Turnul Eiffel şi sincronicităţile

 

Mediul urban în care trăim, un mediu mult prea agitat şi complex, ale cărui coordonate principale - timpul şi cantitatea – au devenit din ce în ce mai exclusiviste şi în care ritmul concurenţial, stresant şi ameţitor, haosul şi turbulenţele umane au devenit parametri obişnuiţi, poate fi, totuşi, în anumite condiţii, un mediu interesant pentru manifestarea sincronicităţilor.

De mai mult timp, eu şi Adrian, le sesizăm ritmul şi variaţia tematică, şi uneori încercăm să le desluşim înţelesul de dincolo de aparenţe. Deşi aproape că ne-am obişnuit cu apariţia lor, unele încă ne mai surprind şi ne pun serios pe gânduri.

Deşi ştim că alinierea cu fluxul divin ne aduce în manifestare acţiuni, oameni şi conjuncturi în sincron cu gândurile, dorinţele, intenţiile şi acţiunile noastre, magicul acestor potriviri ne lasă deseori fără cuvinte. Cu atât mai mult cu cât, unele dintre ele par a fi semne şi mesaje ale căror înţelesuri ne provoacă să le descoperim.

Aşa am ajuns la subiectul însemnării de faţă.

De ceva vreme, cam de vreo două-trei săptămâni, aproximativ de pe la mijlocul lunii iunie, un anumit simbol îmi apare frecvent în cale în mod ostentativ, ca şi cum cineva mi l-ar pune intenţionat direct în faţa ochilor pentru a fi sigur că nu-l ratez şi pentru a mă determina să-l iau în serios şi să-i desluşesc sensul: Turnul Eiffel.

Totul a început într-o zi când, hoinărind pe internet de pe un blog pe altul, am dat, la întâmplare, peste unul în care autoarea povestea despre declanşarea unui şir de sincronicităţi care avea ca subiect tocmai acest simbol: Turnul Eiffel.
http://tristar77.blogspot.ro/2014_01_01_archive.html

Am citit articolul şi, la final, mi-am zis că, întradevăr, era ciudat ce i se întâmplase. Intersectarea ei repetată cu imaginea turnului parisian, în conjuncturi atât de neobişnuite, putea pune pe gânduri pe orice fin observator al vieţii de zi cu zi, cu atât mai mult pe cineva pasionat de simbolistică, aşa cum se declarase ea însăşi la începutul textului.

Se pare că citirea acelui articol a funcţionat şi în cazul meu precum un declanşator. Din ziua aceea s-a pornit o serie de sincronicităţi uimitoare în legătura cu acest simbol.

Ziua în care citisem articolul fusese o zi caniculară de vară, însorită şi senină. A doua zi, însă, trezindu-mă dimineaţa devreme să plec spre serviciu, am constatat că era înnorat. Am ieşit din bloc şi, până să ajung la intersecţia pe care trebuia s-o traversez spre staţia de tramvai, a început să plouă. Apropiindu-mă de semafor mi-am deschis, din mers,  umbrela. Şi, exact când m-am oprit lângă semafor, acesta fiind pe roşu, o doamnă care era doar cu un pas înaintea mea, şi-a deschis şi ea umbrela şi a lăsat-o pe spate, înspre mine. Mi-a oferind, astfel, pentru un moment, singura oportunitate de a-i vedea imprimeul interesant, căci, imediat după aceea, semaforul şi-a schimbat culoarea pe verde, iar ea şi-a ridicat umbrela deasupra capului şi a dispărut grăbită în mulţimea care se pornise să traverseze strada. Văzusem două turnuri Eiffel, poziţionate în oglindă, pe suprafaţa umbrelei. Am zâmbit, spunându-mi în gând amuzată: ia te uită, ce chestie! Sper să nu încep să văd şi eu numai turnuri Eiffel la orice pas de acum înainte!

Dar exact aşa s-a întâmplat. Chiar de a doua zi.

Mă întorceam spre casă cu un maxi taxi, pe acelaşi traseu pe care îl fac invariabil de ani de zile. Cunosc partea aceea de drum ca-n palmă. Uneori o parcurg pe jos, ca să scap de aglomeraţia din maxi taxi. În ziua aceea, ora întoarcerii spre casă de la serviciu, încă era înnorat şi ameninţa să plouă din nou. Am luat microbuzul şi, după nici aproximativ două staţii, şoferul a oprit la semnul unui domn care dorea şi el să urce. Specificul acestui mijloc de transport în comun este că nu are staţii predefinite, putând fi oprit din mers de oriunde şi putând coborâ din el oriunde, la cerere.

Până să se urce omul în maşină, până să plătească pentru bilet şi până să pornescă şoferul din loc, privirea mi-a fost atrasă de imaginea de dincolo de fereastră, unde ce credeţi că am văzut? Peste drum, în rândul de case care străjuia celalalt sens de mers al şoselei, exact în dreptul locului unde maşina fusese oprită din mers, era un magazin de parfumuri franţuzeşti, după cum se putea citi pe firma agăţată deasupra, pe care scria cu litere mari, aurii L’AMOUR, iar magazinul acela avea inscripţionate pe cele două vitrine uriaşe din sticlă, de-o parte şi de alta a uşii, în vopsea aurie, două turnuri Eiffel mari, cât un stat de om. Imposibil de trecut cu vederea!

Am rămas cu privirea aţintită pe cele două simboluri şi nu-mi puteam crede ochilor.

Mi-am zis: Ha! Asta este prea de tot! Când a apărut magazinul ăsta aici? Când au apărut turnurile astea aici, pe vitrină? Nu le mai văzusem până atunci. Poate or fi fost, nu zic nu, dar eu nu le mai remarcasem. Se pare că a fost nevoie doar de o zi ploioasă, de un şofer de maxi taxi amabil şi binevoitor (uneori, când este prea aglomerat, unii şoferi nu mai opresc pentru a mai lua şi alţi călători, iar atunci, maşina chiar era aglomerată), de un călător care aştepta în stradă în locul potrivit şi la momentul potrivit, exact când trecea pe acolo maşina cu mine în ea, dar şi de poziţionarea mea în interior exact către fereastra cu vizibilitate către direcţia potrivită, precum şi de decizia mea de a privi exact atunci înspre magazinul cu pricina, pentru a ajunge să observ ceea ce nu observasem în nenumăratele mele treceri pe acolo.

Ok, mi-am zis, devine din ce în ce mai interesant. Dacă aş povesti cuiva despre asta s-ar putea gândi, poate, că exagerez un pic şi că aduc din condei datele poveştii ca să se potrivească. În fine, mi-am notat şi sincronicitatea aceasta în memorie si am rămas în expectativă.

În următoarele câteva zile magia s-a produs din nou.

Pentru weekend-ul următor Adrian rezervase bilete la Mall să vedem filmul TomorrowLand.  Mergem rareori la Mall, doar când apare vreun film nou interesant sau pentru vreunul pe care nu-l găsim on line înregistrat în condiţii optime. Începutul filmului a fost oarecum sec. Aveam să aflam ulterior că ne întrebasem amândoi în sinea noastră dacă acţiunea avea să continue cam în aceeaşi manieră şi dacă nu cumva era doar o pierdere de timp. Până la urmă acţiunea a explodat din ce în ce mai interesant, ajungând la un punct culminant, aproape spre sfârşitul filmului, când, pentru salvarea umanităţii, personajele trebuiau să lanseze brusc o rachetă dinspre viitor înspre trecut…. Sau cam aşa ceva…. Cine a văzut filmul ştie la ce mă refer. Cert este că, declanşarea procedurilor de lansare a acelei rachete a determinat, în primul rând, activarea ieşirii ei la suprafaţă, din centrul pământului, unde fusese adăpostită cu multe generaţii în urmă tocmai în acest scop, de cei ce urmau să fie, în viitor, salvatorii planetei. Unde credeţti că fusese ascunsă această rachetă? În mijlocul Parisului. Care credeţi că a fost rampa de lansare a acesteia? Exact: Turnul Eiffel. Mai mult decât atât: pentru a se transforma în rampă de lansare, turnul fusese proiectat să se despice, pur şi simplu, în două jumătăţi verticale, de sus până jos, pentru a primi între ele corpul rachetei ce se ridica treptat, dintr-un buncăr, printr-o rampă mobilă. Ei bine,vizionarea acelei scene m-a ajutat să decid că este momentul să împărtăşesc aceste sincronicităţi cu Adrian. Era prea de tot. Acest simbol (văzut în  fiecare loc de până atunci cu o dublură) reuşise să îmi atragă atenţia suficient de mult încât să simt nevoia să vorbesc despre asta.

