Darul lui Dumnezeu

“Vin sărbătorile, vin sărbătorile, vin.....”

Aşa se aude cântând pe fundalul sonor al unei binecunoscute reclame TV... Cu clinchete de clopoţei care acompaniază versurile... cu sania unui Moş Crăciun ca în poveşti, care se vede alunecând printre brazii încărcaţi cu zăpadă... cu decor cu luminiţe multicolore şi sacul Moşului plin cu daruri...

Fermecătoare imagine... seducătoare!...

Privind-o mai mult, mai atent, mai captivat, reclama şi spiritul ei te pot prinde în mreje foarte uşor. Te încarcă aproape instant cu energia aceea a nerăbdării necesară cumpărăturilor de sărbători, cea care te face să-ţi doreşti să fii şi tu Moş Crăciun pentru cineva, ori să primeşti daruri de la Moşul, să decorezi strălucitor în jur, să te înconjori de luminite, sclipici şi beteală, de briz-brizuri colorate, de zdrăngănele drăguţele, originale, ori clişeistice, care mai de care mai lucitoare şi mai încântătoare, de colinde tradiţionale ori de alte melodii specifice sărbătorilor de iarnă.

Este fascinantă perioada asta, a sărbătorilor de iarnă, nu-i aşa?

Pregătirile specifice, cumpărarea cadourilor, serbările cu Moşul, reuniunile de familie, darurile surpriză, cadourile simbolice, atmosfera de sărbătoare...

Daaaa..... este fascinată...

Daaaar.....  se poate întâmpla ca, uneori, să nu poţi sau să nu (mai) vrei să faci parte din scenariul acesta atât de romantic, de fermecător şi sărbătoresc. Este o piesă de teatru pe care, poate, ai jucat-o mereu, o viaţă întreagă. O piesă al cărei text îl ştii pe de rost, ca pe poezie. Este o scenetă care se derulează rutinier, cu mici variaţiuni, în fiecare an, la fiecare final de an. Am avut şi noi, eu şi cu Adrian, în trecut, câte un asemenea rol în această scenetă de sărbători. Ne-a plăcut atunci (mai mult sau mai puţin), ne-am adaptat la rolurile noastre şi ale celorlalti “actori”, am improvizat şi ne-am distrat alături de ei (sau nu), am primit şi am oferit daruri, zâmbete şi bucurie (sau nu) şi am bifat şi noi (sau nu) în calendar, an de an, întâlnirea cu Moşul cel din poveşti. Un Moş mai mult sau mai puţin generos, mai mult sau mai puţin autentic, mai mult sau mai puţin sincer... Ca şi noi, de altfel, uneori....  ca şi unii dintre voi.... probabil...

Anul acesta, însă, pentru noi este altfel.... Crăciunul va fi altfel. Deja de anul trecut s-a prefigurat a deveni altfel. Pentru că, mutându-ne în Grădina lui Dumnezeu, ne-am smuls aproape integral din mediul consumeristic al oraşului şi, mai de voie, mai de nevoie, ne adaptam, treptat, la o altă realitate. Una de care ne-am dori să fim mult mai conştienţi decât suntem încă, una către care tindem, pe care o construim şi în care ne-am dori să ne regăsim pe deplin manifestaţi.

O realitate a revelaţiei că NOI, toţi oamenii acestei lumi, SUNTEM deja frumuseţea ei  şi că nu mai este nevoie s-o înfrumuseţăm cu nimic altceva, cu nici un fel de decoraţiuni, de globuleţe şi beteala, de beculeţe colorate şi sclipiciuri. O realitate în care SĂ NE BUCURĂM unii de alţii doar pentru CĂ EXISTĂM aici, împreună, în această lume, unii pentru ceilalţi, şi nu pentru cadourile oferite/primite de sărbători, nu pentru eforturile de prezenţă, nu pentru recunoştinţa manifestată, nu pentru zâmbetele primite, ori pentru mângâierile oferite. Simpla noastră existenţă ar trebui să fie o imensă binecuvântare şi o totală fericire, dincolo de orice gânduri, cuvinte şi fapte doveditoare.

Ştiu, această realitate pare utopică, dar eu cred în ea. Noi amândoi credem în ea şi, cândva, o vom trăi aievea. Şi începem să o manifestăm treptat chiar de acum...  puţin câte puţin, pic cu pic, strop cu strop, pas cu pas...

Am început cu vindecarea unora dintre metehnele moştenite de pe urma vieţii la oraş. Încă mai avem de lucru, încă ni se mai par seducătoare unele “artificii” ale sărbătorilor şi încă ne mai dorim în jur unele aspecte ale convenţionalului urban. În tot anul, dar mai mult de sărbători.

Mai ales copilul din noi şi le doreşte.

