Tania Turtureanu - Ce frumos (Live la Radio ZU) #morningzu
"Eu
nu trăiesc cu supărări
Și
nici cu gura lumii
Nu-mi
pasă care și ce face
Cum
și cu cine anume
Îmi
văd de viața mea cum știu
Cum
vreau și atâta cât se poate
Eu
n-am timp să mă contrazic
Voi
toți aveți dreptate.
Ce
frumos ar fi dacă ne-am vedea
Fiecare
de grădina sa
Ce
frumos dac-am arunca
Cu
flori, în loc de pietre
Ce
frumos dacă ne-ar păsa
Uneori
de durerea altuia
Ce
frumos dacă n-am mai judeca.
E
plină viața de cărări
Cu
vise și speranțe
Cu
oameni și dezamăgiri
Și
lecții și restanțe
Dar
când îți vezi de viața ta
Cum
știi și-atâta cât se poate
Faci
bine pentru c-așa simți
Și-l
faci cu fermitate.
Ce
frumos ar fi dacă ne-am vedea
Fiecare
de grădina sa
Ce
frumos dac-am arunca
Cu
flori, în loc de pietre
Ce
frumos dacă ne-ar păsa
Uneori
de durerea altuia
Ce
frumos dacă n-am mai judeca.
Ce
frumos ar fi dacă ne-am vedea
Fiecare
de grădina sa
Ce
frumos dac-am arunca
Cu
flori, în loc de pietre
Ce
frumos dacă ne-ar păsa
Uneori
de durerea altuia
Ce frumos dacă n-am mai judeca"
Ce frumos - Tania Turtureanu
E liniște...
Eu nu mă cert cu nimeni, niciodată
Căci m-am certat şi-apoi am înțeles
Cã viața fericită e curată
Mizeria verbală n-are sens.
Eu nu vreau să-nving într-o dispută
Nici să conving pe altul nu mai vreau
Mai bine tac. Aleg sã fiu tăcută
În linişte cu mine o să stau.
Am obosit să lupt pentru-o părere
Chiar dacă este dreaptă şi corectă
Căci cearta e o luptă, o durere,
Defect în lumea asta imperfectă
E timpul să trăiesc numai în pace
Cine nu vrea să creadă, nu va crede
E linişte...şi cât de mult îmi place
Iar adevărul la final, se vede.
Elena Coada
"Chiar dacă unii oameni te vor blestema, vor fi alții care te vor binecuvânta.
Chiar dacă unii oameni îți vor răni sufletul, vor fi alții care ți-l vor mângâia.
Chiar dacă unii oameni te vor scuipa, vor fi alții care te vor săruta.
Chiar dacă unii oameni te vor face să plângi, vor fi alții care îți vor reda zâmbetul.
Chiar dacă unii oameni te vor cataloga greșit, vor fi alții care te vor vedea exact așa cum ești.
Chiar dacă unii oameni te vor da uitării, vor fi alții care își vor aminti cu drag de tine.
Chiar dacă unii oameni te vor nedreptăți, vor fi alții care îți vor recunoaște meritele.
Chiar dacă unii oameni te vor vorbi de rău, vor fi alții care te vor vorbi de bine.
Chiar dacă unii oameni vor spune că nu poți, vor fi alții care te vor încuraja să mergi înainte.
Chiar dacă unii oameni te vor lăsa jos, vor fi alții care te vor ajuta să te ridici.
Chiar dacă unii oameni vor vedea întunericul din viața ta, vor fi alții care vor vedea lumina.
Chiar dacă unii oameni vor pleca de lângă tine, vor fi alții care vor rămâne.
Chiar dacă unor oameni nu le vor plăcea textele tale, vor fi alții care te vor citi.
Chiar dacă unii oameni te vor urî, vor fi alții care te vor iubi.
Chiar dacă unii oameni...este și va fi mereu Dumnezeu!"
Trăiește frumos, iartă la timp și iubește cu adevărat ;
Pr. Hrisostom Filipescu
Nietzsche m-a învățat o lecție fundamentală de viață: „amor fati”, iubirea propriului destin.
La un moment dat în viața sa, Nietzsche a conceput această idee puternică: indiferent de destinul tău, indiferent de ce se întâmplă, trebuie să-ți spui: „De asta am nevoie”. Chiar dacă totul pare să meargă prost, abordați fiecare situație ca și cum ar fi o oportunitate, o provocare care trebuie întâmpinată cu dragoste și nu cu descurajare.
Aducând iubirea în acele momente dificile, veți descoperi că puterea de a le înfrunta se află deja în voi. Fiecare dezastru pe care îl depășești devine o îmbunătățire a caracterului tău, a staturii tale și a vieții tale. Ce privilegiu incredibil!
Uitându-te în urmă la trecutul tău, îți vei da seama că acele momente care păreau mari eșecuri, urmate de haos, au fost de fapt cele care ți-au modelat viața actuală. Și vă veți da seama că acesta este într-adevăr cazul: nu vi se poate întâmpla nimic care să nu aibă o latură pozitivă. Chiar și atunci când totul pare a fi o criză negativă, de fapt nu este. Criza te obligă să reacționezi, iar în acel moment de nevoie, forța ta interioară iese la iveală. (Joseph Campbell)
,,Întotdeauna am considerat că un om împăcat cu sine, mulțumit, senin, bun, moral și cu o viață normală, nu are timp de prostii, nu se preocupă să distrugă și să intrige, își vede de viața lui și respectă viața și alegerile celorlalți, nu urăște și nu și nu umblă cu mizerii... Cei care își dedică timp și și energie cu chestii degradante, cu bârfe, cu certuri și cu încercări de a strica pacea și reputația altora, sunt doar niște oameni singuri, frustrați, complexați, slabi, temători, lipsiți de lumină sufletească și de bunătate, lipsiți de dragoste (oare de ce?), care au decăzut de la calitatea de om, care nu se mai prețuiesc și nu se mai respectă nici măcar atât cât să își păstreze demnitatea...
Cândva, înainte să înțeleg cum sunt structurați și cum funcționează astfel de oameni, mă supărăm pe ei... Acum doar îi compătimesc și în niciun caz nu mai ripostez. De ei nu trebuie să mă apăr eu , pentru că o face Dumnezeu, însă e trist că pe ei nu-i poate apăra nimeni de ei înșiși, fiindcă ei însăși sunt cei mai mare dușman ai lor...
Nu mă voi teme niciodată de oamenii răi, fiindcă răutatea înseamnă slăbiciune nu putere...."
Irina Binder
Într-o scurtă conversație, un bărbat o întreabă pe o femeie: Ce fel de bărbat cauți?
A tăcut o clipă înainte de a-l privi în ochi și de a-l întreba: - Chiar vrei să știi?
El a răspuns DA
Ea a început să spună: "Fiind femeie în ziua de azi, sunt în poziția de a cere unui bărbat să facă pentru mine ceea ce nu pot face pentru mine. Eu îmi plătesc facturile, am grijă de casa mea fără ajutorul unui bărbat, sunt în poziția de a întreba: Ce poți aduce tu în viața mea?
Bărbatul s-a uitat fix la ea și a crezut că se referă la bani.
Ea, știind la ce se gândește el, a spus: "Nu mă refer la bani, am nevoie de altceva. Am nevoie de un bărbat care se străduiește să atingă perfecțiunea în toate aspectele vieții. "Caut pe cineva care se străduiește să fie excelent, cineva cu care să vorbesc și care să mă motiveze să fiu din ce în ce mai bună. EU NU AM NEVOIE DE CINEVA SIMPLU MENTAL ȘI IMATUR. Vreau pe cineva care să mă privească și să mă admire pentru mine însămi.
Am nevoie de cineva suficient de sensibil pentru a înțelege prin ce trec în viață ca femeie, dar suficient de puternic pentru a mă încuraja și a nu mă lăsa să cad.
Cineva care să mă strângă în brațe îndeajuns de tare încât să-mi facă temerile să dispară. Un om care îmi va împărtăși tăcerile, care îmi va înțelege povestea, care mă va ajuta să mă vindec și să cred din nou.
