În fiecare dimineaţă merg spre serviciu cu tramvaiul. Două
staţii.
Şi azi, ca în fiecare zi, m-am urcat în acest mijloc de
transport în comun în care m-am aşezat pe un scaun uşor absentă, visătoare,
zâmbind.
Dincolo de înălţimile blocurilor vedeam cerul uşor înnorat,
luminat ici-colo de raze difuze de soare, răsfrânte spre oraşul abia trezit din
noapte, în care oamenii încă somnoroşi se îndreptau grăbiţi spre
treburile lor. Am privit apoi curioasă feţele celor din tramvai şi parcă simţeam
golul care le contura unora viaţa. Le-am simţit resemnarea. Deznădejdea. Sentinţele:
„prea târziu, „prea greu”, „prea puţin”, „prea departe”. Închisorile. Fricile.
Rătăcirea. Ceaţa. Ploaia. Întunericul.
Mi-am întors privirea spre geam căutând cerul, lumina,
soarele, spaţiul deschis, infinitul. M-am întors la visele mele frumoase.
Când tramvaiul a oprit în prima staţie, alte suflete grăbite
au urcat în caruselul acela care îi ducea spre o singură direcţie, pe două şine
de fier, reci, paralele şi mult prea concrete. N-am văzut în jur chipuri care să-mi
spună că sufletele lor călătoresc pe aripi albe spre misterul altor tărâmuri
fermecate...
Mi-am întors din nou atenţia către peisajul urban de
dincolo de fereastră.
Pomii înverziţi îşi fluturau frunzele spre cer, porumbeii îşi
făceau declaraţii gureşe pe trotuare printre paşii trecătorilor indiferenţi,
iar în aer plutea parfum de tei şi iasomie, învăluind trupuri şi suflete
deopotrivă.
Când tramvaiul a oprit în a doua staţie, atenţia mea s-a îndreptat
asupra unui cuplu: doi tineri îndragostiţi tocmai îşi luau la revedere pe
peron. Urmau să plece fiecare în direcţie opusă, fiecare spre treburile lui.
S-au sărutat repede şi şi-au rostit din mers câteva cuvinte, poate ceva de
genul „ne vedem diseară” sau „ ne auzim mai târziu la telefon”, ori poate „te
iubesc, pisicuţ”. S-au îndepărtat unul de altul privind amândoi înapoi de câteva
ori. I-am privit cum se caută cu ochii unul pe celălalt în mulţime şi le-am simţit
iubirea care le umplea sufletele. Pacea, liniştea şi împlinirea lor. Fericirea.
Încrederea. Visele. Zborul. Plutirea. Dragostea.
Când m-am trezit din reveerie, tramvaiul meu tocmai pleca
din staţie.
Am zâmbit privind pe geam cerul.
„Ok, azi voi întârzia la serviciu.”
Bucuresti : 30.05.2014
***
Autor: Liliana Pașcanu
Notă copyright:
Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat
de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest
blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu
excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod
explicit sursa.
Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul
blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau
electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare
sau recenzii, cu menţionarea sursei.
Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini
creativitatea şi unicitatea!
Îţi doresc lectură plăcută!
Cu drag,
Liliana Pașcanu
