miercuri, 27 iunie 2018

Doamne, fa o minune! Balansoarul de gradina!





Visele ne scot din colivii si ne dau aripi sa zburam! Dar unde ne duc ele? Care este locul acela care ne cheama, simtind magia implinirii unui vis ? Noi l-am gasit. Este Gradina lui Dumnezeu. Acum o infrumusetam.

Despre gradina am tot povestit, stiti deja cam ce si cum am intervenit asupra ei pentru a o modifica si a o infrumuseta dupa propriile noastre idei. Cu casa, de asemenea, v-am dat detalii la timpul respectiv in privinta renovarilor, modificarilor si transformarilor. Numai in curte, desi am facut foarte multe si am schimbat aproape integral imaginea initiala, am plantat gazon si conifere, flori si pomi decorativi, am pus iedera si alte plante cataratoare si am manufacturat tot felul de decoratiuni exterioare, care aduc o nota personala si intregesc aspectul de poveste al tabloului, totusi ceva lipseste. Balansoarul.

Nu radeti si nu subapreciati importanta acestei piese de mobilier de exterior. Balansoarul este absolut necesar! Este vital, de fapt!

A fost de la bun inceput in gandurile noastre, chiar de cand doar ne imaginam Gradina si ne conturam ingredientele pe care ni le doream sa le contina. La trecerea dintre anii 2013-2014, de revelion, cand am pus pe hartie visul nostru frumos, balansoarul era acolo, in fata casei. Imi imaginam leganatul usor in adierea inserarii si visam cu ochii deschisi ca si cum eram acolo, imbratisata de Sufletelul meu, fara nici o grija, fara nici o preocupare, intr-o placuta leneveala de vacanta, cand nimic si nimeni nu putea tulbura linistea si pacea, tihna si relaxarea noastra.



Pe parcursul celor doi ani si jumatate de cand suntem aici, de nenumarate ori m-am intors cu gandul spre imaginea acestui desen idilic care cuprindea in el visul nostru. Ne gasisem Gradina, visul cu ea era implinit, iar efortul de a ne-o transforma conform viziunii noastre n-a fost tocmai usor. Inca mai avem cateva lucruri importante de implementat aici pentru a putea spune ca viziunea initiala este manifestata, iar printre acestea se numara, bineinteles, balansoarul.

Peste trei zile, pe 30 iunie, implinim exact doi ani si sapte luni de cand suntem aici, in Gradina lui Dumnezeu. Este un moment aniversar important pentru noi. Marcheaza o borna a timpului din mai multe puncte de vedere si ne bucuram pentru drumul parcurs pana aici, pentru intelegerile pe care acesta ni le-a adus, pentru tranformarile interioare, din noi insine, pe care ni le-a produs, pentru deschiderile catre care el ne-a purtat. Un drum interesant, provocator si plin de experiente.

Am ales nu intamplator acest moment aniversar pentru a reactiva acest fragment de vis (prins in desenul de mai sus) privind balansoarul mult dorit, inca nematerializat. Astrele s-au aliniat acum intr-un mod in care semnele sunt tot mai evidente: el se cere a fi amplasat in curtea noastra cat mai curand.



I-am gasit locul si potrivit. L-am vizualizat acolo, ne-am vazut pe noi leganandu-ne la umbra lui, ne-am vazut oaspetii pe care ii vom avea savurand placerea levenirii in balansul lui placut si odihnitor si cred ca acum, dupa ce ne-am degrevat de cele mai grele provocari ale adaptarii la viata de la tara, in Ardeal, dupa curajoasa noastra mutare din buricul Bucurestiului, cred ca meritam cu prisotinta sa fim recompensati de Energiile Universului, cele responsabile cu implinirea viselor. Nu-i asa?

Privesc in sus, spre cerul insorit, acoperit cu cateva scame albe si pufoase de nori jucausi. Dap, cred ca este un  moment bun pentru o discutie directa cu El. Este timpul pentru o rugaminte clara, fara echivoc, fara subintelesuri si fara interpretari. Cred ca ar prinde bine, ar ajuta mult la materializarea mai rapida a balansoarului acesta, multasteptat.

