vineri, 8 februarie 2019

Grupul din Umbra (Viata si altfel)


Autor: Adrian

Am realizat zilele acestea ca exista pe planeta noastra un grup mult mai bine inchegat, inteligent, insidios, șiret si cu viziune, decat celebrul grup Illuminati (Bilderberg, etc...) care, se spune, controleaza planeta. Cum am aflat ?

Totul a pornit de la boabele cainilor. De doua ori pe zi, cainii nostri din curte (Ema nu intra in aceasta categorie) primesc cate o portie de bobite din mancarea speciala pentru caini.
Ei mananca dimineata o parte, apoi, cu siguranta celor care stiu ca vor avea mereu plin vasul de mancare, incep sa se ocupe de altele (dorm foarte mult).

Atunci insa, grupul intunecat (literal), profitand de scaderea vigilentei victimelor, incepe sa isi intinda tentaculele strategice pentru a lua din energia destinata prietenilor omului. Razant, silentios si aproape la fel de invizibile ca bombardierele B2, umbrele se organizeaza in grupuri.

Cu o strategie progresiva, mângâind relieful (zburand sub nivelul radarului), ocupa pozitii in jurul caserolelor de mancare. Au invatat unde sunt punctele noastre de observare, au calculat unghiurile vizuale si unghiurile oarbe, au stabilit traseele de zbor si au trecut la actiune.

Ironia sortii este ca nu pot fura decat o bobita, pe care apoi trebuie sa o sparga de ceva tare pentru a o putea inghiti. Dar compenseaza aceasta prin numarul mare de invadatori, punand in pericol tihna alimentara a trioului Toni, Gina si Bobozaur (cainii nostri de exterior).

Desi le admiram strategia auto-adaptiva bine pusa la punct, le simtim de obicei prezenta inainte de a apuca sa isi ia birul. Iesim si emitem un sunet pe o frecventa care ii deranjeaza foarte mult si vedem cum fug in devălmășie, prefacandu-se ca se departeaza. Pana la urmatoarea tentativa...

Lupta continua, dar estimarea mea este ca, desi nu vor fi arestati peste noapte, membrii grupului Illuminati nu le vor supravietui umbrelor atacatoare de bobite pentru caini.

 In poza puteti admira un membru al grupului care s-a pocăit, a returnat prejudiciul si a ales Lumina.

Din Gradina lui Dumnezeu: 08.02.2019

***

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)