Căutători de Dumnezeu

 

De ceva vreme amândoi cochetăm cu fanteziile noastre privind Grădina lui Dumnezeu.

O căutăm şi ştim că o vom găsi, dar până atunci o visăm. Să fie aşa, să fie pe dincolo... să aibă şi din aia, să aibă şi din cealaltă… să nu fie nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Plănuim şi noi ca tot omul care are vise şi pe care şi le doreşte împlinite. Ne imaginăm, punem pe hârtie, calculăm, ne documentăm şi facem comparaţii, calibrăm diferitele alternative la nevoile şi preferinţele noastre şi căutăm să înţelegem mersul lucrurilor către care ne îndreptăm.

Suntem entuziaşti şi curajoşi, precum exploratorii plecaţi peste mări şi ţări, în călătorii spre capătul pământului, ori spre mijlocul lui. Ori dincolo de el. Desigur, undeva tot vom pleca noi, că doar nu ne pregătim în van.

Între timp, mai povestim din când în când şi altora despre planurile noastre. Ne este drag s-o facem şi ni se pare interesant să studiem reacţiile celor care ne ascultă, reacţii care sunt din cele mai diverse: ochi curioşi şi nerăbdători să afle cât mai multe, aprobare, încurajare, ori zâmbete condescendente, iritare, îngăduinţă, ori rezistenţă.

Unora le părem cu adevărat nişte exploratori şi îi inspirăm. Curajul nostru devine curajul lor. Încrederea noastră devine încrederea lor. Viziunea noastră o împărtăşesc şi ei şi încep să simtă că sensul nostru poate fi şi sensul lor, pe care merită să-l urmeze. Le simţim entusiasmul ca trezit brusc dintr-o stare latentă, precum mugurii pe ramuri primăvara. Sunt uşor temători, dar deschid ochii mari şi privesc cu speranţă către direcţia spre care noi ne îndreptăm. Lor le detaliem planurile noastre. Le povestim, le împărtăşim informaţiile adunate şi începutul de experienţă pe care ne sprijinim. Le arătăm poza mai mică şi le descriem, prin ochii noştri, poza mai mare. Ne ascultă, ne pun întrebări şi îi simţim încântaţi, dornici şi chiar nerăbdători să pornească şi ei într-o asemenea aventură. Căci, bineînţeles, ce poate fi această tentativă a noastră, altceva decât o minunată şi palpitantă aventură a vieţii?

Alţii ne privesc cu neîncredere şi condescendent: „Nici nu ştiţi la ce va înhămaţi şi ce vă aşteaptă.” – par a spune privirile lor. „O să vedeţi voi”. Uneori cuvintele acompaniază aceste priviri cu intenţia de a ne descuraja aceste planuri şi de a ne „trezi la realitate”. Este interesant să observăm cum unii încearcă să îşi proiecteze convingerile şi propriile experienţe peste viziunea noastră. La urma urmei, din perspectiva lor, au dreptate. Realitatea lor le reflectă temerile, fricile, credinţele în efort, în greutăţi, în lipsuri şi în pericol. Nu are rost să îi combatem şi este inutil să le explicăm de ce noi vedem lucrurile altfel, pentru că acum nu sunt pregătiţi să asculte. Dar le înţelegem atitudinea şi îi înconjurăm cu bunăvoinţă şi căldură. Mai mult decât a merge pe calea noastră, fiindu-le un exemplu viu şi arătându-le că se poate şi altfel, nu putem face pentru ei.

În fine, pe lângă cei de mai sus, mai sunt şi aceia cărora noi le părem doar niste „frumoşi nebuni”. „Iubirea e de vină.” – gândesc ei, probabil, zâmbind şi privindu-ne atât cu un aer complice, cât şi cu unul plin de îngăduinţă. Lor le răspundem cu umor. Glumim şi facem diverse şotii care pun planurile noastre într-o lumină jucăuşă, dar care le lasă loc de acomodare cu ideile noastre. Pentru că, dacă ni le-ar lua brusc în serios, ar putea intra în nişte drame profunde şi în acele binecunoscute tipare distructive de grijă şi teamă. Şi ar putea dezvolta faţă de noi atitudini excesiv de protectoare. Glumele pe care le facem, alături de răspunsurile evazive şi privirile noastre inocente, îi descumpănesc şi trag concluzia confortabilă că, desigur, trebuie să fie doar o joacă de-a noastră, de-a îndrăgosţilor. Este foarte distractiv să-i observăm cum ne privesc uneori nelămuriţi, căutând să identifice gradul de seriozitate şi cel de spectacol în felul în care ne comportăm în faţa lor.

Da, unora nu le este uşor să înţeleagă o asemenea viziune ca a noastră şi a altora ca noi. Dar vor înţelege peste un timp. Până atunci nu ne rămâne decât să mergem pe drumul ales de noi, încercând să-i inspirăm pe unii, să-i încurajăm pe alţii, ori să-i menajăm şi să-i ajutăm pe cei mai mulţi să facă faţă schimbărilor care vor veni. Noi le vom fi aproape, îi vom susţine atât cât vom putea şi le vom arăta frumoasa Grădină a lui Dumnezeu în care noi vom locui deja la vremea respectivă.

Le vom împărtăşi din provocările şi reuşitele noastre, le vom fi alături cu experienţa noastră directă şi de vom demonstra că a fost nevoie doar de creativitate şi de un pic de spirit de aventură, de curaj şi de multă încredere, alături de echilibru şi raţiune, pentru a transforma un colţ din această lume în colţul nostru de Grădină în care să-l oglindim pe Dumnezeu.

 

Bucuresti : 06.04.2015

 

***