Preferinţa de a nu fi mereu asertivă

Asertivitate:
- Caracteristică a unei persoane care îşi exprimă cu uşurinţă punctul de vedere şi interesele, fără anxietate, fără a le nega pe ale celorlalţi.
- Cu caracter de aserţiune;

Aserţiune:

- Enunţ, afirmativ sau negativ, care este dat ca adevărat; afirmaţie.
- Afirmaţie (care nu este însoţită de o probă); judecată care exprimă constatarea unei stări de fapt.
- Afirmaţiune, lucru pe care-l susţii ca adevărat.
- Afirmaţie, cuvânt, declaraţie, mărturisire, relatare, spusă, vorbă, zisă.

Deşi, în teorie, definiţia asertivităţii sună precum în rândurile de mai sus, din ce în ce mai mult, în accepţiunea generală, se presupune că un om este asertiv atunci când îşi susţine punctul de vedere şi interesele de fiecare dată în mod direct, ferm, fără reţinere, fără combativitate, pentru a se face înţeles, dar cu intenţia de a obţine din partea celorlalţi acea atitudine care să fie în conformitate cu interesul său. Deşi nu presupune negarea sau respingerea opiniilor, ori a manifestărilor celorlalţi şi, în esenţă, susţine o relaţionare corectă, echilibrată şi noncombativă, asertivitatea începe să fie privită ca pe o tehnică de obţinere a succesului personal în mediile profesionale, ori sociale. Cunoscut fiind faptul că, în această lume, orice societate este construită şi menţinută pe principiul competitivităţii, constatăm că şi asertivitatea tinde să fie adoptată ca pe o reţetă pusă în slujba acestui principiu.

Convingerea unora este că, în această lumea atât de complicată, cu oameni atât de diferiţi unii faţă de alţii, cu credinţe şi preferinţe deseori prea stricte şi exclusiviste, bazată mai ales pe influenţă, poziţionare ierarhică şi pe succes „comercial”, este recomandată, dacă nu o atitudine competitivă, măcar una proactivă şi evident asertivă pentru a reuşi, a câştiga, a obţine, a avea, a fi - a fi luat în seamă, a fi înţeles, a fi ascultat, a fi promovat, a fi crezut, a fi iubit, a fi salvat, a fi câştigător, a fi bogat, frumos, educat, etc.

Competitivitatea declanşează în oameni nevoia de afirmare, de evidenţiere şi de demonstraţie cât mai incisivă a propriului adevăr, astfel încât acesta să fie bine cunoscut, acceptat şi respectat de către ceilalţi. Da, aşa este, ne simţim bine când ceilalţi ne cunosc, când ei ştiu ce vrem, când sunt de acord cu noi, când respectă şi fac ceea ce noi ne dorim. Totuşi, diferenţele existente, prea puţin armonizate amiabil, pot duce la interacţiuni mai mult sau mai puţin conflictuale, ori, cel mai adesea, generatoare de stres şi tensiuni. Iar aplicarea asertivităţii nu rezolvă de fiecare dată problemele şi nu generează mereu înţelegere între cei implicaţi. De aceea, deseori este binevenită o altă atitudine din partea cuiva care să atenueze, să dilueze, ori să devieze încărcătura emoţională prin spargerea tiparului comportamental şi prin retragerea din „jocul” conflictual, făcând loc altor alegeri, altor energii, bunăvoinţei şi încrederii.

De multe ori, această simplă retragere deliberată poate fi privită ca pe un răspuns evident şi, prin urmare, poate reprezenta o lecţie deosebit de importantă. Poate fi ori un bun exemplu de conduită, ori un semn de întrebare asupra diferitelor aspecte ale subiectului discutat. Uneori tăcerea poate avea un impact mult mai profund decât orice răspuns direct, argumentat, îndreptăţit, ori solicitat expres. Uneori un pas înapoi poate schimba radical predispoziţia cuiva, ori poate diminua semnificativ amploarea unei probleme. Uneori doar o simplă privire poate transmite mult mai mult şi poate determina un rezultat mult mai rapid decât toate demersurile pe care le-ar presupune o atitudine asertivă.

A-ţi susţine mereu propriul adevăr şi interes în faţa altora poate aduce beneficii, dar poate presupune uneori şi un consum inutil de energie şi timp, putând fi asociat foarte bine cu mersul pe sârmă. Atitudinea ta poate fi interpretată diferit, atât în funcţie de interlocutor, cât şi de măiestria ta în a mânui cuvintele, tonul şi limbajul corporal. Dacă eşti o persoană echilibrată, înţeleaptă, calmă şi încrezătoare în propriul adevăr, vei şti să-l comunici astfel încât să ţi-l faci înţeles. Se poate întâmpla, însă, ca, menţinerea strictă în limitele lui să te atragă într-o polemică în care să nu merite să intri. Ori este posibil ca atitudinea ta să fie văzută fie precum o bravadă în faţa morilor de vânt, fie, dimpotrivă, precum o periculoasă fluturare de drapel roşu în faţa unui taur înfuriat.

Despre mine pot spune că, deseori, prefer să nu mă manifest în mod asertiv. În ciuda tuturor recomandărilor făcute de tot soiul de materiale, articole, bloguri, cursuri de couch, de dezvoltare personală, etc. Chiar dacă felul în care relaţionez cu oamenii mă mai pune şi în situaţii care pot fi percepute ca fiind neplăcute, ori a căror finalitate, uneori, nu este tocmai aceea pe care mi-o doresc, de multe ori aleg o abordare diferită de a celor care ar putea fi caracterizaţi, după convenienţele moderne, ca fiind asertivi.

De dragul armoniei, pot să renunţ sau să amân să-mi exprim propriul punct de vedere, să evit să solicit schimbarea unei atitudini care mă deranjează, ori, pur şi simplu, să aleg să nu acţionez întotdeauna în conformitate cu ceea ce mi-aş dori sau aş prefera să fac, iar motivele au legatură directă şi cu persoanele implicate şi cu specificul conjuncturii. Asta înseamnă că sunt atentă la mediul din jurul meu şi că, în mod empatic şi intuitiv, încerc să mă adaptez la acesta, astfel încât să mă pliez pe cel mai armonios aspect al oamenilor şi al situaţiei din fiecare moment în parte.

Bucuresti : 13.05.2015

***