Ultimul cules, ultima redută!

Toamna îşi cere drepturile la culori, arome şi vise.

Să-i recunoaştem frumusețea şi eleganța din prezenta-i inconfundabilă şi să-i admirăm semnele din Grădina lui Dumnezeu.

 

 

Şi am început ultimul cules. Şi pregătirea ultimelor seminte. Şi a ultimelor conserve (da, au mai fost!). Şi a ultimelor.... dar mai bine priviti pozele.  

Struguri – am mâncat până ne-am săturat pentru nouăzecişinouă de mii de ani de acum înainte! Ce-a rămas nemâncat, deci necules, am dăruit. Domnul Ion a fost cel mai mulțumit.

Broccoli – ultimele inflorescențe până acum (probabil vor mai fi de cules în săptămânile următoare, căci vremea se anuntă a mai fi frumoasă şi caldă, deci ne aşteptăm să mai culegem încă pentru vreo câteva salate).

Roşii pisalis – le-am cules zilele trecute pe toate, inclusiv pe cele verzi, căci ne-a cam fost teamă să nu le pierdem din cauza brumelor de dimineață, deşi nu era cazul, acum ştim. Le vom lăsa în bucătărie, unde aerul este cald şi uscat, pentru a se coace. Cam o săptămână le mai trebuie până sunt bune de mâncat. Ştim pentru că am testat deja metoda.

Goji – am mai cules o serie de fructe coapte, incredibil de multe încă şi tot mai sunt destule pe crengi, verzi, în proces de coacere. Anul trecut am cules până tarziu, la prima zăpadă.

Tărtăcute – am pregătit semințe pentru anul viitor

Vinete – seminte

Clematite  - sunt pline de semințe, dar încă nu sunt toate maturizate. Deocamdată câteva. În schimb, veți vedea ultimul pepene din grădina noastră care a fost, evident, mâncat. 

Dovlecei – pregătit semințe (Bobi s-a dat în spectacol bine de tot prin preajma mea cât timp mi-am făcut de lucru afară, cu dovleceii, spre ciuda şi enervarea maximă a Bubulinei care stătea la geam şi protesta cu vehementă discriminarea.

Crăite – seminte

Fasole – am strâns ultimele păstăi de fasole cu boabe uscate, pentru anul următor. Deja Adrian a scos şi aracii din pământ şi i-a adunat undeva, mai aproape de şură, unde îi vom adăposti peste iarnă, să nu se strice. Aşa mândrețe de araci nici că mai gasim! Şi-ar fi mare păcat! Iar alții nici nu vreau. Păi, n-ar mai arăta grădina noastră aşa frumoasă, rustică şi autentică, de țară, dacă ar avea araci traşi la linie şi impecabili. Nu-i aşa?

Plante aromatice – ultimele neculese până acum, cele mai rezistente,  au fost menta, lămâița, oregano, isopul, tarhonul şi salvia. Fiecare şi-a primit atenția şi pregătirea potrivită.

 

 

Ultima redută – Sera  - când am intrat în seră nu mai aveam speranțe. O abandonasem de ceva vreme, căci prea crescuse acolo o junglă de nedescris. Pur şi simplu am refuzat să mai intru acolo. Adrian, de asemenea. Pusesem acolo roşii cherry, din care am tot cules toată vara, dar, fiind soiuri nedeterminate, adică din cele care cresc cu nemiluita în toate direcțiile şi care cer copilire infinită dacă vrei să nu invadeze teritoriul, m-am tot plictisit să le acord atâta atenție într-una, aşa că le-am lăsat în grija Domnului, să se dezvolte cum vor. Deja ne cam săturasem şi de roşii, aşa că nu mai contau prea mult. 

Când a intrat Adrian de curând, i-au trebuit mai întâi câteva ore ca să scoată afară tot lăstărişul acela sălbatic crescut pe jumătate din seră, unde fusese un soi de cherry sălbatice, de n-am ales mare lucru din ele.

Pe cealaltă jumătate, însă, am avut cherry portocalii, iar cu ele este altă poveste. Una incredibilă şi, de n-ar fi, nu v-am povesti! Priviti şi voi şi vă minunati, căci noi încă nu ne-am revenit. Nici din uimire, dar nici din oboseala efortului culesului şi pregătirii gogonelelor. Aşa ceva nici eu n-aş fi crezut dacă mi-ar fi povestit altcineva! 

 

 

Din Grădina lui Dumnezeu: 10.10.2017

***