Ştim asta şi, pentru a nu-l răni, pentru a-l face fericit, dar şi pentru a-l ajuta să se transforme fără şocuri şi suferinţe, îi mai dăruim din când în când unele din acele “jucării” cu care a fost obişnuit de pe vremea când locuiam în capitală. Însă avem grijă să-l educăm altfel. Încercăm să-l facem să înţeleagă că nu în sclipiciuri stă bucuria jocului, ci în chiar jocul însuşi. Aşa că îi dăm copilului materialele necesare, îi stimulăm creativitatea şi îl ajutăm să înţeleagă şi să-şi asume noul joc, provocându-l să-şi facă el singur jucării interesante, pe măsura noilor condiţii de viaţă, a noilor cerinţe, respectiv, pe măsura respectului şi a grijii faţă de natură şi pământ, faţă de Dumnezeu şi sfinţenia Lui, dar şi faţă de toţi ceilalţi copiii ai lui Dumnezeu. Mari şi mici, văzuţi şi nevăzuţi, reali sau imaginari (sic!).

Astfel, noile “jucării” ale copilului nostru interior au din ce în ce mai puţină beteală şi plastic, mai puţină strălucire şi opulenţă, mai puţine briz-brizuri şi zdrăngănele. Sunt făcute însă cu entuziasm şi bucurie, cu preocupare pentru frumuseţea naturală, vie şi autentică a lumii şi cu un alt simţ pentru armonia luminii şi a formelor nealterate.

Locul culorilor stridente este luat de altele mai blânde şi mai calde, iar materialele sintetice sunt înlocuite cu cele naturale, precum lemnul, bumbacul, fierul, hârtia, diferite vegetale prelucrabile, crengi de copaci, lujeri şi liane de viţă de vie, flori uscate, cum ar fi cele de lavandă, capsule de mac sau de bame, bucheţele din frunze uscate de salvie, nuci, castane, scaieţi, diferite conuri de brad, scoici, cochilii abandonate de melci, pietre colorate de râu, bucăţi de stâncă, nisip, cristale, clopoţei şi potcoave din fier, mărţisoare vechi, adunate din anii trecuţi, grâu încolţit, ambalaje de dulciuri (reciclate), diferite monede (bani) şi altele. Joc, joacă, jucării de sărbători, imaginaţie, creaţie, bucurie copilarească, exaltare, împlinire sufletească, împământare, înfiinţare, hrană a sufletului, proiectare de vise, manifestare, eliberare, iluminare.

Pentru a demara un asemenea “joc de copii” a mai fost nevoie de un singur ingredient minune: pasiunea. Cu ea, copilul nostru interior a căutat şi a declanşat toate resorturile necesare stimulării creativităţii şi bucuriei “facerii” de “jucării”.

Asta am făcut noi în prag de sărbători, cu drag. Nu-l vom mai aştepta pe Moş Crăciun cu daruri, pentru că “jucării” ne-am făcut singuri. Nici haina Moşului n-o vom mai îmbrăca, aşa, ca altadată, în mod tradiţional, ci altfel, dăruind din noi. Suflet. Căci ştim că noi înşine NE SUNTEM darul. Aşa cum toţi copiii lumii sunt, prin ei însişi, DARUL VIEŢII. Prin simpla lor existenţă. Prin minunea naşterii lor, a coborârii Sinelui lor divin, din înaltul Cerului, în această lume, în trup omenesc. Fiecare în parte ne suntem, unii altora, prin simpla existenţă, un dar pe care ni-l oferim reciproc. Şi nu numai în prag de sărbători, ci zilnic.

Acum, când unii îl aşteaptă nerăbdători pe Moş Crăciun cu sacul plin, sunt destui şi aceia care îşi aşteaptă darul cel mai sfânt, Marele DAR al acestei lumi: pe pruncul Iisus să se nască. Peste veacuri, El a devenit, de fapt, acel copil interior, divin, pe care îl aşteptăm să “îl naştem”  în noi înşine şi, in extendo, în întreaga lume pentru a o schimba, pentru a re-crea un altfel de “joc”, cu altfel de “jucării”: mai naturale, mai vii, mai armonioase, mai blânde, mai mângâietoare, care respectă viaţa, cu toate fiinţele de pe pământ şi din văzduh, dar, mai ales, un copil care se caută pe Sine înspre acolo de unde a venit.

Naşterea Pruncului Iisus este cea mai mare bucurie oferită lumii. Doar prin simpla, dar, totodată,  divina Lui prezenţă şi existenţă în trup omenesc. Dăruindu-Şi Sinele Dumnezeiesc lumii întregi, El Şi L-a făcut cunoscut oamenilor, nemijlocit, prin trup de Copil Dumnezeiesc. Ca să luăm aminte şi exemplu. Ca să ştim că tot ceea ce contează, tot ceea ce-i al lui Dumnezeu, este acolo, în interior, în Copilul din noi. Tot restul din exterior, sclipiciul, falsul şi opulenţa, agitaţia, pregătirile şi punerea în scenă a întregului spectacol al sărbătorilor sunt ale unei lumi în schimbare.

Naşterea/renaşterea Copilului (interior) este cea care schimbă lumea.

Oare nu este acesta cel mai de preţ şi mai frumos DAR al lui Dumnezeu?

“Astăzi, s-a născut Hristos,

Mesia cel Luminos,

Lăudaţi

Şi cântaţi

Şi vă bucuraţi!”

Întâmpinăm Naşterea Domnului în Grădina lui Dumnezeu

18.12.2016

***

 

***

***

***

***

 

***

***

 

 

***

***

 

***

 ***
 

***
 

*** 

***

 

 

 

 

***