Caut pe cineva în care să am încredere, care să mă respecte ca partener și cel mai bun prieten. Dumnezeu a făcut bărbatul și femeia pe picior de egalitate pentru a se sprijini reciproc. Nu pot ajuta un om inutil, care nu se poate ajuta pe sine. "Caut un bărbat sensibil, cu sentimente bune, pentru că el îmi va cunoaște sentimentele doar privindu-mă în ochi". Eu caut tandrețe.
Când a terminat, s-a uitat în ochii lui, iar el părea foarte confuz și întrebător.
El a spus: "Îmi cereți mult.
Ea a răspuns: "Eu valorez mult".
Așa de simplu .....!
sursa: net
La fel cum refuzăm un pahar de alcool, o țigară sau ceva de mâncare, atunci când nu ne dorim acel lucru sau când știm că nu ne face bine acel lucru, ar trebui să refuzăm și emoțiile negative pe care unii încearcă să ni le transmită.
La fel cum ne protejăm de frig și de ploaie, ar trebui să ne protejăm și de toxicitatea pe care unii o răspândesc, indiferent dacă ținta lor suntem noi sau alții.
Refuzați și apărați-vă de orice emoție negativă și nu deveniți consumatori pasivi de negativitate și toxicitate.
Evitați oamenii veșnic nemulțumiți, care au mereu ceva de criticat și de reproșat, care au așteptări nerezonabile, care vă includ în luptele lor și care caută mereu conflicte.
Fiecare clipă de viață este un dar. Al vostru. Nu are nimeni dreptul să vă umple acea fărâmă de viață cu emoții negative și cu amintiri urâte.
Întoarceți-vă chipurile către soare, căutați prezența oamenilor senini și bucurați-vă de viață.
Să aveți o zi minunată, dragii mei!
Mă cheamă Oana și mă feresc de faimă, mă izbesc de ea și o ocolesc din toate puterile.
Faima e bună dacă știi ce să faci cu ea și eu nu știu
Faima e ca un balon, dacă îl umfli prea tare o să bubuie.
Faima te hrănește, pare că ești invincibil, greșelile din trecut devin precursoare de povești de succes, tot ce faci pare genial.
Faima are patru faze: perioada iubire / ură, dependența, acceptarea, adaptarea.
Dacă nu le gestionezi bine, mai ales cele două de la final, o să vezi că prima greșeala mare te transformă în dușman public.
Faima nu e universală. Ești faimos pentru publicul tău țintă, nu poți crede că te adulează plenar toți.
Ura de după faimă, însă, e generală, te vor urî și cei care nu au auzit de tine până atunci.
Faima nu folosește la nimic în particular. Dacă ești un om cu stimă de sine scăzută vei tânji după faimă dar ea va veni la pachet cu tot felul de complementare neplăcute.
Altfel, când ești bine cu tine, nu o să ai nevoie de cofirmare exterioară ca să dormi bine.
Trăim într’o țară de faimoși și vedete, niște baloane de săpun, omuleți care respiră prin noi în timp ce noi ne forțam respirăm prin ei, inutil. Oana Irina Coanta
Abigail Stellar Shekina
„Când vine vorba de vindecarea traumelor complexe, te doare când îți dai seama că trebuie să pleci. Pe cât de dureros este, este și un lucru frumos pentru că în acel moment îți cunoști și valoarea. Ești cu un pas mai aproape de a obține ceea ce meriți. Vei descoperi că unii dintre cei mai dificili oameni cu care s-ar putea să ai nevoie să rupi legăturile sunt membrii familiei tale. Este greu de recunoscut că ei ar putea fi principalul care trebuie să renunți. Privind-o vezi că vindecarea și liniștea ta merită lucrurile pe care le-ai putea pierde. Când te îndepărtezi și te detașezi, nu înseamnă ură sau resentimente. Ceea ce înseamnă este că ai limite care nu permit anumită energie să intre.
”Partea cea mai rea în a fi puternic este că nimeni nu te întreabă niciodată dacă ești bine. Îți văd puterea și presupun că ești invulnerabil la încercările sub greutatea cărora alții ar putea să se prăbușească. Ei uită că puterea poate fi o mască, un scut împotriva valului necruțător al tulburărilor interioare. Într-adevăr, cei mai puternici oameni poartă adeseori cele mai grele poveri în tăcere, ascunzându-și rănile în spatele unei fațade de reziliență.”
”De veghe în lanul de secară” - J. D. Salinger
𝐂a𝐧𝐝 𝐨 𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢𝐞 pleaca, i𝐧𝐬𝐞𝐚𝐦𝐧a 𝐜a 𝐚 𝐨𝐛𝐨𝐬𝐢𝐭 𝐬a 𝐦𝐚𝐢 𝐞𝐱𝐩𝐥𝐢𝐜𝐞
O femeie are foarte multă răbdare să explice cum se simte și știe să își recunoască nefericirea. Când nu e înțeleasă, rabdă, tace, uită că există și trăiește pentru alții. Dar într-o zi se satură și de cuvinte, și de tine, și de ea. Și se transformă într-o forță pe care nu o mai poți controla. Descoperă iubirea de sine și vrea să o împartă.
E responsabilitatea ei să pregătească o generație viitoare și va folosi toate resursele pentru a evita un eșec. Ea nu are voie să clacheze și să se sature de viață. Ea este însăși viața. Bucuria, curajul și mulțumirea ei vor fi exemple de urmat pentru copii și are nevoie de cineva să îi umple aceste rezervoare. Poți fi tu sau îl poți lăsa pe altul.
O femeie care prețuiește viaţa se va aduna bucată cu bucată și într-o zi va renaște mai frumoasă și mai puternică ca niciodată. S-a trezit și e gata să iubească din nou. Ea va găsi în cele din urmă un bărbat dispus să îi ofere ceea ce caută: empatie, comunicare, afecțiune, aprecierea, iubire. Sexul nu este prioritatea ei. Asta e doar o răsplată pentru cel care o înțelege. Ea caută profunzime, nu superficialitate. Dacă nu înțelegi, atunci ai putea spune că te înșală.
Dar ea și-a dat seama că merită să fie iubită și fericită. Nu mai stă după tine, pentru că și-a dat seama că viaţa e scurtă. Daca are copii, prin ei își măsoară timpul și fericirea. Și pentru ei își dă toată silința să fie bine. Să rămână tânără, frumoasă, amuzantă, cu chef de joacă, rațională și îndrăgostită de viață. Îi place să zâmbească din toată inima.
Se descoperă, se regăsește, se reinterpretează, devine matură. Își pierde echilibrul în dragoste pentru a-si reface echilibrul în viață. Si pleaca.
Când un om este blând, blând și te
ascultă, atunci sistemul tău nervos începe să se vindece. De aceea unele femei
au acea strălucire specială când sunt iubite chiar într-o relație. Nu este
iubire în sine, este siguranță emoțională.
Când un om creează un mediu în care te
simți auzit și prețuit, nivelul de stres scade. Corpul tău răspunde acestei
securități emoționale prin eliberarea de hormoni care promovează relaxarea și
fericirea. Acest sentiment profund de calm poate duce la o sănătate fizică mai
bună, un somn mai bun și un aspect radiant.
Când un om arată consecvență în faptele
și cuvintele sale, el construiește încredere. Încrederea este fundamentul
securității emoționale. Știind că poți avea încredere în partenerul tău și că
acesta îți va fi alături la nevoie te face să te simți în siguranță. Această
încredere vă permite să vă deschideți și să fiți vulnerabili, adâncind legătura
emoțională dintre voi.
Când un om îți respectă limitele și îți
înțelege nevoile, îți întărește simțul de sine. Să te simți respectat și
prețuit într-o relație contribuie la bunăstarea ta emoțională generală. Te
ajută să menții o imagine de sine pozitivă și îți sporește încrederea, ceea ce
se reflectă adesea în comportamentul și aspectul tău.
Când un bărbat îți susține creșterea
personală și îți încurajează aspirațiile, creează un mediu cultivant pentru
ambii parteneri. Acest sprijin reciproc stimulează un sentiment de asociere și
egalitate, făcându-te să te simți împuternicit. Încrederea și satisfacția care
vin din urmărirea obiectivelor cu sprijinul partenerului îți sporește
frumusețea din interior și din exterior.