Asa ca imi dreg glasul, iau o mina alintata, de fetita rasfatata, cuminte si buna, care tocmai ce si-a facut curat in camera si si-a strans singurica toate jucariile la locul lor, si, zambind sugubat, complice si fara a lasa loc de refuz din partea unui adult, mai ales din partea unui Parinte Divin si Iubitor, ma adresez Lui din mijlocul curtii.


Doaaaamneeee.....! Esti acoloooo? Ma auuuuzi? Haaai, Doamne, mai fa o minune pentru noi! Una mica, mica de tot, cat un balansoar mic, frumos si dragalas, ca cel din poza de mai sus. Ca acela sa fie, nu altfel, fii atent! Ce parere ai? Iti place cum arata? Nu-i asa ca e frumos? Nu ti-ar placea si Tie sa te legeni in miez de zi la umbra, uitand macar pentru o clipa de toate grijile Tale privind lumea, planetele si toate universurile pe care le gestionezi Tu de acolo, de sus, din inaltul maretiei Tale divine? Haaaai, Doamne, fa o minune! Potriveste Tu rotitele alea care se invart acolo, in universalitatea Planului Tau infinit, plan in interiorul caruia avem si noi un loc, un rol si o misiune, si materializeaza, te rugam, balansoarul acela frumos in curtea noastra cat mai curand!

Haaai, te rugaaaam....!!!! Vreeei? Haaai, stim ce vrei! Uite, noi am fost copii cuminti si am implinit aproape tot din ce ne-ai pus sa facem pe drumul pe care ne-ai pus sa mergem. Oare nu meritam si noi o micuta si neinsemnata, pentru Tine, recompensa? Una care poate parea pentru Tine un fleac, un simplu obiect, o jucarie nefolositoare, neimportanta, fara sens. Dar, creeede-ma, nu-i deloc asa! Este foarte important pentru noi si cu un sens extrem de profund, inaltator si initiatic, Doamne! Serios! Tu fa minunea aia cat de repede poti, adu balansoarul ala in curtea noastra, iar noi o sa-ti dovedim cat este de important, cat de binefacator pentru trupurile noastre, dar, mai ales, ce influenta radicala are el in echilibrarea si evolutia sufletelor noastre.  Pe bune!!! De sufletele noastre trebuie ca iti pasa, nu-i asa? Ele conteaza mai ales, nu? Deci, hai, Doamne, fa o minune si da-ne balansoarul acela mai repede, ca sa Te convingi ca nu spun povesti. Ce-i acolo un balansoar pentru Tine, la cate minuni faci tu in fiecare fractiune de secunda, la fiecare pas pe pamant si oriunde, la fiecare gand si rugaciune indreptate spre Tine de atatea fiinte cate ai creat peste tot in acest Infinit al Creatiei Tale? "Cere si ti se va da!" , nu-i asa? Ce zici, Te-am convins?

Hai, am incredere in Tine! Ca si pana acum, desigur. Nu te gandi ca, daca nu ne dai jucaria asta, noi o sa ne suparam. Nuuuu....  Doar o sa ma imbufnez eu un pic, o vreme, dar, na, doar nu Te astepti sa sar intr-un picior de bucurie ca n-avem balansoar dupa o asa rugaminte duioasa, dragastoasa si alintata, ca ce-a pe care tocmai ti-am adresat-o?! Dar, poate, totusi, te lasi convins si nu va fi cazul. O sa sar, insa, intr-un picior de bucurie, cu adevarat, in fata balansoarului nostru din curte, dupa ce il vei materializa Tu, cu Harul Tau iubitor, ingaduitor, iertator si atat de ascultator de rugaminti. Ei...? Pe cand ne leganam impreuna in Gradina lui Dumnezeu pe minunatul, extraordinarul si nemaipomenitul balansoar, darul Tau, minunea Ta?

