Sincronicitatile se tin dupa noi in lant, ca trenul

Aseara ne-am uitat episodul 8 din ultimul sezon din serialul "Victoria".
 

L-a gasit Adrian tradus si s-a potrivit de minune, caci pe seara a plouat pe aici si n-am mai putut iesi la plimbarea noastra nocturna. Adica, de fapt, am fi putut, asa cum am iesit si altadata la plimbare pe ploaie, dar n-am mai vrut. Am preferat sa ne uitam la un film.

Si, dupa ce l-a pus la incarcat, l-a oprit un pic in stand by ca sa ne asezam comozi in pat. Priviti la ce secventa a oprit genericul.

Care erau sansele sa opreasca acel stop cadru chiar pe fractiunea aia de secunda?
Care erau sansele ca cele doua nume din toata distributia sa fie cuplate fix in acelasi cadru?
Care erau sansele ca noi sa observam asta? Nu prea suntem atenti la generic, asa ca, daca Adrian n-ar fi oprit pentru putin timp rularea filmului tocmai atunci..............
 

Chiar si asa, dupa ce ne-am asezat confortabil pentru vizionarea filmului, care ar fi fost sansele sa observam cele doua nume, daca ar fi dat un click rapid pentru continuare?

Daca n-as fi vazut asta pe laptop, reusind astfel sa fac poza doveditoare, deci, daca as fi observat asta la televizor, cand n-as mai fi putut obtine instant dovada, ma intreb retoric, oare m-ar mai fi crezut cineva ca ceea ce am povestit chiar asa a fost? N-ar fi parut o exagerare? Sau chiar o inventie caraghioasa? Si, recunosc, daca nu ni s-ar fi intamplat chiar noua, poate chiar si eu as fi putut gandi asa despre altcineva care mi-ar fi povestit o asemenea sincronicitate. Desi..... poate e doar un fapt banal si mi se pare doar mie fabulos.  )))))

Na, ca mi-a venit si raspunsul, in sincron. Uf, nimic nu pot sa mai zic si eu asa, retoric! ))))

In fine. Dupa ce aseara s-au descarcat norii aceia cenusii care acoperisera cerul, azi a iesit din nou soarele. Mai sunt nori de diferite nuante si tendinte, dar printre ei apare si albastrul seninului.

Am iesit din nou la plimbare sa admiram natura primavarateca, plina de papadii si pomi fructiferi infloriti ca-n martie, alaturi de padurea de brazi si foioase, atat de minunat pictata in tonuri e verde crud si verdele mai inchia al cetinei.

Este atat de revigoranta si de energizanta imaginea asta montana a pajistilor intinse, cu gazon impanzit de miliardele de stelute galbene ale papadiilor!

Intoarcerea din plimbare ne-a mai adus o surpriza!
Asa, ca sa ne fie clar. Sa nu existe dubii. Sa nu cumva sa zicem ca nu-i nimic serios aici, ca nu merita prea mare atentie, ca putem lua totul in gluma.

Ei bine, traseul pe unde ne facem noi plimbarea este pe culmea muntelui din fata, pe partea cealalta de cale ferata, deci trebuie sa trecem pe un pod peste ea. La intoarcere folosim un traseu care ne aduce exact la baza muntelui si ne obliga sa trecem direct peste sinele de tren, la pas, pe o cale special amenajata pentru pietoni.

La dus, gara era goala, nici un tren. La intoarcere, am vazut de departe, de pe culmea muntelui, dinainte de a cobora scarile ce ne duceau pana la nivelul traverselor, cateva marfare. Cred ca deja banuiti cam ce vreau sa va povestesc.

Imediat cum am ajuns jos, am observat ca, imediat dupa marfarul care era in prim plan inspre noi, intra in gara dinspre stranga spre dreapta (spre noi), un alt marfar. Unul verde!! Era chiar “Sarpele Verde Viu”!!! Nu-mi venea a crede ochilor!!!

Ce sanse erau ca ACEST marfar sa vina in gara exact in momentul in care noi am ajuns in locul in care puteam sa-l vedem si, nu numai atat, sa trecem chiar pe langa el?

Ce sanse erau ca el sa ramana in gara fix cat timp ne-a trebuit noua sa ajungem in dreptul lui, sa-i fac eu cateva fotografii (din fata, din profil, din spate, ca un profesionist, desigur, caci asa “client” mai rar)?

Ne puteam alege azi oricare alt traseu, unul care ne-ar fi dus in alta parte si nu pe la gara, unul care ne-ar fi facut sa ratam fix momentul in care acest marfar de poveste a sosit si a oprit in gara. Nu stiu de ce opresc marfarele in gara, probabil pentru a schimba linii si directii, pentru a astepta trecerea altor trenuri cu care sunt sincronizate in mersul lor prin tara, pentru a schimba, poate, locomotiva sau pentru adaugarea/detasarea de vagoane. Nu stiu. Cert este ca, daca acest marfar n-ar fi avut aceste opriri obligatorii in aceasta gara, nu l-am fi observat.

Unora dintre cititori poate ca o sa li se para ca am povestit mai mult decat este necesar despre acest tren. Cu certitudine acelora nu li se intampla prea des asemenea intamplari pe care le voi numi cel putin “ciudate” si nu inteleg cata uimire pot ele produce atunci cand sunt traite pe viu, in experienta directa, nu doar auzite de la altii. Eu inca nu reusesc sa ma obisnuiesc cu asemenea sincronicitati evidente, socante, care doar ca nu ne trag de maneca si nu ne spun prin viu grai “Da, asa este! Da, ai inteles bine! Da, hai ca poti!”

Si, apropos de aceasta incheiere, cu “hai ca poti”, chiar am intalnit azi in plimbarea noastra aceasta incurajare, acest indemn. Era colorat, pictat mare, ostentativ, pe un zid. Am vrut sa-i fac poza, dar, nu stiu cum, telefonul meu n-a facut poza. Mi-am fotografiat pantoful. Poate maine mai trecem pe acolo si voi repeta fotografierea.

Inchei exact cu acest mesaj al visului meu care a declansat aceasta serie de postari cu si despre trenul cu CEREALE, cu semintele care incoltesc si cu lanul verde si inalt care se intinde pe urma sinelor de cale ferata, ca un “Sarpe Verde Viu”, ca si cum ar spune: “Hai, ca poti! Insamanteaza, caci va rasari! Nu te abate de la drum, mentine directia! Tine ritmul, nu ramane in urma si n-o lua inainte! Ai incredere! Ai siguranta rezultatului implinit!”

 17.05.2019

***