Când un om comunică deschis și sincer,
el stimulează un sentiment de transparență și înțelegere. Comunicarea eficientă
reduce neînțelegerile și conflictele, permițându-ți să te simți mai conectat și
mai înțeles. Această claritate emoțională și armonie contribuie la o relație
pașnică și plină de iubire, care este adesea vizibilă în strălucirea și
fericirea ta generală.
Când un om arată empatie și compasiune,
el întărește legătura emoțională. Știind că partenerului tău îi pasă cu
adevărat de sentimentele și experiențele tale creează un sentiment profund de
intimitate. Această apropiere emoțională te face să te simți apreciat și
apreciat, îmbunătățind starea de bine emoțională și fizică.
Când un bărbat împarte responsabilități
și colaborează în viața de zi cu zi, scapă de stres și promovează o relație
echilibrată. Împărțirea încărcăturii și lucrând împreună ca o echipă
consolidează sentimentul de parteneriat. Acest echilibru ajută la menținerea
armoniei și reduce povara asupra oricui, permițând ambilor parteneri să
prospere și să se simtă susținuți.
Când un bărbat exprimă dragostea și
afecțiunea prin gesturi mici consistente, el menține relația vibrantă. Aceste
acte de bunătate și considerație arată că El este atent și îi pasă de fericirea
ta. Efectul cumulat al acestor interacțiuni pozitive contribuie la un sentiment
de bucurie și mulțumire durabilă.
Când un bărbat prioritizează petrecerea
timpului de calitate cu tine, el întărește conexiunea. Experiențele împărtășite
și momentele de împreună creează amintiri durabile și adâncesc legătura. Acest
timp de calitate te ajută să te simți valoros și iubit, îmbunătățindu-ți
siguranța emoțională și simțul general de bine.
Când un om este blând, și te ascultă, nu
este vorba doar despre gesturi romantice; este vorba despre crearea unui spațiu
sigur pentru inima și sufletul tău. Această siguranță emoțională îți permite să
înflorești, scoțând în evidență strălucirea și frumusețea naturală. Esența unei
relații de iubire constă în securitatea emoțională și încrederea care hrănesc
ambii parteneri, permițându-le să crească și să strălucească împreună.
- Abhikesh
Când alegi o femeie care muncește,
trebuie să accepți că nu se descurcă cu casa.
Dacă ai ales o gospodină care să aibă
grijă de tine și să-ți gestioneze casa complet, trebuie să accepți că nu
câștigă bani.
Dacă alegi o femeie ascultătoare,
trebuie să accepți că ea depinde de tine și trebuie să-i asiguri viața.
Dacă decizi să fii cu o femeie
puternică, trebuie să accepți că este dură și are propria ei părere..
Dacă alegi o femeie frumoasă, va trebui
să accepți cheltuieli mari.
Dacă decizi să fii cu o femeie de
succes, trebuie să înțelegi că are caracter și are propriile scopuri și
ambiții.
Perfect nu există. Fiecare are propria
enigmă, ceea ce ne face unici.
Sursa: Elena Hapau
Oricât de mult te ai lucra, nu e ca si
cand atingi un apogeu si rămâi acolo. Neah, orice efort de mentenanță faci sau
orice performanță atingi te ajută atunci in perioada respectiva. Cu timpul
trebuie altceva.
E crunt când te prinzi de asta pentru ca
nu ti spune nimeni. Când ești tânăr, entry level si începător e normal sa faci
analiză personală, meditație, si alte practici sa te cureți, flexibilizezi si
sa ti faci povestea coerentă. O faci, iti iese si jubilezi gen, m am aranjat pe
viata. De unde, nimic mai fals. Viata curge si meandre neașteptate fac ca cele
mai mari abilități ale tale sa fie inutile sau utilizate prost, sau, sa ai
nevoie de altele la care nici cu mintea nu te gandiseși (ce expresie!).
Ca sa o zic pe șleau, o data la 10 ani
trebuie o reformă. Tot ce ti a folosit trebuie updatat, tot ce nu ti mai
foloseste trebuie aruncat, tot ce ti ar trebui trebuie învățat, improvizat sau
inventat. (Viki Dumitrache)
„La
inceput o femeie te va trata asa cum isi doreste sa fie ea tratata.
La
sfarsit te va trata exact asa cum ai tratat-o tu.”
Suada Agachi - Mesaj pentru Îndrăgostiți
Îndrăgostirea este unul
dintre cele mai enigmatice și fascinante sentimente pe care le poate trăi
ființa umană. Este un proces subtil, aproape imperceptibil, care începe să
încolțească într-un colț ascuns al inimii, adesea fără ca persoana să-și dea
seama de transformările care au loc în interiorul său. Totul începe cu o simplă
întâlnire, poate o privire întâmplătoare, un zâmbet timid sau o conversație
aparent banală. Însă, în spatele acestor interacțiuni cotidiene, ceva mult mai
profund începe să se contureze. Sămânța iubirii este plantată într-un sol
fertil de emoții și vise, iar odată ce începe să prindă rădăcini, întreaga lume
se schimbă.
Când te îndrăgostești,
percepția asupra realității devine cu totul alta. Fiecare sunet, fiecare
imagine și fiecare atingere par să fie impregnate de o frumusețe mai profundă
și mai bogată. Simțurile se ascut, iar inima începe să bată cu un ritm diferit.
Este ca și cum o parte a ființei tale, până atunci latentă, s-ar fi trezit la
viață. Lumina din ochii celeilalte persoane devine o sursă inepuizabilă de
energie, iar zâmbetul său are puterea de a împrăștia orice umbră din sufletul
tău.
În esență, îndrăgostirea
este o deschidere a sufletului. În fața celeilalte persoane, începi să te
dezvălui într-un mod pe care nu l-ai mai făcut niciodată. Vulnerabilitatea
devine o calitate esențială a acestui sentiment – este ca și cum ai dărui o
parte din tine cuiva, fără să știi dacă acea parte va fi primită cu grijă sau
zdrobită. Dar tocmai această vulnerabilitate aduce cu sine și o forță nemăsurată.
Când te îndrăgostești, îți dai seama că ești dispus să riști totul pentru acel
sentiment, pentru acea persoană. Te trezești visând la viitor, construind în
minte scenarii în care fericirea voastră este completă și nesfârșită.
Îndrăgostirea aduce o stare
de anticipare continuă. Fiecare moment petrecut alături de persoana iubită
devine o mică eternitate. Orele trec fără să-ți dai seama, iar despărțirea, fie
și temporară, lasă un gol adânc în suflet. Așteptarea revederii devine o dulce
tortură, iar gândul la celălalt te însoțește în fiecare clipă. Fiecare mesaj,
fiecare cuvânt rostit sau scris, poartă o greutate pe care înainte nu o puteai
înțelege. Orice gest, oricât de mărunt, capătă o semnificație profundă, iar
atenția cu care observi fiecare detaliu al ființei iubite devine aproape
obsesivă.
Ceea ce este cel mai
fascinant la sentimentul de îndrăgostire este capacitatea sa de a schimba
persoana din interior. Sub influența iubirii, începem să ne vedem propriile
defecte și nesiguranțe prin ochii celeilalte persoane, și uneori, pentru prima
dată, ne simțim acceptați și iubiți așa cum suntem, fără măști sau pretenții.
Dragostea are puterea de a ne învăța să fim mai răbdători, mai generoși și mai
înțelegători. Învățăm că, în cele din urmă, iubirea înseamnă să dăruiești, fără
să aștepți ceva în schimb. Este un paradox: cu cât dai mai mult, cu atât te
simți mai împlinit.
În același timp,
îndrăgostirea vine cu propriile frământări. Îndoiala, nesiguranța și teama de a
pierde această fericire fragilă pot deveni umbre care planează peste
sentimentul de bucurie pură. De multe ori, te întrebi dacă sentimentul este
reciproc, dacă și celălalt simte la fel de profund. Iubirea ne face vulnerabili
la respingere și suferință, iar acest lucru poate să îngreuneze și mai mult procesul
de îndrăgostire. Dar, paradoxal, tocmai aceste frământări și nesiguranțe fac ca
sentimentul să fie mai intens, mai autentic. În fața fricii, alegem să iubim
oricum, știind că există întotdeauna riscul de a fi răniți.
Îndrăgostirea este un dans
subtil între dorință și renunțare, între speranță și teamă. În această
călătorie, ne descoperim pe noi înșine la un nivel profund, uneori în moduri la
care nu ne-am fi așteptat niciodată. Ne descoperim dorințele cele mai ascunse,
aspirațiile pentru o viață plină de sens și frumusețe, și ne trezim căutând în
celălalt o oglindă a propriei noastre esențe. Când suntem îndrăgostiți, nu
iubim doar persoana de lângă noi, ci iubim și versiunea noastră cea mai bună,
pe care iubirea ne ajută să o scoatem la suprafață.
În final, îndrăgostirea
este începutul unui drum infinit, pe care fiecare dintre noi îl parcurge
diferit. Este o stare de grație care ne deschide inima și mintea către
posibilitatea de a iubi și de a fi iubiți. Și poate că cea mai profundă lecție
a îndrăgostirii este aceea că, indiferent de rezultat, iubirea în sine este cea
care ne transformă. Fie că durează o viață întreagă sau doar o clipă, momentul
în care simți că ai găsit pe cineva care să îți înțeleagă sufletul este un dar
neprețuit. Acea emoție, acea senzație de a fi viu în cel mai profund sens al
cuvântului, este poate cel mai frumos sentiment pe care un om îl poate trăi.
Cu drag, Suada
De ce este invidiată o femeie
Deşi primul răspuns care ne vine în minte
gravitează în jurul verbelor „a fi” (frumoasă, suplă, atrăgătoare,
misterioasă…) şi „a avea” (de la bani la stil, eleganţă şi bun gust), eu cred
că o femeie poate stârni invidia (din punctul meu de vedere, un fel de
admiraţie dusă la extrem) şi datorită verbului „a şti” (cum să privească un
bărbat, cum să trateze o relaţie, cum să iasă dintr-o încurcătură, cum să se
îmbrace, cum să cumpere…). Şi spun asta pentru că am cunoscut femei cu care
mama natură a fost exagerat de generoasă, dar care, cumva, au lipsit de la
lecţia lui „a şti”. Femei care, deşi aveau o lume la picioare, nu ştiau cum să
trăiască. Femei frumoase, dar prea naive, femei bogate, dar prea arogante,
femei pe care ai putea să ţi le doreşti ca model sau pe care ai fi putut să le
invidiezi cu sinceritate, dacă ar fi respirat atitudine, intuiţie, iscusinţă.
Femeia care se
construieşte pe sine cu răbdare, atenţie şi neîntreruptă îngăduinţă faţă de ea
însăşi, femeia care ştie ce alegeri să facă, când şi de unde, astfel încât să
facă minuni din lucruri mundane este femeia pe care eu încă o mai caut în mine
însămi. Femeia clasică şi modernă în acelaşi timp, femeia pe ale cărei dorinţe
se mulează însăşi viaţa şi nu invers. Femeia-femeie, femeia-mamă, femeia-soţie,
cea care ştie mereu ce decizie să ia.
Cea care ştie să gestioneze abil iţele unui prezent tot mai amplu, tot mai
complex. Cea care ştie să navigheze printre gheţarii zilei şi cea care
ştie să-şi odihnească şăgalnic privirea în ochii bărbatului ei. Cea care dă
fără să ceară. Pentru că nu are nevoie. E diafană ca un vis, dar reală precum
oricare alta. Și pricepută. Pentru că, de fapt, ştie ce vrea. Şi în sfera
pragmatică a existenţei (când știe de unde să cumpere și lustre interioare, și lenjerii de pat ieftine, dar
bune), şi în cea subtilă a devenirii sufleteşti.
Cu alte cuvinte, caut în
mine femeia pe care aş invidia-o pentru ce este, pentru ce are, dar, mai ales,
pentru ce ştie.
“A fost odată o femeie.
O femeie puternică, așa cum sunt toate
femeile.
O femeie care a trecut prin multe
suferințe, traume, neiubiri, drame, o femeie care nu a avut de ales decât să
devină puternică.
O femeie care a dus în spate toate
suferințele ei și ale generațiilor din trecut.
O femeie care nu avea niciodată timp
pentru ea.
O femeie care se sacrifica mereu pentru
binele altora.
O femeie care ducea poveri doar de ea
știute.
O femeie care plângea când nu era auzită
de nimeni.
O femeie care nu era auzită, înțeleasă,
văzută și iubită.
O femeie care făcea totul pentru
ceilalți și nimic pentru ea.
O femeie care pe zi ce trecea se îndepărta
tot mai mult de ea, fără ca măcar să își dea seama.
Până când toate acestea au ajuns-o din
urmă și a căzut.
Atât de mult și atât de rău încât
singura șansă care îi rămăsese era să se schimbe.
Singura șansă care îi mai rămăsese era
să conștientizeze că rucsacul cu poveri, neîmpliniri, devalorizări,
imperfecțiuni, sacrificii, suferințe era prea greu și nu îl mai putea duce.
Cea mai grea alegere a fost să-l dea jos
de pe umerii ei. Fiindcă era nevoie să scoată puțin câte puțin din el, pe rând,
câte o povară.
Dar a realizat că, la fiecare povară pe
care o scotea din rucsac, se simțea tot mai bine, tot mai ușoară și tot mai
liberă.
Și, pe măsură ce rucsacul se golea, ea
tot mai mult se valora, prețuia și se iubea.
A început să îi placă să-și elibereze rucsacul.
A început să iubească viața fără rucsac,
fiindcă a văzut cât de ușor se poate mișca.
Și, când au văzut cât de fericită și
împlinită este, a devenit model, exemplu și inspirație și pentru alte femei
care își doreau să fie libere.”
- Web. Autor necunoscut
Puritatea - nu se ocupă de impuritate
"Cei care duc o viață ireproșabilă
nu simt deloc nevoia de a se amesteca în viața altora: ei nu îi bănuiesc, nu îi
critică, nu îi judecă. Adevărata puritate nu se ocupă de impuritate. Cei care
sunt puri nu se interesează de cine trăiește în impuritate. De aceea ei luminează
și purifică ființele prin strălucirea lor, prin lumina lor, în timp ce aceia
care se agață de alții sub pretext că le arată calea dreptă, nu fac deseori
decât să îi murdărească.
Dacă am ști numai ce îndeamnă anumite
persoane să se erijeze în moraliste și justițiare! Ele urmăreau de multe ori la
alții niște slăbiciuni ce refuzau să le vadă în ele însele! Să fie mai lucide!
Dacă ele caută puritatea, așa cum pretind, să înceapă prin a înfăptui o lucrare
asupra gândurilor, a sentimentelor, a dorințelor lor. Când alții vor simți că
emană din ele ceva limpede, luminos, poate că se vor lăsa influențați. Dar,
până atunci, să îi lase în pace!"
Omraam Mikhaël Aïvanhov
Adrian
a completat: Eu as zice ca se ocupa atunci cand
"impuritatea" vine la ei si cere ajutor si indrumare. Exista mai
multe niveluri de influenta pozitiva (respectand liberul arbitru), inclusiv cel
mentionat de Ivanhov, care, in opinia mea, se potrivea vremurilor in care
energiile favorizau o relatie de tip guru - discipoli, ceea ce acum nu prea mai
este favorizat.
"DISTANȚA este răspunsul meu la
lipsa de respect, daca se intampla. Nu reacționez, nu mă cert, nu mă scufund în dramă.
Pur și simplu îmi îndepărtez prezența.
Da, distanța a devenit răspunsul meu la
lipsa de respect, o declarație tăcută, dar puternică de valoare de sine.
Nu mă angajez în argumente zadarnice sau
nu cedez la ispita dramei.
În schimb, aleg să-mi prioritizez propria
liniște și bunăstare, îndepărtându-mă din situațiile care îmi erodează simțul
valorii.
Aceasta nu este o retragere de la
confruntare, ci o retragere strategică din negativitate.
Creând spațiu între mine și cei care nu
mă respectă, îmi revendic energia, sănătatea mintală și simțul respectului de
sine.
