Căţeluşul din vis

 

Noi înţelegem că, pentru a transcede această lume a dualităţii înspre o nouă lume minunată şi elevată, este imperios necesar să ne recunoaştem emoţiile umane cu curaj şi cu demnitate, să le conştientizăm, să le privim ca pe nişte adevăruri personale care spun ceva despre noi, să le acceptăm cu smerenie, să le iertăm şi să le iubim, ca parte dintr-un program holistic de vindecare fizică şi spirituală, de purificare şi evoluţie accelerată.

Astfel, iată, recunoaştem public şi făţiş (sic!): noi doi ne dorim un Cichi-Chan de nu mai putem!!!!

Cel mai probabil, un bichon maltez blănos şi inimos.

Deja toţi căţeii din cartier s-au săăătuuuuraaaat până peste cap de giugiuleala noastră!!! Pur şi simplu nu mai suportă!!! Pentru că, ori de câte ori trecem pe lângă ei, îi alintam, îi gugulim, îi provocăm, îi mângâiem şi tot aşa… „Dar până cand?!?!?” Deja ne simt de la distanţă, ştiu ce îi aşteaptă şi îşi transmit reciproc mesaje codificate: „Hei, atenţie, iar vin cei doi să ne gigiuleasca pe la gard!” – par a-şi spune unii altora ca şi cum şi-ar transmite o avertizare majoră pe timp de război. Căci noi, bineînţeles, râdem şi glumim pe seama lor ca la un extraordinar spectacol de varietăţi. „Dar luaţi-vă şi voi odată un câine şi lăsaţi-ne pe noi în pace!” – par a se burzului la noi câte unii, aruncându-ne priviri exasperate.

Daaaa, tare ne mai distrăm când trecem pe lângă vreo curte din care îşi face apariţia vreun nas mustăcios, vreo ureche zdrenţuită, ori vreun cap zburlit şi încrâncenat, agitându-se de mama focului din spatele porţilor înalte şi încuiate. Ei simt şi înţeleg că ne amuzăm (cu drăgălăşenie) pe seama lor, iar indignarea unora nu are margini. „Cum adică? Ce nume e ăsta? Cum îşi permit să ne spună nouă Cichi-Chan? Eheee, puţin respect!” Pentru că, pentru noi, evident, toţi sunt Cichi-Chan-i. Sau, mă rog, aproape toţi. Despre adevăratul Cichi-Chan, despre Doctor Watson, Gigel şi Oblomov v-am mai povestit aici. Însă, noi, şi pe toţi ceilalţi cuţuluşi pe care îi mai întâlnim peste tot - pe stradă, prin parcuri, prin blocul în care locuim - îi numim, invariabil, tot Cichi-Chan.

Ştim că nu va mai trece mult timp până îl vom avea pe Cichi-Chan-ul nostru, iar sufletele noastre deja tânjesc enorm după el. Ştim cum am vrea să fie, dar lăsăm lucrurile să curgă armonios înspre momentul magic al întâlnirii şi recunoaşterii reciproce. Ştim că prezentul nu este propice unei asemenea conexiuni, dar nu mai este mult până când va fi.

Energiile manifestării au răspuns oricum imediat, chiar din momentul în care ne-am pus de acord asupra faptului că ar putea fi şi auriu (maroniu) nu neapărat alb şi că, poate, am putea să îl luăm şi mai devreme. Astfel, a doua zi, o colegă de la serviciu m-a întrebat dacă nu vreau un căţeluş. Bichon-ul ei auriu făcuse cinci pui cu un căţel din vecini. Toţi micuţii erau maronii.

Aşa ne-am dat seama că trebuie să ne concentrăm pe manifestarea lui numai atunci când vom fi pregătiţi să îl primim, cu alte cuvinte, când va avea o grădină unde să zburde. Altfel, atât de rapid ne răspunde Universul, încât "riscăm" să îl găsim în apartamentul nostru de bloc într-o dimineaţă, când ne trezim, lătrând jucăuş şi cu bucurie către noi:

"Credeaţi că scăpaţi de mine ?" woof woof...

Bucuresti : 09.04.2015

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu