Comoara din pod

Podul este, de multe ori, un univers plin de surprize, de mistere şi de ciudăţenii.

Fiind un loc de depozitare a lucrurilor nefolositoare sau rar utilizabile, devine un loc al  trecutului, al amintirilor, un loc al abandonării, al uitării şi resemnării. Al neputinţei, dar şi al visării, totodată. Un loc al unui „odată, demult” pierdut pentru totdeauna, prăfuit şi degradat, ros de cari, împăienjenit, îmbâcsit şi inutil, dar şi al unui „cândva” dintr-un viitor ce pare incert, care pare că, de fapt, nu va veni niciodată, nici pentru obiectele depozitate şi nici pentru oameni, dar către care se merge cu gândul, cu speranţa, cu dorinţa.

Totuşi, sunt toate ale trecutului şi, fără sensuri noi, fără entuziasm nou şi fără forţă vie, determinantă şi transformatoare, toate exact acolo ar trebui să rămână – în trecut. Păzite cu străşnicie de gardieni vigilenţi, aşezaţi strategic chiar la intrarea în pod

Uneori, însă, podul poate deveni un loc al redescoperirii tuturor celor de mai sus de către alţi ochi, iar existenţa lui poate căpăta o nouă perspectivă. Prin muncă şi curăţenie, prin aruncare la gunoi a tot ceea ce nu va mai folosi vreodată nimănui şi, prin primenire, podul poate deveni un loc al renaşterii şi evoluţiei, un spaţiu din care energiile vechi, moarte şi prăfuite, grele şi întunecate sunt disipate în lumină, aerisite şi împrospătate cu altele vii, curate şi vesele, susţinătoare de viaţă tihnită şi de bunăstare.

Podul nostru, cel ce era altădată un ascunziş dosnic şi greu accesibil de lucruri şi sentimente, de secrete şi valori neştiute, neînţelese, neapreciate, de vise pierdute şi destine răvăşite, de vechituri fără sens şi fără putere, în nepăsarea lumii şi a lui Dumnezeu, a devenit azi, prin lumină şi curăţenie, prin purificare şi regenerare, un spaţiu util, o dependinţă folositoare şi binevenită.  Mai ales acum, toamna, când este vremea uscării plantelor şi a seminţelor, podul casei noastre şi-a recăpătat locul şi importanţa şi a devenit, pentru un timp, centrul nostru de interes.

Podul ne oferă un spaţiu extrem de generos, de peste 100 mp, cu tot cu streşini. Acum, după câteva zile de implicare în duet, el este curat, amenajat corespunzător, iar ambientul din interior este perfect potrivit scopului enunţat mai sus, având un aer cald, uscat şi întunecat.

Trebuie să recunoaştem că operaţiunea de curăţare a lui a fost o adevărată aventură pentru noi, deoarece n-am făcut asta imediat după mutare, ci abia după ce s-au încheiat toate lucrările de refacere a acoperişului (mai exact, de schimbare a ţiglelor). Astfel că, între timp, a rezultat acolo, sus, un mix interesant: diferite lucruri abandonate de foştii proprietari, o mulţime de moloz, resturi tăiate şi sparte de ţiglă, zeci de banderole cu care fuseseră legate pachetele de ţiglă nouă, cuiburi de viespi dezafectate, bârne, tije, bucăţi şi resturi de scânduri noi şi vechi, borcane goale şi murdare, dar şi tot felul de vechituri pline de pânze de păianjeni şi de praf greu, cenuşiu, adunat acolo de ani şi ani. Toate acestea erau împrăştiate de colo-colo, peste tot, prin toate ungherele, fiind acoperite din belşug, ca după o ninsoare colorată, de praful roşiatic-cărămiziu, rezultat în urma tăierilor nenumăratelor plăci de ţiglă nouă.

Cu ochiuri de iluminare şi aeririre (create de Adrian prin ridicarea unor ţigle din loc în loc), cu mătura şi făraşul, cu găleţi de strângere a gunoiului, molozului şi a resturilor, cu răbdare şi meticulozitate, împărţind munca pe mai multe zile, pentru a nu se suprasolicita căile respiratorii (praf şi pânze de păianjeni peste tot!) şi a ne doza eforturile, am reuşit să coborâm din pod tot ce era de aruncat.

Curăţenia din pod ne-a mai relevat câteva obiecte vechi, ţărăneşti, bune doar pentru un muzeu, dovezi ale unei gospodării creată într-o altă epocă, cu alte valori şi cu alte posibilităţi şi principii: o vârtelniţă pentru depănarea firului de lână, două unelte pentru scărmănat lâna, un suport care pare a fi fost folosit pentru uscarea lânii spălate sau vopsite, două geamantane vechi pentru armată şi mai multe piese componente ale unor stupuri de albine (cutiile mari, rafturile, cadrele cu forme de ceară, cutiile de hrănire a albinelor cu sirop de zahăr şi altele).

Am apreciat amândoi că suntem foarte norocoşi, căci Comoara lui Bunicu’ a compensat deplin toate eforturile de curăţenie. Ne-am amuzat teribil descoperindu-le, iar eu le-am văzut imediat valoarea estetică specială. Căci, da, la un moment dat, vom strânge laolaltă toate obiectele vechi pe care le-am găsit abandonate prin casă, curte şi grădină de foştii proprietari şi le vom amenaja un colţ “al istoriei”.

În pod, în locul Comorii lui Bunicu’, am orânduit, cu mare grijă şi atenţie, o altă Comoară, a noastră: seminţele pentru grădină.

După ce toate seminţele şi plantele culese vor fi uscate bine, le vom împacheta în ambalaje potrivite şi le vom depozita în casă, ferite de ger şi umezeală, spre dulcea şi lunga hibernare de peste iarnă. Din ele, în primăvara ce va veni, se vor trezi la lumină alte plante, fructe şi legume, plante aromatice şi flori, condimente şi alte minuni.

Comoara noastră din seminţe adunate va străluci şi va radia în curând, frumos, în verde crud, peste întreaga Grădină a lui Dumnezeu.

Din Grădina lui Dumnezeu: 09.09.2016

***