Absența prezenței mele vorbește volume,
un mesaj clar că nu voi tolera lipsa de respect și că timpul și energia mea
sunt mai bine folosite pentru a hrăni conexiuni pozitive și pentru a promova o
viață plină de respect și apreciere autentică."
PAGINA FB Viata cu de toate
"Dragostea adevărată nu este cea
care te completează, ci aceea care te acceptă pe deplin, cu toate piesele tale.
Nu este făcută doar din momente fericite, ci și din depășirea zilelor grele.
Dragostea adevărată nu caută perfecțiunea; ea își are rădăcinile în înțelegere,
răbdare și dorința reciprocă de a crește împreună." (Antoine de
Saint-Exupéry)
"Ești frumoasă, când lupți pentru
ceea ce crezi, chiar dacă trebuie să provoci lumea și ești singură împotriva
tuturor.
Ești frumoasă, când roșești și poți
simți emoția pe fața ta.
Ești frumoasă, chiar și când te privești
în oglindă și vezi prea multe defecte, frici și nesiguranțe.
Ești frumoasă, când vieții îi place să
te împiedice, dar nu renunți și te ridici. Te ridici mereu, singură.
Ești frumoasă, pentru că mereu crezi în
oameni, până la capăt, chiar dacă știi că vei suferi.
Ești frumoasă, când ai izbucnit brusc în
râs și ochii îți strălucesc ca stelele.
Ești frumoasă, când dansezi singură în
mijlocul camerei, imaginându-ți universul întreg strâns la pieptul tău.
Arăți frumoasă în pijamale, cu părul
dezordonat și cu ochii obosiți.
Ești frumoasă, când rămâi tăcută,
absorbită de gândurile tale, îmbrăcată în visele tale.
Ești frumoasă, când mergi singură pe
stradă, cu capul în nori și cu ochii plini de soare.
Ești frumoasă, pentru că dai mereu totul
și iubești atât de mult, încât până la urmă nu-ți mai pasă dacă suferi.
Ești frumoasă, pentru că încă mai crezi
în iubire, în ciuda dezamăgirilor.
Ești frumoasă, când respirațiile tale
umplu camera și ochii tăi mari luminează noaptea.
Ești frumoasă, pentru că nu știi că ești
așa, dar nu faci nimic pentru a te arăta diferită de ceea ce ești. Stai mereu
"îmbrăcată" în imperfecțiunile tale, care te fac unică și specială.
Ești frumoasă și nu știi asta. Nu știi
că ești capabilă să faci lumea să se îndrăgostească de tine." (Chiara Trabalza)
NU MĂ JUDECAȚI PE MINE
Nu mă judecați pe mine, judecați-vă pe voi
Toți ați da, de s-ar putea, un pic timpul înapoi.
Nu-ndrăzniți să îndreptați degetu-mpotriva mea
Căci din cer, de unde este, Dumnezeu vă va vedea.
Nu vă credeți aşa buni, niciodată nu veți şti
Ce ascunde-un suflet care totdeauna va zâmbi,
Nu vă comparați cu altul, poate fi cu mult mai bun.
Unii fac într-una bine, dar... niciodată nu o spun.
Nu umblați prin viața mea cu bocancii în picioare
Sunt un om şi recunosc, orice vorbă grea mă doare.
Printre razele de lună, printre razele de soare,
Mă strecor neobservată când o lacrimă apare.
N-am avut nimic cu nimeni, niciodată n-am să am.
Eu iubesc şi flori şi fluturi, rândunica de pe ram.
Iubesc vara, primăvara, iubesc orice anotimp,
Iubesc muntele şi marea, să mă plimb, dacă am timp.
Şi iubesc tot ce Pământul are şi va mai avea!
Vreau să trec neobservată; ce-aveți voi cu viața mea?
Nu mă judecați pe mine, judecați -vă pe voi
Strângeți toată răutatea şi-aruncați-o la gunoi.
Şi-nvațați cât veți trăi să priviți în curtea voastră
O să vă uimiți cu toții ce vedeți de la fereastră.
Autor : LUPEA MARIA
,,Uneori, e nevoie să-ți dai seama cine
nu ești, pentru a realiza cine ești. Uneori, e nevoie să înțelegi ce distruge o
relație, pentru a înțelege ce face o relație să fie bună. Uneori, e nevoie să
pășești singur, pentru a-ți conștientiza valoarea ta interioară; e nevoie să
fii respins, pentru a aprecia acceptarea și e nevoie să te pierzi puțin, pentru
a înțelege care cale este cu adevărat a ta. Uneori, e nevoie să identifici tot
ceea ce nu vrei, înainte de a putea pretinde tot ceea ce faci. " Brianna Wiest
"În lumea mea
frumoasă oamenii nu au scopuri ascunse, nu găsesc o oportunitate în fiecare
persoană şi nu iubesc din interes.
În lumea mea frumoasă
oamenii nu se bucură de necazul cuiva, nu fac rău pe ascuns, nu sunt prefăcuţi
şi nici perfizi.
În lumea mea frumoasă
oamenii se ajută, dăruiesc și nu trăiesc doar pentru ei înșiși.
În lumea mea frumoasă
oamenii îşi spun „Te iubesc!”, se îmbrăţişează şi se ţin de mână.
În lumea mea frumoasă
oamenii sunt demni, nu se dedau la acte josnice și nu găsesc plăcere în răutăţi
şi în acte mârşave.
În lumea mea frumoasă o
prietenie nu se sfârşeşte odată cu prima neînţelegere....
În lumea mea frumoasă
oamenii iubesc adevărul şi n-au nevoie de complimente false şi linguşiri care
să le hrănească orgoliile.
În lumea mea frumoasă
oamenii construiesc, nu distrug.
În lumea mea frumoasă
oamenii mângâie, nu lovesc.
În lumea mea frumoasă
oamenii iubesc…"
Sursa: Pagina FB Ganduri catre cer
„Dacă ea este minunată, nu va fi ușor de cucerit.
Dacă se va lăsa ușor cucerită, nu va fi minunată.
Dacă ea merită, nu vei renunța până nu o vei cuceri. Dacă renunți, nu o
meriți…
Adevărul este că toate îți vor da bătăi de cap, din când în când.
Tu trebuie însă să descoperi care dintre ele merită efortul.” (Bob Marley)
„Ea s-a săturat să-și trăiască viața pentru a da bine în ochii altora. A
dat jos toate măștile și încet, a început să curețe toate straturile persoanei
care crezuse ea că este.
A rămas exact așa cum era ea, stând dreaptă în fața lumii, căreia i-a
strigat: „Asta este viaţa mea şi eu sunt în sfârșit liberă să fiu femeia care
am fost menită să fiu!".
Și a început să vadă cu propriii săi ochi cât de frumoasă era.
Nu era perfectă, și nici nu trebuia să fie.
O iubea pe femeia în care se transforma și nu a mai privit niciodată înapoi
la cea care fusese; ea a continuat să meargă înainte cu o asemenea forță, încât
nimic nu ar fi putut-o opri. Ea s-a înconjurat cu iubire de sine și iertare și
și-a regăsit curajul. Și a simțit că este în sfârșit Acasă în inima ei.” (Mary
Costanza)
.jpg)
Când m-am iubit pe mine suficient de mult, am început să renunț la tot ce
nu era sănătos pentru mine. Acest lucru a vizat oameni, locuri de muncă,
relații, convingeri și obiceiuri proprii – tot ceea ce m-a ținut în
mediocritate.
Mintea mea a numit asta „lipsă de loialitate”.
Acum înțeleg că era pur și simplu iubire de sine. (Kim McMillen)
Nu mă interesează relațiile superficiale.
Sunt aici să te iubesc.
Sunt aici ca să cresc alături de tine.
Sunt aici ca să te provoc și în același timp, să te fac să te simți în
siguranță.
Sunt aici ca să fiu alături tine când îți vindeci rănile din trecut.
Sunt aici pentru a-ți întări puterile, nu pentru a-ți slăbi energia în
beneficiul meu.
Sunt aici pentru a te face să îți dai seama că ești un Rege și te voi trata
ca atare în fiecare zi. Nu fac asta pentru a fi împodobită ca Regină, pentru că
deja știu că sunt o Regină. Îmi cunosc propria putere și îmi cunosc valoarea.
