miercuri, 13 martie 2019

Terapie antifotografie



Azi ne-am plimbat prin parcul Circului. Soare, cer senin, floricele, tufe galbene de forsitzia peste tot, gazon superb, copilași alergând veseli peste tot, atmosfera de primăvară! Am plecat de acasă cu hotărârea ferma sa nu mai reacționez obsesiv compulsiv la decor ducând mana la poseta si scoțând telefonul pentru fotografii. 

Credeti-ma, nu mi-a fost ușor, dar am reușit. Cum îmi venea să duc mâna la poseta cum îl strângeam mai tare pe Adrian de mana. Cred că l-am învinețit, dar a rezistat eroic, nu s-a plâns deloc. Abia așteaptă să mă vindec complet, așa că mă susține în tot acest demers. 

Mă numesc Liliana și n-am făcut nici o fotografie de ieri până azi la ora 12. 🤣😂😃 O

a la care am intrat într-un parc unde toți copacii erau vopsiți intr-o paleta larga de culori. La așa ceva n-am mai putut rezista. Dar, na, ce pretenții aveți? Abia am inceput terapia de ieri seara.🤣






Din Bucuresti: 13.03.2019

***

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)