joi, 28 februarie 2013

Doi călători cosmici




Noi suntem, dragul meu, doi cosmici călători,
Doi porumbei ce-şi duc pe albe aripi dorul,
Spre Dumnezeu ne cheamă cărările din vis
Şi numai împreună ne împlini-vom zborul.

Am rătăcit destul prin mii de galaxii,
Pe drumul infinit spre lumea Lui divină.
Ne-au ispitit cu stele şi cu-ale lor poveşti,
Crezând în nemurirea din trupul lor de tină.

Ne-am coborât prea des în focul din genuni
Şi-am îndurat prea mult uitarea şi ispita,
Am stat destul în calea cometelor ce cad
Şi mult prea multe lacrimi ne-a dăruit ursita.

Am fost doi călători prea des prin labirint,
Cutezători, frumoşi, pe-ntinsele tărâmuri,
Am decupat prea multe ferestre prin cetăţi
Şi-am descâlcit, iubire, mult prea-ncurcate drumuri.

E timpul să ieşim din jocul ăsta strâmt
În care ne-am pierdut, adesea, în uitare,
Aripile-n pereche să simtă, în sfârşit,
Că au ajuns Acasă-n a Lui îmbrăţişare.

E timpul să ne fim ce încă nu ne-am fost,
Să ne simţim deplin eliberaţi de toate,
Să ne trezim din somnul ce ne-a ţinut închişi
În colivii de aur de lăcate-ncuiate.

Noi suntem, dragul meu, doi cosmici călători
Şi sacru ne e zborul ce ne-a apropiat,
Chiar de ni-i azi hotarul din apă şi din lut
Trăim nemarginirea prin suflet înălţat.

Bucuresti : 28.02.2013


***
 

sâmbătă, 23 februarie 2013

Te iubesc!

 
Te iubesc! – ţi-o spun ochii albaştri când sub genele lor te-ascunzi,
Când, în apele lor fermecate, după dragostea mea te cufunzi,
Adâncimile lor sunt ispite ce te-ndeamnă doar mie să-mi fii
Ţărm fierbinte, hotar pentru valuri, dar şi cer infinit să-mi devii.
 
Te iubesc! – ţi-o spun mâinile mele explorând universul ce eşti,
Rătăcind peste buzele tale mângâieri şi atingeri cereşti,
Risipind orice temeri din tine cu al dragostei mele descânt,
Adormindu-ţi, alături de mine, trupul tău de bărbat şi de sfânt.
 
Te iubesc! – îi spun inimii tale prin al inimii mele poem,
Când romantice versuri pictează tot ce-n visele noastre vedem,
Când al lor cântec dulce răsună în refren minunat, nesfârşit,
Repetând către tine ecoul: eşti iubit, eşti iubit, eşti iubit!
 
Bucuresti : 21.02.2013

***

Pentru noi amandoi

 
 
Pentru mine-ai venit, nu-i aşa, dragul meu? Pentru-a fi lângă mine cum nimeni n-a fost!
Pentru a-mi alunga, prin iubirea ce-o simţi, orice temeri şi gânduri ce n-au nici un rost,
Pentru-a fi-n orice loc şi în orice moment, lângă sufletul meu, înger drag, păzitor,
Pentru a-mi aminti că în cer ne-am legat să ne fim mai presus decât trup muritor.
 
Pentru tine-am venit, dragul meu, să nu uiţi! Paşii toţi m-au purtat către inima ta!
Pentru-a te învăţa să iubeşti ca un om, pentru-a plânge de dor şi apoi a ierta,
Pentru a-ţi arăta că şi-aici sunt a ta, înfruntând orice ziduri ce ne-au separat,
Pentru-a-ţi fi călăuză pe drumu-napoi spre înaltele sfere din care-am plecat.
 
Pentru noi amândoi am ales acest drum, pentru-a ne aminti că pereche suntem,
Pentru-a ne dovedi că, oricât am fugi prin acest labirint, tot aproape ne vrem,
Pentru a împlini al aripilor zbor mai presus de-al pământului voal cenuşiu,
Pentru c-aşa ne-a fost scris, sus, în stele, de El: tu cu mine să fii, eu cu tine să fiu.

Bucuresti : 14.02.2013

***

joi, 21 februarie 2013

Cum oare?



Cum oare Domnului să-I  mulţumesc? Că, în sfârşit, mi te-a adus în cale,
Că mi-a răspuns la rugăciuni fierbinţi trimise către Cerurile Sale,
Că a oprit al lacrimilor rost, lăsând în loc o binecuvântare:
Al tău surâs în mine oglindit, sărutul tău pe trupul meu de floare.
 
Cum să îi spun că eşti cum te-am visat? Că-n tine-aud ecoul de iubire,
Că în nectarul dragostei vibrez când braţul tău mi-e caldă-nlănţuire,
Că mă topesc în tine tremurând, că dorul meu la pieptul tău se stinge,
Că în prezenţa ta mă înfior când focul tău pe suflet mă atinge.

Cum aş putea deplin să-I mulţumesc? Că ne-a deschis a inimii privire,
Că lumea ta frumoasă, ca-n poveşti, i-e lumii mele tainică zidire,
Că, amândoi, mistere desluşim plutind uşor prin voaluri fermecate,
C-acelaşi vis trezeşte-n amândoi aceleaşi pasiuni înflăcărate.
 
Cum să-L asigur că eşti fericit? Că ochii mei pe-ai tăi îi luminează,
Că eşti al meu cum n-ai fost nimănui, că paşii tăi prin paşii mei dansează,
Că ascultăm acorduri de viori din a iubirii sacră simfonie,
Un dar divin, o taină, un descânt, o nesfârşită, dulce, melodie.


Bucuresti : 14.02.2013

***