Tot ce-ți cer este ca tu să-ți cunoști propria împărăție și să-ți asumi și
să-ti îndeplinești cu onoare rolul tău, în această împărăție.
Nu sunt o jumătate care are nevoie să fie completată de altă jumătate, ca
să se simtă întregă.
Sunt deja un întreg - și așa ești și tu. (Jenna Galbut)
.jpg)
Imaginează-ţi o femeie care consideră că
e minunat să fii femeie.
O femeie care are deplină încredere în
ea însăşi şi se respectă pe sine.
O femeie care-şi ascultă nevoile şi
dorinţele şi care şi le împlineşte cu iubire şi graţie.
Imaginează-ţi o femeie care recunoaşte
influenţa trecutului său asupra prezentului său. O femeie care a depăşit
crizele/ problemele/ suferintele trecutului. Care şi-a vindecat traumele
trecutului şi trăieşte pe deplin în prezent.
Imaginează-ţi o femeie care creează şi
acţionează spre Binele ei cel mai Înalt. Care refuză să asculte de altceva/
altcineva decât de vocea ei interioară.
Imaginează-ţi o femeie care îşi formează
propria viziune spirituală şi o trăieşte în viaţa sa de zi cu zi.
Imaginează-ţi o femeie care îşi iubeşte
propriul corp. O femeie care consideră că trupul ei este minunat, aşa cum este.
O femeie care îşi celebrează ritmul şi ciclurile vieţii. Imaginează-ţi o femeie
care îşi onorează corpul aflat în continuă schimbare.
O femeie care sărbătoreşte acumularea
anilor şi a înţelepciunii. Care refuză să-şi consume energia încercând să
ascundă/ mascheze schimbările prin care trec corpul sau viaţa sa.
Imaginează-ţi o femeie care preţuieşte
femeile din viaţa ei. O femeie care stă alaturi de femei care îi amintesc cine
este ea cu adevărat, atunci când ea însăşi uită cât de valoroasă este.
Imaginează-ţi că eu sunt/tu eşti acea
femeie. (Patricia Reilly)
"Pentru unii, vei fi un MISTIC...
Pentru alții, vei fi un NEBUN.
Pentru unii, vei fi un ÎNȚELEPT ...
Pentru alții, vei fi un NEÎNȚELES.
Pentru câțiva, vei fi un exemplu bun ...
pentru alți câțiva, vei fi un pericol.
Pentru unii oameni, vei fi un bun
prieten ... pentru alții, tu vei fii vinovat pentru toate.
Ești doar reflectarea stării și
nivelului de conștiință a celorlalți.
Prin urmare, FII ÎNTOTDEAUNA TU,
indiferent de ceea ce ceilalți gândesc și cred despre tine.
Pentru că nu există o măreție mai mare
în toată existența, decât libertatea de a-ți exprima ființa și de a fi AUTENTIC."
Sursa: Bianka Luz
“Atunci când nu mai accepți să se
abuzeze de tine, oamenii te vor acuza că te-ai schimbat.
Că nu mai ești așa mișto cum erai. Sau
că poate nici măcar nu ai fost așa om fain cum au crezut ei la început. Adică
atunci când răspundeai mereu afirmativ la toate cerințele și dorințele lor.
Tu nu ai voie să nu ai timp, să nu mai
poți, să ai viața ta, să ai probleme de care ei nu au habar, să fii bolnav, să
ai nevoie de puțină intimitate și de liniște.
Trebuie să fii mereu prezent, săritor,
înțelegător, inepuizabil și deschis.
Și musai trebuie să fii mereu fericit.
Dacă ești nefericit nu te mai vor.
Cine și-ar dori prezența unui om trist?
“
Sursa: Irina Binder
Îndurare
Se surpă, Ană, zidul și-ți cade la picioare,
n-ai meritat vreodată această închisoare,
te-ai așezat acolo crezând că e o joacă,
dar, mai apoi, izvorul de lacrimi ce te-neacă
simțeai cum urcă-n ochii umbriți de gene dese.
Nu Dumnezeu din ceruri, ci lumea te-alesese
să-i fii zidirii jertfă. Nici ploile cu spume
nu te-au oprit, Anuțo, iubeai această lume
și-aveai s-o ierți când trupu-n prea sfânta ctitorie
păta cu sânge zidul, mergând în veșnicie
curată și senină, în raze-nveșmântată
și-un serafim ți-o spune c-ai fost crucificată
de răutatea celor ce n-au știut cât doare
să te închizi smerită-n a lumii închisoare,
dar lacrimile calde, prelinse din icoană,
azi au ajuns la ceruri și te dezleagă, Ană!
Liliana
Trif
„Eu nu mă-nghesui în sufletul nimănui.
A te înghesui înseamnă a te îngrămădi
într-un loc strâmt, a sta incomod. Ceea ce nu-i bine nici pentru mine, nici pentru
celălalt… Când te așezi într-un suflet trebuie să ai locul tău. Să nu accepți
să stai pe margine și nici în picioare. Dacă ai plătit pentru bilet, vei spune
că-i dreptul tău! Posibil să ai dreptatea ta. N-am să te contrazic. Îți voi
spune doar că locul tău cumpărat va fi valabil exact cât prețul pe care l-ai
plătit! Știi de ce? Pentru că cei care vând vor fi întotdeauna preocupați, de-a
lungul vieții, să taie bilete…” Vali Șerban
O FEMEIE FĂRĂ PRIETENI
Imaginează-ți pentru o
clipă o femeie fără prieteni. Instantaneu, s-ar putea să-ți imaginezi pe cineva
singur, izolat, poate tânjind după conexiune. Dar să privim mai de aproape,
dincolo de etichetele obișnuite. Societatea ne învață că prietenii și relațiile
sunt esențiale pentru fericire, chiar și pentru măsurile succesului. Lumea
șoptește, "dacă nu ești înconjurat de oameni care te iubesc, cine ești?
Totuși, dacă există un alt mod de a privi lucrurile?
În singurătate, această
femeie ar putea învăța ceva extraordinar. Nu mai este ocupată să joace roluri
sau consumată de ceea ce ar trebui să fie pentru alții. În acest spațiu
liniștit, ceva începe să se schimbe: începe să privească spre interior,
descoperind că fără distragerea constantă a opiniilor celorlalți, ea se poate
explora. Nu se mai vede prin ceața așteptărilor, ci prin claritatea propriei
viziuni.
Înconjurați constant de
oameni, deseori cerem aprobarea lor, uneori inconștient, creând un fel de
închisoare. Suntem cu adevărat liberi când avem nevoie de validarea altcuiva,
când avem nevoie de alții care să ne amintească de valoarea noastră? Dar
această femeie, să o numim căutătoare
solitară, începe să-și prețuiască propria companie. Ea își dă seama că în
ea se află o lume la fel de vastă ca orice galaxie, așteptând să fie explorată
și învață că liniștea ei nu depinde de nimeni altcineva. Ea înțelege că, deși
prietenii pot aduce bucurie, pot aduce și distragere, confuzie și așteptări
care cântăresc greu.
Ea începe să întrebe: „ce-ar
fi dacă aș sta cu mine însami în totalitate acceptare? "Dacă această
femeie fără prieteni s-ar putea vedea ca fiind suficient, chiar aici, chiar
acum? Acest lucru nu înseamnă că prietenia este inutilă - prietenii aduc
frumusețe, râsete, experiență împărtășită și semnificație. Totuși, uneori în
lipsa lor, găsim ceva la fel de prețios: o prietenie mai profundă cu noi
înșine. Pentru unii, singurătatea devine o oglindă care reflectă înapoi
temerile, îndoielile și visele. În timpul ei singură, învață să le îmbrățișeze
fără judecată, știind că valoarea ei nu se măsoară prin compania pe care o
ține, ci prin liniștea pe care o simte în interior.
Singurătatea se poate
simți inconfortabilă la început, trăgându-ne într-o confruntare cu noi înșine.
Îndepărtează zgomotul interacțiunilor zilnice, obligațiile sociale și zumzetul
opiniilor altora. Mulți ar putea vedea o viață fără prieteni ca fiind goală,
dar singurătatea se poate dezvălui ca teren fertil pentru descoperirea de sine.
