Prima ridiche

Prima ridiche nu se uită niciodată!

Este de necontestat: după ea, nici o ridiche nu va mai fi la fel.

Căci numai noi ştim ce am simţit când, după ce am săpat, greblat şi pregătit pământul înainte, după ce am pus seminţele în culcuşul lor călduros şi umed, după ce le-am vegheat, le-am mai udat din când în când şi le-am protejat de buruieni şi de gângănii hulpave de frunzuliţe proaspete şi crude, ivite în zori, la lumină, după ce le-am admirat zi de zi, le-am fotografiat şi le-am încurajat, am văzut-o! 

Cu nerăbdare şi emoţie, cu inimile bătând cu putere în piepturi, dar cu încredere şi îndrăzneală, ne-am aplecat spre pământul cel roditor, am dat frunzuliţele într-o parte şi.... daaa!!! ea era acolo! Adrian a cules-o, mi-a arătat-o şi, privind-o, mi se părea ireală! Am plimbat-o dintr-o mână în alta, de la unul la altul, am mirosit-o, am fotografiat-o şi parcă tot nu-mi venea a crede ochilor! Ţineam în mâini prima noastră ridiche! Prima noastră legumă, prima noastră recoltă adevarată, muncită de noi, în Grădină!

 

Parcă nici nu ne venea s-o mâncăm! Ca să nu dispară, ca să nu rămânem fără dovada palpabilă a existenţei ei inefabile, ca să nu rămânem cu mâinile goale, cu privirile în gol, cu regrete şi  nostalgii, ori cu vise spulberate în deziluzie şi dezamăgire. Toootuşi.... recunoaştem deschis, abia aşteptam s-o mâncăm! S-o simţim cu toate papilele gustative, să-i savurăm cu ochii închişi aroma zglobie şi intensă, dulceagă, uşor picantă şi răcoritoare, să primim confirmări ale aşteptărilor noastre, să simţim împlinirea visului acela măreţ, de cultivatori ambiţioşi, determinaţi, pasionaţi şi chiar impetuoşi.

Ei bine, nimic nu poate egala plăcerea de a savura prima ridiche, prima legumă recoltată din propriile culturi, muncite cu propriile mâini! Am mai simţit ceva asemănător doar când am mâncat primele noastre căpşunici recoltate (ce frumos sună, nu? “recoltate”!) de noi în Bucureşti, din producţia proprie, obţinută în jardiniere, în balconul apartamentului nostru de la etajul 8 (detalii aici ... http://oglinzilesufletului.blogspot.ro/2015/05/povestea-capsunelor-fermecate.html ) A fost sublim! Atunci, exact cu un an în urmă (2015), cultivasem în balcon, lăsându-ne purtaţi spre Grădină doar de vise. Acum cultivasem chiar în Grădină! Mă uitam la ea, la ridichea aceea scoasă din pământ, cu rădăcinile încă pline de ţărână, şi mă întrebam: oare chiar e aievea? Sau e doar o parte a unui vis frumos? 

Acum pot să vă povestesc o scenă comică petrecută cu o săptămână în urmă, când ridichea noastră încă nici nu scosese capul spre lumină, cu ocazia unei incursiuni într-un supermarket din orăşelul apropiat, cel de unde mai facem noi cumpărături. Ei bine, văzusem acolo, la raionul cu legume, un coş cu ridichi (nimic întâmplător!). Pretul unei legături de ridichi cu vreo 5 bucăţi era de 1,39 lei. Gândul care mi-a venit atunci instant a fost că puteam cumpăra din acel magazin, în acea zi, toate ridichile pe care le-am fi consumat într-o lună, în timp ce, în Grădina noastră, muncisem o lună pentru toate ridichile pe care, probabil, urma să le consumăm într-o singură zi. 

Mi s-a părut atât de comic şi ironic încât am izbucnit pe loc în râs. Moment după care, toată ziua aceea, am tot glumit pe seama ridichilor epopeice care aveau să se materializeze din munca noastră, ridichi privilegiate – dragă domnule! - ridichi deosebite, cu talent şi valoare, cu atitudine şi măreţie. Ridichi noi, proaspete, frumoase, speciale. Ridichi splendide, fără asemănare, cum niciodată, în lumea asta, altele nu vor mai fi. Am glumit chiar şi pe seama noastră din plin, căci – nu-i aşa? – fiind proprietarii unei asemenea producţii unice de ridichi - cum altele nu vor mai exista, desigur -  ne puteam socoti şi noi privilegiaţi şi norocoşi, nu?

Ne-am gândit şi la un turneu naţional (sau - de ce nu? – chiar internaţional) de promovare a ridichilor noastre unice, de mediatizare, de informare a lumii întregi despre existenţa acestor miraculoase legume crescute în Grădina noastră. Ne-am gândit, glumind în continuare, că putem să organizăm o tabără sau o şcoală de vară la noi, în Grădină, în cadrul căreia să predăm cursuri specializate, bazate pe propria noastră experienţă, incontestabilă în cazul preţioasei ridichi, în cadrul cărora să-i iniţiem şi să-i ridicăm în grad de maeştri pe cei care sunt pregătiţi pentru trecerea spre noul statut, respectiv, acela de primitori şi păstrători ai misterelor şi tainelor oculte privind magia cultivării unor astfel de ridichi. Adrian chiar a subliniat aspectul bio al ridichilor noastre spectaculoase, cel care făcea să le crescă exponenţial valoarea. “Chiar şi dacă mâncăm o singură ridiche pe an – a adaugat el, simulând ostentativ, în joacă, seriozitatea aceea afectată a profesioniştilor, precum şi emfaza şi mândria unui adevărat cultivator de ridichi – aceea, fiind o ridiche bio şi fiind cultivată de noi, va valora mai mult decât toate nenumăratele alte ridichi obişnuite, banale, cumpărate din cel mai elitist magazin din lume.” Şi câte şi mai câte glume am făcut! Căci imaginaţia noastră n-are limite, iar creativitatea noastră, chiar şi în autoironie, este debordantă.

Aşadar, valoarea primei noastre ridichi este incontestabilă, incomensurabilă şi incomparabilă.

Nici o altă ridiche nu va mai fi la fel.  

Din Grădina lui Dumnezeu: 03.06.2016

***