Iti multumim, Doamne, pentru tot! Hai, te pup!

 











Din Grădina lui Dumnezeu: 27.06.2018

***

luni, 25 iunie 2018

Oaspetii nostri din Lemuria




Azi dimineata. Somn profund, odihnitor, dulce. Cel mai dulce. Ora 8:00.

Adrian incearca sa ma trezeasca usor. “Puiut, nu te-as trezi asa devreme, dar o sa avem musafiri cam intr-o ora si jumatate”.

Inca dorm. El inca incearca sa ma scoata din vise. De fapt, in mod sigur, nici nu visam, somnul era prea adanc, prea profund, prea... “Musafiri....?”.... – rostesc somnoroasa, incercand sa-mi dau seama daca totusi visez...  sau macar sa restabilesc legatura cu realitatea.

Nu asteptam musafiri azi. Peste cateva zile, nu azi. “Cine vine?....” – intreb tot somnoroasa, crezand ca visez sau ca este doar o incurcatura. Nu era nici una, nici alta.

Abia dupa o cana uriasa de cafea am reusit sa-mi recompun toate structurile realitatii mele, cele necesare functionarii la parametri optimi, potriviti pentru primirea oaspetilor.

Desi fusese cu ceva timp in urma o discutie cu el, musafirul, o discutie care adusese vorba despre o potentiala vizita la noi prin iunie, nu fusese stabilit nimic, ramasese sa ne mai auzim. Asa ca vizita lui n-a fost chiar tocmai o surpriza in totalitate. Aveam de pus la cale ceva planuri impreuna, trebuia sa ne intalnim oricum, asa ca, daca rotitele universului s-au invartit astfel si s-au potrivit pentru intalnire perfecta pentru azi, asta a fost, ne-am intalnit azi.

A fost suficient doar ca un simplu mesaj transmis de el pe telefonul mobil azi dimineata, la 7:45, sa fie receptionat in timp util de Adrian (trezit tocmai azi ceva mai devreme), ca intalnirea noastra sa se confirme si sa se produca. Ne gandeam ca vine si cu sotia lui si copilul, ceea ce ne-ar fi bucurat mult, si doar ne parea rau ca nu eram pregatiti cu ceva tratatie potrivita pentru o astfel de vizita! Ce ne-am mai fi jucat cu prichindelul lor de nici doi ani! Insa vizita s-a hotarat prea din scurt, iar rotitele Universului s-au invartit si s-au potrivit doar pentru el si un prieten.

Au ajuns, au parcat masina in drum, langa a noastra, in fata portii, si, dupa ce au trecut de procedura de identificare si de incadrare in categoria “de-ai casei” de catre cainii nostri de curte, Toni, Bobi si Gina (care au zbughit-o in strada pe langa Adrian imediat ce a deschis el poarta), i-am intampinat si noi cu bratele si cu inimile deschise.

Din fericire, ziua de azi a inceput dis-de-dimineata minunat. O zi frumoasa, calda si insorita, fara ploile din ultimele zile, dar si fara canicula anterioara, insuportabila chiar si la umbra.

Sezlongurile, scaunele si masuta de camping asezate afara, in curte, peste troscotul inrourat inca, sub stralucirea placuta a soarele diminetii, au creat decorul perfect in mijlocul caruia am petrecut ceva timp la o sueta placuta, ca-ntre prieteni, depanand povesti, impresii, planuri si proiecte viitoare. 

Din cand in cand ne-a tinut compania si Bobi, cel mai curios si mai prietenos cu oaspetii nostri, precum si Ema in vreo doua reprize, tinuta in brate cand de mine, cand de Adrian, doar ca sa n-o mai auzim de afara cum se smiorcaia din casa, ca un copil rasfatat, lasat singur, care cerseste atentie si care cere cu insistenta sa fie luat in brate.

Apoi am facut si o plimbare prin gradina, livada si vie, pana in capat, spre manastire, trecand pe scurt in revista toate culturile noastre, cateva din argumentele care ne-au determinat strategia gradinaritului acestui an si alte detalii ale activitatiii si experientei noastre agricole. Au si ei proiecte asemanatoare cu al nostru in aceasta privinta, iar schimbul de informatii a fost foarte interesant.