Singur în absența liniștită a companiei, se începe să vadă activitatea minții
în forma sa brută, nefiltrată. Pentru o femeie care se regăsește fără prieteni,
ar putea exista un sentiment inițial de disconfort, un dor de ritmurile
familiare ale tovărășiei. Dar cu timpul, dacă își permite să stea în
singurătatea ei fără judecată, începe să vadă aspecte din ea mascate anterior
de așteptările și energia celorlalți.
În singurătate, aceste
straturi încep să se decojească. La început, ea ar putea întâlni nesiguranțe,
îndoieli sau chiar dorințe neîmplinite, odată suprimate în prezența altora. Dar
în loc să fugă de această confruntare, învață treptat să se observe, văzând
tendințele minții fără a acționa asupra lor. Aceasta devine o călătorie de
acceptare. Ea învață că valoarea ei nu se bazează pe felul în care o văd alții,
ci pe propria înțelegere despre ea însăși, realizând că nu este definită de
niciun gând, nesiguranță sau dorință.
Pe măsură ce își
îmbrățișează singurătatea, poate descoperi interese, pasiuni și părți din ea
care au fost neglijate anterior. Poate descoperă dragostea pentru artă, scris
sau natură - urmăriri pe care nu le-a explorat niciodată complet pentru că nu
s-au aliniat cu ceea ce alții așteptau de la ea. Acum, singură, ea se poate
cufunda în acestea fără judecată, descoperind o bucurie lipsită de validare
externă. Singurătatea îi oferă darul adevăratei creativități, un spațiu de
creat nu pentru aplauze, ci pentru plăcerea pură a exprimării.
În acest proces, ea devine
propria ei prietenă, bucurându-se de propria companie, realizând că mulțumirea
ei nu depinde de alții. Această descoperire de sine adâncită transformă adesea
înțelegerea ei despre relații. Ea învață că prieteniile, deși frumoase, pot
oglindi uneori nevoia de aprobare mai mult decât o conexiune adevărată.
Tendința de a căuta validare sau de a se defini prin relații se estompează,
permițându-i să se conecteze cu ceilalți mai autentic, fără a simți nevoia să
se modeleze pentru a satisface așteptările.
Singurătatea aduce, de
asemenea, un fel de putere liniștită. Nu mai simte nevoia să umple fiecare
moment de tăcere cu companie sau se teme de compania propriei minți. Această
forță nu este gălăgioasă sau dramatică, ci este o asigurare calmă care decurge
din cunoașterea profundă a sinelui. Ea își dă seama că, indiferent de relații
sau circumstanțe externe, există în ea un centru constant, de neclintit la care
să se întoarcă. Această securitate interioară îi oferă o încredere liniștită, o
rezistență nezdruncinată de opiniile sau eșecurile altora.
În acest fel, singurătatea
se transformă dintr-un gol intimidant într-un spațiu de explorare și creștere
interioară. Deși prieteniile și relațiile sunt frumoase și valoroase, nu sunt
esențiale pentru fericirea sau valoarea ei de sine. Singurătatea ei o învață că
cea mai profundă relație pe care o poate cultiva este cu ea însăși, găsind în
acea relație de sine o prezență liniștită care îi îmbogățește viața din
interior spre exterior.
Într-o lume în care
conexiunile sociale și aprobarea măsoară adesea valoarea de sine, să înveți să
trăiești fără nevoia constantă de validare este revoluționar. Pentru o femeie
care se regăsește fără prieteni, singurătatea oferă șansa de a explora o viață
lipsită de puterea opiniilor celorlalți. La început, acest lucru ar putea simți
ca un disconfort sâcâitor, un sentiment că ceva lipsește, un gol unde era
feedback-ul. Dar treptat, în acest spațiu liniștit, ea găsește o libertate care
este atât necunoscută, cât și eliberatoare.
Fără reflexiile obișnuite
care să revină de la prieteni, ea începe să se vadă fără distorsiuni,
descoperindu-și propriile puncte de vedere, gusturi și puncte forte. Absența
prietenilor înseamnă fără martori la alegerile ei, fără consens de grup, fără
întăriri rapide pentru deciziile ei. Poate suna descurajant pentru că mulți
sunt obișnuiți să se bazeze aproape în subconștient pe ceea ce gândesc alții -
de la alegerile cotidiene la decizii mai mari în viață. Dar singurătatea invită
un nou mod de a fi. Ea începe să facă alegeri din propriile motive, cu
picioarele pe pământ în sensul ei de ceea ce se simte corect.
Această libertate de
validare îi permite să se concentreze pe adevăratele sale valori și dorințe.
Când nimeni nu este acolo să judece, ea își poate explora pe deplin
motivațiile. Nu trebuie să se explice sau să caute aprobare, modelându-și
comportamentul pentru a se potrivi ideilor altora despre cine ar trebui să fie.
Această eliberare, găsită în singurătate, este darul de a se vedea întreagă și
completă așa cum este.”
Alan Wats, https://youtu.be/Vn3InQJ2HRw?si=2mx-wi167RxxJnDN
Adaugarea mea: Solutia ideala este, totusi IN DOI. IN CUPLU. CUPLUL SACRU. :)
.jpg)
„Se întâmplă să pară
adesea că un om calm, blând și bun nu e autentic, deoarece ne-am obișnuit ca
autenticitatea să se traducă prin lucruri spuse verde în față, prin
incisivitate, intensitate, sau un fel de “sinceritate”agresivă livrată sub
forma adevărului personal care este spus într-un mod semi-narcisic, fără a
gândi potențialul impact pe care acest adevăr(care nu e absolut, e doar al
nostru), îl poate avea asupra celorlalți. Oamenii buni par slabi, par ușor de
manipulat, ușor de agresat.
Eiiiii, ia să vă spun azi
despre paradoxul forței din spatele bunătății autentice.
Azi e despre autenticitate
în sensul de bunătate vs. people pleasing, sau paradoxul faptului că a fi un om
bun nu înseamnă că ești ne autentic, că ești ușor de manipulat, că ești fraier,
slab, călcat în picioare și sub nicio formă nu înseamnă că ești plăcut de toți.
Mă gândesc adesea la
diferența dintre bunătate și nevoia de a face pe plac, mai ales pentru că, la
suprafață, pot părea atât de asemănătoare. Să le analizăm puțin tehnic. Ambele
se traduc prin ce? Prin fapte bune, o atitudine blândă și non violentă, prin
acte de ajutor, gesturi de sprijin și generozitate aparentă. Adevărata
întrebare este: ce se află în spatele acestor gesturi? Ce ne motivează cu
adevărat? De unde vine dorința de a fi acolo pentru ceilalți? Răspunsul la
aceste întrebări e ceea ce diferențiază bunătatea de nevoia de a le face pe
plac celorlalți.
Când vine vorba despre
bunătate, rădăcina acesteia este ancorată adânc în esența noastră și vine
dintr-o pornire autentică. În traducere, bunătatea este despre ceea ce ALEGEM
să facem, fără constrângeri exterioare sau presiuni interioare. În mod
intrinsec, EU vreau să fac asta, eu simt să fac asta. Este o dorință care vine
din mine, pentru că îmi bifează o valoare intrinsecă să fac ceva frumos pentru
altcineva. Când fac ceva pentru ceilalți, nu o fac pentru o recompensă, nu o
fac pentru o promisiune de dragoste sau de siguranță, nu o fac pentru a nu fi
abandonat, nu o fac pentru a fi validat, văzut, plăcut, admirat. Este acel
„vreau să fac bine” care izvorăște din faptul că modul în care eu trăiesc și mă
manifest are de-a face cu contribuția pe care eu o aduc în lume.
Adevărata bunătate vine cu
capacitatea de a face o alegere. Pot spune „da” sau „nu” și, totuși, aleg „da”
pentru că vreau, nu pentru că mă simt obligată să fac asta. E o diferență
esențială între a acționa din libertate sau din presiune, nu fac bine pentru că
îmi spune mama, că îmi spune societatea, o fac pentru că îmi asum decizia.
Practic, bunătatea uneori nu e vizibilă iar multe fapte bune, pot fi făcute în
tăcere și nu cer recunoștință sau validare.
