşa că sunt un bărbat mare, şi frumos, şi perfect, şi impresionant, şi că o să mă laşi să schimb lumea? Nu-i aşa, mami? Şi, tati, ia zi: când batem o minge la poartă? Sau un şah, ceva...? Sau o tură cu motorul? Că a cam ruginit în garaj...” 

Numele lui: Victor Gabriel.

Victor = VICTORIE

Gabriel = Arhanghelul Gabriel care i-a adus Fecioarei Maria BUNA VESTIRE: Naşterea lui Iisus, a Dumnezeului-Om.

Victoria Bunei Vestiri.

Bucuresti : 30.08.2015

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu

Te iubesc!!!

"Agenturili" străine şi zen-ul de serviciu

Azi la scanner. Acelaşi loc de întâlnire, de şuetă, de refulări, de glume, loc de dat cu capul. Ca de obicei, ne adunăm „la scanner”, aşa cum unii se întâlnesc „la ceas”, la statuie”, „la semafor”, „la intrarea principală”.

Şi, ca de obicei, hârtii multe. Singurul scanner/copiator din incintă este, bineînteles, suprasolicitat, încins şi scoate fum pe nări, ca un dragon înfuriat. Noi, de asemenea, într-un entuziasm maxim şi o efuziune colectivă de un mare fel. Zen-ul este din abundenţă, atât în interiorul nostru, cât şi peste tot în jur. Nu mai avem loc de atâta zen. Dă pe din-afară: 

-         Îmi vine să împuşc pe cineva. - spun calm, dar ferm, trimiţându-i o privire serioasă şi competentă, cu maxim profesionalism, cu atitudine şi ton condescendent. Strânge din buze, semn că şi-a cam terminat cuvintele, dar îmi spune din priviri că este în asentimentul meu şi că are şi ea aceleaşi tendinţe de manifestare a gratitudinii.

O ignor şi continui cu ton egal, complice, peiorativ: 

-         Ştii, este un complot ocult, o strategie diabolică, o conspiraţie, un plan abscons pus la cale de „agenturili” străine: directorii vor să ne ia locul. Sunt cu ochii pe scaunele noastre. Nu ne pot da afară pur şi simplu, aşa că ne lasă să ne împuşcăm între noi. De-aia ne stresează – ca să explodăm. Eu mai am doar un pic şi fac poc. 

Nu mă crede. 

-         Tu? Nervoasă? Acum? Fugi de-aici.

Îmi zâmbeşte cu indulgenţă, ca unui copil mic şi drăgălaş, apoi clipeşte des din gene, dând ochii peste cap, ostentativ. 

-         Pe bune. Nu pot accepta să-i las aşa, pur şi simplu, pe bieţii directori să muncească în locul nostru. E culmea! Tocmai ei, cei deja atât de ocupaţi si surmenaţi cu dresatul turmelor de subalterni, să preia exact munca noastră, cea mai simplă, mai uşoară şi mai relaxantă din toata instituţia?!?!? Este revoltător! Nu-i putem lăsa să se sacrifice într-atât! Trebuie să facem ceva să-i menajăm. Trebuie să ne ţinem bine de scaune, să-i ferim de ispită! Să fim uniţi! Să luptăm împotriva lor! Ufff...... „agenturili” străine sunt de vină! Că se infiltrează în… în…în… mama lor!!!... astea se  infiltrează oriunde  vor muşchii lor!!! 

Face ochii mari. 

-         Da. Eşti nervoasă.

Bucuresti : 21.08.2015

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu

Pentru ce ne zbatem atât??!

Un vapor a ancorat în Mexic, lângă un micuț sat de pescari. Un turist, i-a complimentat pe pescari pentru calitatea produselor și i-a întrebat cât timp le ia să prindă acei pești.
- Nu foarte mult timp, au răspuns pescarii la unison.
- Dar de ce n-ați mai stat, ca să prindeți mai mult pește?
Pescarii i-au răspuns că micile cantități pe care le prind, sunt suficiente pentru nevoile lor și ale familiilor lor.
- Și ce faceți în restul timpului? a întrebat turistul.
- Dormim până târziu, pescuim puțin, ne jucăm cu copiii și ne facem siesta împreună cu soțiile noastre. Mai târziu, pe seară, mergem în sat, unde ne întâlnim cu prietenii, bem puțin, cântăm la chitară câteva cântece și tot așa…. Avem o viață plină.
Turistul i-a întrerupt,
- Stați puțin! Eu am absolvit Harvard-ul, am o diplomă în economie și pot să vă ajut! Trebuie să pescuiți mai mult timp în fiecare zi. În felul acesta, o să puteți vinde peștele pe care îl prindeți în plus. Cu veniturile suplimentare, veți putea cumpăra o barcă mai mare.
- Și după asta? au întrebat pescarii.
- Cu banii suplimentari pe care-i va aduce barca, veți putea cumpăra o a doua și o a treia barcă și tot așa, până când veți avea o întreagă flotă. În loc să vindeți peștele unui intermediar, veți putea negocia direct cu marile fabrici de procesare, poate chiar să vă construiți propria fabrică. Atunci veți putea părăsi sătucul ăsta micuț și să vă mutați în Mexico City, Los Angeles, sau poate chiar la New York ! De acolo vă veți putea conduce noua întreprindere prosperă.
- Și cam cât timp ne-ar lua asta? au întrebat pescarii.
- Douăzeci, poate chiar douăzeci și cinci de ani. - a replicat turistul.
- Și după asta?
- După asta? Ei bine, prietene, ăsta-i momentul când devine cu adevărat interesant,” a răspuns zâmbind larg turistul. Când afacerea ta este cu adevărat uriașă, poți să începi să vinzi și să cumperi active și să faci milioane de dolari!
- Milioane? Serios? Și după asta? au întrebat pescarii.
- După asta, veți putea să vă retrageți din afaceri, să traiți într-un sătuc liniștit și retras pe malul mării, să dormiți târziu, să vă jucați cu copiii voștri, să vă faceți siesta cu soțiile și să vă petreceți serile împreună cu prietenii distrându-vă cum vreți voi.
- Domnule, dar asta e exact ce facem acum. Care ar fi rostul să irosim douăzeci și cinci de ani? au întrebat mexicanii…

Sursa : http://romanidinuk.blogspot.co.uk/2015/07/pentru-ce-ne-zbatem-atat.html