sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Amintiri cu veveriţe

Aparatul foto este, pentru mine, un bun prieten şi un extraordinar martor, atât al celor mai emoţionante clipe ale sufletului, cât şi al celor obişnuite, banale, dar care îmi completează încântător povestea. Îl folosesc cu pasiune, chiar exagerând uneori. Captez prezentul în imagini cu entuziasmul şi curiozitatea copiilor, descopăr şi colectez clipă după clipă, frumuseţe după frumuseţe şi emoţie după emoţie, adunând, astfel, nenumărate amintiri dragi. Fotografiez cu nesaţ, nepotolită şi neînfrânată, precum turiştii asiatici plecaţi prin lume în concediu, al căror renume în acest sens este deja de notorietate. Daaa, ştiu că zâmbiţi… Şi eu zâmbesc, complice. Ştiu că această atitudine poate părea uneori prea copilărească, dar, totuşi, ea reflectă cu adevarat un aspect al meu care îmi aduce o mare bucurie şi pe care îl las să se manifeste cât mai liber şi spontan. Nu mă reţin din a fotografia mai mult decât atât cât am grijă să nu deranjez, cumva, pe cineva. Mă las ghidată doar de marele entuziasm interior şi de spiritul creator inspirator, ori de impulsivitatea, uneori inconştientă, a unor momente pe care le simt irepetabile, sublime, ori emoţionante. Precum în cele pe care le veţi vedea mai jos.

S-a întâmplat în aprilie 2013. Îmi amintesc cu drag acum de toate detaliile acelei pagini de poveste. Era prima mea călătorie în străinătate. Aşa a fost să fie, nu ieşisem din ţară până atunci. Astfel, divinitatea hotărâse ca această primă călătorie peste hotare să fie la Viena. M-am simţit atunci, lesne de înţeles, precum un evadat în afara zidurilor închisorii, sau precum un copil lăsat liber în mijlocul parcului de distracţii Disneyland.
Este prea greu să descriu acum frumuseţea sentimentelor trăite în acel sejur creionat atât de romantic de fiecare clipă în parte, de fiecare zi şi de fiecare noapte petrecute acolo. M-au încântat oraşul, clădirile, vitrinele, luminile, plimbările prin ploaie… oh, daaa, ploaia aceea… Mai frumoasă ca ploaia aceea vieneză de atunci, ce nouă ni s-a părut feerică, doar ploaia de basm din Glastonbury a mai putut fi. Scriind despre asta, îmi amitesc acum cu drag şi zâmbind şi de o anumită rafală de ploaie memorabilă din Buşteni, de anul trecut. Ce aventură, doamne, ce aventură! Totuşi, noi ne-am bucurat din plin de întreaga experienţă şi, astfel, amândoi am hotărât în acele zile petrecute în Viena că suntem Fiii Ploii.
Am simţit atunci explodând din noi fericirea aceea fără motiv, nemăsurată, amplificată de toate nimicurile care ne înconjurau. Parfumul ud al primăverii, fiecare picătură de ploaie, apa care şiroia pe trotuare şi din burlanele ce coborau de pe zidurile încărcate cu istorie, paşii noştri alăturaţi în duet, străbătând străzile, cafenelele, aleile parcurilor, magazinele, ori marile muzee în care am admirat mostrele şi clişeele unor destine imperiale dintr-un trecut demult apus, apoi încercarea noastră de a combate frigul şi de a ne încălzi alergând ţinându-ne de mână, trecerea în revistă a parcului lor de distracţii, Prater, numele austriece ale străzilor sau clădirilor, nume atât de încurcate, pe care noi le pronunţam intenţionat cât mai comic cu putinţă, făcându-ne să râdem continuu, nepotolit, îmbrăţişările sub umbrelă, ori parada fanfarei militare prin centrul oraşului, ivită suprinzător pe străzi în una din zilele însorite, parcă special pentru noi, toate acestea au întregit minunat decorul acelei vacanţe romantice.
Ne-am plimbat mult prin parcurile Vienei, ce emanau, din florile primăvăratice, un ameţitor şi misterios parfum al iubirii. Lacul acela din centrul Stadtpark-ului ni s-a părut atunci cu adevărat fermecător, iar în plimbările noastre, seară de seară, la lumina felinarelor, ne-am oprit deseori pe malurile lui admirând cârdurile de raţe îndrăzneţe, gălăgioase şi pofticioase, care-şi împărţeau teritoriul şi hrana cu stoluri numeroase de porumbei.
Având în vedere tema acestei însemnări, vreau acum să vă povestesc de o surpriză extraordinară pe care ne-a oferit-o un alt parc, cel din cadrul uriaşului ansamblu al Schonbrunn-ului, unde, pe una din aleile sale, am avut parte de o întâlnire emoţionantă. Imaginile de mai jos sunt destul de grăitoare. În acel sejur, din păcate, nu am făcut multe fotografii. Exagerat de puţine - aş putea spune - faţă de obicei. Dar cele câteva sunt nepreţuite. Ei bine, printre ele sunt şi câteva cadre în care este surprinsă apropierea de noi a unei veveriţe într-atât de mult încât chiar şi-a pus o lăbuţă de mai multe ori pe mâna mea pentru a ajunge la bucăţica de banană pe care i-o ofeream în mod repetat, dar pe care ea o refuza sistematic. Am simţit atunci cum timpul s-a oprit în loc şi nu-mi venea nici măcar să mai respir pentru a nu tulbura cu nimic magia acelei scene.
Fructul ispititor din mâna mea era, totuşi, din punctul ei de vedere, necomestibil, aşa că, după câteva momente de aşteptare a unei alte oferte, se hotărâse să plece spre copacii din apropiere. Mi-am zis atunci că, poate, biscuiţii ar putea să-i pară mai interesanţi şi, după ce am făcut uşor un pas către ea, m-am aplecat şi i-am întins o bucăţică de biscuite. S-a apropiat din nou circumspectă, şi-a sprijinit iar lăbuţa pe mâna mea, a mirosit, dar nici de data asta nu mi-a acceptat darul. Pasămite, simţea ea, de bună seamă, prezenţa aditivilor alimentari printre ingrediente şi, încă o dată, mi-a ignorat bunele intenţii şi a ţopăit zglobie înspre pomii din preajmă. Asta a fost tot. Vă puteţi imagina cât de plăcută şi emotionanţă a fost pentru noi această întâlnire magică!
În timp am mai adunat astfel de amintiri frumoase, chiar şi câteva înregistrări filmate cu perechi de veveriţe jucăuşe, surprinse în plină demonstraţie de curtuoazie şi tandreţe de cuplu, alergându-se unele pe altele prin copaci. Dar fişierele sunt prea mari şi nu pot fi încărcate aici. În plus, un spirit critic ar putea spune că nici calitatea înregistrărilor nu recomandă expunerea lor publică.
Oricum, lumea vieţuitoarelor necuvântătoare nouă ni se pare o lume fascinantă şi credem că orice interacţiune paşnică şi armonioasă cu ea ne poate influenţa benefic, reciproc. De aceea intenţionăm să ne luăm şi noi pe lângă casă, cât de curând, doi căţeluşi, Cichi-Chan şi Van-Dam, două pisici, Kung-Fu şi Bagheera, şi încă mai deliberăm asupra unui măgăruş şi a unei capre – motiv pentru care încă nu au nume. Ne gândim chiar şi la câteva găini care, în preajma noastră, vor ajunge liniştite la senectute. Bineînţeles, alături şi de un cocoş, care va trebui să-şi înfrâneze bine de tot aroganţa caracteristică speciei sale, dacă îşi va dori acelaşi destin cu al consoartelor lui. Veveriţele vor fi, desigur, oricând invitatele noastre, alături de căprioare, iepuri şi, chiar de melci, şoareci, ori cârtiţe, ultimele trei poziţii din listă fiind binevenite doar cu anumite condiţii şi doar dacă vor accepta constant între noi şi ele o relaţie de convieţuire bazată pe siguranţă, respect şi apreciere, în reciprocitate.
Bucuresti : 30.01.2015
***










sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Iubirea - Magie şi Foc al Creaţiei



Dumnezeu mi-a creat Sufletul ca pe un poem cosmic, încondeindu-mă cu un strop din Magia Lui.
 
Plutesc de-o veşnicie în armonia metaforelor, a rimelor melodioase, a cântecului interior. Mă simt ca-n versurile unei poezii ancestrale pe care o inspir în mine, o gust, o privesc şi o ating în inimă. Uneori încerc să mă pun în cuvinte pământeşti şi, astfel, fie înfloresc în minunate corole de lumină, fie mă ascund în palide umbre lăsate în urmă de neştiute stele căzătoare. După pricepere şi curaj.

Poezia, oricum ar fi ea, îmi face sufletul să tresalte emoţionat, impresionat. Căci el recunoaşte magia aceea universală, care vibrează dincolo de cuvintele alese de mine, de oricare alt anonim, ori de marii poeţi ai lumii, din coşul limitat al formelor umane.

În inima mea ecoul cuvintelor răsună blând, ca o adiere uşoară, cu reverberaţii calde, şoptite…

Nu, primordial, nu forma contează. Poemul poate fi oricum. El este doar una din oglinzile interioare în care ne privim o secundă. În secunda următoare un alt poem, cu alte versuri, ne este o altă oglindă în care ne vedem, totuşi, îmbrăcaţi în aceeaşi haină, cu aceleaşi cuvinte şi emoţii, cu acelaşi zâmbet şi aceeaşi privire a sufletului. În fiecare mă recunosc, mă simt vie, EU SUNT. Ceea ce mă împinge să mă caut în poeme este tocmai acel ingredient magic din care am fost plămădită, care palpită în inima mea, inexprimabil uneori în formă, nicidecum în forma perfectă, potrivită fiecărui moment în parte.