Pe de altă parte, a le
face pe plac celorlalți, vine din această nevoie de a nu dezamăgi și de a nu
deranja, iar asta încolțește dintr-un loc întunecat, încărcat de anxietate și
nesiguranță. În cazul acesta, nu dorința intrinsecă ci frica este un motor
puternic care alimentează și conduce această nevoie de a îi mulțumi pe
ceilalți. De multe ori, facem lucruri de teamă de ceea ce s-ar putea întâmpla
dacă nu le-am face. Poate ne este frică să nu fim respinși, să nu fim agresați,
să nu fim considerați insuficienți și atunci chiar dacă acțiunile noastre par a
fi izvorâte din bunătate, în realitate sunt gesturi menite să evite
respingerea, abuzul și să ne mențină într-un spațiu de siguranță. În cazul
acesta e o relație pur tranzacțională: eu îți dau ceva pentru ca tu să îmi
oferi altceva. Poate ceea ce tranzacționez este siguranță, poate este
dragostea, poate este atenția, eu îmi dau seama că ofer, dar o fac pentru a
umple un gol din mine. Când “bunătatea” e doar o monedă de schimb, atunci când
moneda mea tranzacționată dispare, dispare și ceea ce primesc în schimbul ei.
În astfel de situații, bunătatea devine contractuală”mi-e teamă să te pierd,
așa că fac tot ce îți dorești”, “mi-e frică de consecințe, așa că fac tor ceea
ce le evită”,”mi-e teamă că ai să îmi faci rău, drept urmare nu am să îmi
susțin limitele și nevoile”. Da, poate vreau în mod real să te fac fericit, dar
motivația nu este determinată de valori interne ci este umbrită de anxietatea
de a nu rămâne singur, de a nu avea consecințe, de a nu fi abuzat într-o formă
sau alta, iar gesturile mele sunt încărcate de frică și de nevoia de a fi mereu
validat.
Distincția dintre ofer
pentru că VREAU să fac asta și ofer pentru că TREBUIE o simțim atunci când
gestul nostru vine însoțit de raționamentul:„Trebuie să fac asta, altfel(…).”
Acel „trebuie” devine o povară care transformă gesturile într-o datorie, nu
într-o alegere autentică. În loc să mă bucur de faptul că ofer ceva, simt că
sunt împins de la spate de un sentiment de vinovăție și de responsabilitate.
Este esențial să deosebim
bunătatea autentică de dorința de a fi pe plac. Nu avem scăpare, vom oscila
fiecare dintre noi între cele două, uneori fiind destul de greu să plecăm din
cea de a doua, oricât de mult am înțelege nevoia de a ne rupe de tiparul acesta
tranzacțional.
Atunci când oferim
dintr-un loc autentic, suntem capabili să ne respectăm propriile limite. Putem
spune „nu” fără teamă și putem fi alături de ceilalți dintr-un spațiu intern
autentic, în care nu cerem nimic în schimb. Atunci când acționăm din frică, din
obligație sau din nevoia disperată de validare, ajungem să ne pierdem pe noi
înșine și să nu ne mai bucurăm de adevărata conexiune umană.
Bunătatea nu e renunțare
la sine, ea înseamnă pur și simplu să fim acolo, prezenți, atât în viața
celorlalți, cât și în propria viață. Este despre a da din inimă, fără a ne
pierde pe noi înșine, fără a ne face nouă rău în proces, fără a face
“sacrificii”.
Oamenii care încearcă
mereu să fie plăcuți se tem să fie autentici, în timp ce oamenii buni
îndrăznesc să fie ei înșiși, chiar și cu riscul de a nu plăcea tuturor.
Bunătatea este curajul de
a fi sincer, de a spune „da” sau „nu” dintr-un loc de iubire, nu de teamă, nu
înseamnă că te va plăcea toată lumea. A fi bun nu înseamnă că poate toată lumea
să te agreseze, să îți vorbească urât, să îți încalce limitele. A fi bun nu
înseamnă că toată lumea te place, că toată lumea e confortabilă în jurul tău,
nu înseamnă că nu ai “sabie”. Atunci când instinctul ne va ajuta să distingem
între bunătatea reală și una artificială, mai degrabă nu vă va plăcea omul bun
autentic decât cel care vă va face pe plac. Ceea ce vine din frică e mieros,
maleabil, cameleonic, ceea ce vine din bunătate autentică , e mai tranșant atunci
când se calcă în spațiul personal cu bocancii.
Vă spun asta dintr-un
spațiu personal în care eu pot spune cu certitudine de 100%faptul că sunt un om
bun și la fel vă pot garanta că îmi știu respecta limitele personale, mă știu
proteja cu sabia scoasă și oricât de blând și de civilizat trăiesc și abordez
interacțiunea cu ceilalți și cu lumea în care trăiesc nu mă place toată lumea
Vă las later edit: un "people pleaser" e
un om care ar putea fi om bun și liber, care are resurse și porniri autentice,
cu intenții frumoase, iar când trebuie e pus acolo si condiționează bunătatea
tranzacțional ca o obligație, e exploatat pentru resursele lui și e condiționat
de nevoile celorlalți. Se poate duce înspre bunătate pură și autentică doar
atunci când învață să spună NU VREAU, NU POT, NU ÎMI PLACE. NU E OK, să fim
obligați și condiționați să facem tot ceea ce trebuie pentru ceilalți, în
defavoarea noastră. Există sute de cercetări pe această temă, pornind de la
supraprotecția parentală până la neglijarea oamenilor în vârstă, în care se
explorează cum condiționarea "bunătății" oamenilor și exploatarea
resurselor de ocrotire și de protecție, într-un mod impus, duc la anularea
nevoilor proprii și la epuizarea resurselor personale.” Sandra O'Connor
„Subsemnatul, va aduc la cunostinta
intentia irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult pe care o
detin acum abuziv.
Dupa o analiza detaliata a situatiei,
m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani, cu
toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am
renuntat cu prea mare usurinta.
Vreau sa desenez cu creta colorata pe
strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre
serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care
ii asteapta.
Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea
rosie, fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor.
Vreau sa cred sincer ca bomboanele
Tic-tac sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca.
Vreau sa stau intins la umbra unui
copac, cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga
pe cer, intrebandu-se cu uimire de ce adultii nu fac la fel.
Vreau sa ma intorc in trecut, la
vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele
sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa
cand nu imi era foame.
Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de
cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam.
Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe
lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la
pahar.
M-am maturizat prea mult si nici nu mai
stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.
Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi
trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de
foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni
de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa.
Am aflat despre materialism nedialectic
si mame denaturate, care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de
barbati, pentru un televizor de ocazie.
Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam
impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor
ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in
urma ultimei zmeiade?
Unde sunt anii cand mi se parea ca tot
ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Menica
repetentul, atunci cand jucam fotbal in spatele scolii?
Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti
copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea
era pentru stiri si emisiuni de familie, fara sex explicit si violenta
implicita la fiecare zece secunde.
Vreau desene animate cu Donald Duck,
peripetii echipajului „Speranta”, navigand cu „Toate panzele sus” si pe mama
citindu-mi despre Iosif si fratii sai.
Ce bine era cand credeam, in naivitatea
mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit!
Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi
reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in
copaci, calarind bicicleta varului Cristi si citind Robinson Crusoe, ascuns in
coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele gradinii.
Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese
de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si
Internet, asigurari pentru masini, asigurari de sanatate, taxe anuale de
proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca
masina a inceput sa vrea la mecanic.
Va asigur ca nu o sa fiu pus in
incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat: „Ce-o sa te faci cand o sa cresti
mare?”, deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.
Gata cu plecatul la serviciu cand ar
trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic – Harap Alb, gata cu stirile
despre teroristi, bombe si caderi de avioane.
Gata cu barfele anturajului, care nu-mi
dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari
pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan.
Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT. Vreau sa cred in sinceritatea zambetelor, nobletea vorbelor, o lume a cuvantului dat si respectat, a dreptatii, a pacii, a viselor implinite, a imaginatiei innobilate, a ingerilor buni si a omului dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu.
Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate. Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati. Eu vreau sa cresc MIC!” Ioan Laslo
13.06.2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)