Am vorbit, am comentat şi ne-am reamintit împreună de diferitele alte sincronicităţi care ne-au mai apărut în ultimul timp şi ne-am amuzat amândoi imaginându-ne cu ce ochi ne-ar putea privi unii cunoscuţi dacă le-am povesti despre toate acestea.

După această apariţie, din nou foarte evidentă, au mai urmat şi altele, precum cele în care simbolul îmi atrăgea atenţia pe stradă în mod neaşteptat. Iar zilele trecute mi-au apărut în faţă prin nişte poze ale unei prietene de pe facebook care tocmai călătorise în Paris (weekendul trecut) şi care împărtăşea cu noi bucuria şi emoţia prezenţei sale într-un asemenea loc romantic. În acest context este important de reţinut un aspect: profilul meu de pe facebook este privat, iar lista mea de prieteni conţine doar vreo 30 de persoane ale căror postări le urmăresc, nu am sute sau mii de persoane cum se întâmplă, poate, cu un profil public. Deci, care era probabilitatea ca, fix în ultimele două săptamâni, o persoană din lista mea să facă o călătorie la Paris şi să posteze imagini cu turnul Eiffel?

Ei bine, astăzi simbolul mi-a apărut din nou.

Era dimineaţă, la serviciu, unde am primit vizita unui domn pe care nu-l cunoşteam şi care venise pentru prima dată la mine pentru a-i rezolva o anumită  problemă. L-am invitat în birou, i-am oferit un loc şi l-am rugat să-mi spună despre ce este vorba. Pentru a-l putea ajuta, aveam nevoie să fac nişte verificări pentru care îmi era necesar buletinul lui. După ce i l-am cerut, a scos din buzunarul pantalonului un portofel din piele neagră, special pentru acte, din care mi-a dat buletinul şi pe care apoi l-a aşezat pe birou. Ce credeţi că era ştanţat în piele, în relief, pe acel portofel? Da. Turnul Eiffel. Să mai comentez? Să mai enumăr variabilele care s-au aliniat pentru manifestarea acestei „coincidenţe”? Nici nu le-aş putea cuprinde pe toate.

Nu ştiu care este rostul acestui simbol şi al apariţiilor sale ostentative în calea mea. Cu siguranţă, însă, voi afla. Şi, atunci când se va întâmpla asta, voi zâmbi amintindu-mi cu câtă neîncredere şi nedumerire am primit acest semn la început, cu cât amuzament l-am urmărit şi cu câtă curiozitate l-am lăsat să facă parte din magia vieţii, aceea de dincolo de realitatea mediului urban în care trăim, un mediu mult prea agitat şi complex, ale cărui coordonate principale, timpul şi cantitatea, sunt din ce în ce mai exclusiviste, în care ritmul concurenţial, stresant şi ameţitor, iureşul cotidian, haosul şi turbulenţele umane sunt parametri obişnuiţi, un mediu în care, totuşi, sincronicităţile se manifestă.

 Bucuresti :03.07.2015

***