Uneori prejudecăţile firii îmi declanşează teama de a-mi scrie poemul. Reticenţele ei îmi neagă cuvintele, mi le contestă, mi le amestecă, mi le şterge sau mi le aruncă. Alteori le lasă, condescendent, să se adune în formă, zâmbind apoi cu subînţeles:    „ţi-am spus eu!”. Puerilul, ridicolul ori penibilul, specifice acestei lumi, pândesc de după uşă. Cu toate acestea, de multe ori m-am lăsat ghidată de impulsul de a sfida impresiile asupra formei şi de a mă lăsa arsă pe rug. Exprimă-te! – mi-am spus. Lasă focul să ardă! Jarul mocnit doar cauterizează, focul, însă, purifică.
Eliberează-te!

Da, acest foc transfigurează şi eliberează. Atunci când îi dau voie să se adune din inimă în cuvinte, el se ridică din mine, vâlvâtaie în scântei, se învolburează prin toate cotloanele cu secrete, pârjoleşte resturile nefolositoare şi se înteţeşte dogoritor printre miriştile prea des necălcate de paşi. Atunci, dansează prin mine, strigoi şi iele, fecioare despletite şi zâne, crăiese ursitoare şi vrăjitoare înţelepte, chipuri de sfinţi şi angelice prezenţe de lumină. Atunci, coruri dumnezeieşti îmi răsună în adâncuri, descântece misterioase îmi purifică trupul şi sufletul, draperii şi voaluri îmi cad de la ferestrele desferecate, aripile îmi zvâcnesc eliberate, apoi… timpul se opreşte în loc, aşternându-mi-se lin peste fierbinţeala coacerii de om. După ce focul din cuvinte se stinge, rămân cu focul din inimă şi cu un pumn de cenuşă caldă, binefăcătoare, mângâietoare, liniştitoare. Rămân curată, limpede, luminoasă, senină. Rămân încrezătoare, deschisă, zâmbitoare. Pregătită de zbor.

Purificarea, indiferent de formă, s-a făcut.
Cântecul poemului şi-a împlinit menirea.

Astfel, oricât de talentată sau nepricepută ar fi mâna care ţine penelul, întotdeauna sufletul înţelege versul şi se bucură. Căci aude melodia. Şi recunoaşte Magia. O simte, o trăieşte, o respiră, o gustă, o priveşte şi o atinge în inimă.
Arde în ea şi renaşte prin ea.

 
Bucuresti : 16.01.2015

***

sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Priveşte-Te, Doamne, în oglindă!


 
Doamne, eşti în toate mănăstirile şi clopotniţele lumii din care ne trimitem rugăciunile, în colbul uscat de pe marginea drumurilor, în ciulinii împrăştiaţi de vânt, în omătul pur, acoperitor de pământ, de piatră şi de om, în licuriciul miezului de vară şi în răşina brazilor crescuţi în stâncă.
 
Eşti în urmele tuturor tălpilor lumii, în frumuseţea deltei, în scorburile protectoare, în care păsările şi-au făcut cuiburi, în palmele fragede ale pruncilor abia născuţi, în ascuţişul timpului, în clipocitul peşterilor, în tic-tac-ul ceasurilor vechi şi în sărutul îndrăgostiţilor.
 
Eşti în crengi, în gânduri, în vise, în adâncurile apelor. Eşti malul de unde îţi aştepţi liniştirea valurilor şi muşuroiul din mijlocul căruia Te ridici şi Te îmbraci în lemn de icoană.
 
Eşti nerăbdarea din paşii nostri pe treptele lumii, căutători de cer, eşti cântecul inimii noastre, glasul fericirii, dragostea izbăvitoare, pacea şi încrederea deplină, absolută, nestrămutată.
 
Tu eşti „Acasă” spre care ne întoarcem, uşa deschisă din care ne întâmpini, pragul peste care ne treci, Lumina în care intrăm.
 
Priveşte-Te, Doamne, în oglindă!
Ne vezi?
 
Bucuresti : 25.12.2014

***

duminică, 4 ianuarie 2015

Zambetul


Autor: Adrian
Un zambet s-a ascuns in petale de floare,
Secret si magie ale unui necunoscut Adonis,
Parfum de cantec sfios si dulce chemare
Pe campiile vietii, prin ciulinii din vis.

In ploaia cea rece cu contururile umede,
Prin soaptele vantului ratacit printre umbre,
Un boboc zglobiu se furiseaza prin lespede
In strigatul ud de cuvintele sumbre.

Dar pamantul setos hrana apei o sorbi
Si o raza de soare cu cantec de colibri
Atinse suav bobocul ce pe loc inflori
Si zambetul eliberat intreaga campie o inveseli.
 
Bucuresti: 03.01.2015
 
***