Pentru ca intalnirea a fost atat de placuta si mult prea scurta pentru cate aveam de impartasit intre noi, pentru ca ne-am prins in povesti si in schimbul de impresii si pentru ca planurile noastre comune ne-au acaparat toata atentia si preocuparea pe timpul vizitei lor, am uitat ab-so-lut com-plet de aparatul foto! Va dati seama cat de rau imi pare acum? Cu ce poze sa va documentez eu relatarea aceasta despre  musafirii nostri, despre care nici nu concepeam sa nu mentionez?

Drept urmare, mi-am amintit de simbolul nostru din curte care ne aminteste de continentul demult disparut, Lemuria, si de locuitorii ei inimosi, deschisi, zambitori, entuziasti, prietenosi si cu alte asemenea calitati speciale din aceasta arie sufleteasca, atribute pe care le regasim intrupate si in prietenii nostri, oaspetii de astazi. Tocmai de aceea, dar si pentru a pastra confidentialitatea identitatii lor, ne-am gandit sa-i numim Musafirii din Lemuria. Speram sa zambeasca atunci cand vor citi aceste randuri si sa preia cu drag gluma noastra in urmatoarele intalniri pe care le vom avea  din nou impreuna, nu peste mult timp.

Va oferim in final cateva cadre cu traseul pe care l-am facut cu ei astazi prin Gradina lui Dumnezeu. Pozele sunt realizate dupa amiaza, la cateva ore dupa plecarea lor, cand cerul se acoperise partial de cativa nori stravezii, prefigurand o posibila ploaie spre seara, care nu s-a  mai produs.

PS (pentru cei care nu sunt familiarizati cu subiectul "Lemuria"): "Realitatea civilizaţiei lemuriene a fost susţinută mai ales în anumite cercuri spirituale şi iniţiatice. Rudolf Steiner, de exemplu, afirma că există lucrări esoterice conform cărora Lemuria (sau continentul „Mu”) ar fi fost continentul-mamă, leagănul omenirii, asupra căruia s-a abătut însă o cruntă tragedie, astfel că într-o singură noapte acesta s-ar fi scufundat. Renumita cercetătoare şi exploratoare Helena Blavatski, fondatoarea Societății Teosofice, relata că în peregrinările sale prin Tibet a găsit în mănăstirile sacre ale Tibetului la așa-numiţii mahatmas (suflete mari, iluminate) un manuscris intitulat „Cartea Dzyan”. Despre acesta, înțelepții spuneau că este un vechi text din Atlantida în care se pomenea de evoluția umanității prin mai multe rase, între care lemurienii și atlanții" - sursa  https://armoniacosmica.wordpress.com/2013/08/12/misterioasele-civilizatii-din-atlantida-lemuria-si-shambala/

"Civilizatia a inceput sa se organizeze incapand cu aprox. 200.000 B.C. si a continuat pana aproximativ 100.000 B.C. Nu a fost o societate tehnologica, ci una mai degraba tribala. Cu toate acestea, oamenii din Lemuria s-au elevat foarte mult in domeniul artistic. Ei au fost ceea ce am numi o societate bazata pe emisfera dreapta a creierului, oameni spontani. Au avut ritualuri, tobe, instrumente muzicale. Dansau si se concentrau mult pe arta. Erau in general oameni pasnici si iubitori," -  sursa https://sites.google.com/site/dimensiuniparalele/civilizatii-disparute-getii/lemuria-TINUTUL-MU 

" Lemurienii, fara a beneficia de un avantaj tehnologic iesit din comun, si-au indreptat atentia catre interior, catre Suflet si tainele vietii interioare ca modalitate de existenta. Cunoscuti ca preoti devotati, lemurienii au avut cam aceleasi realizari in plan fizic ca atlantii, doar ca prin alte metode de lucru si la o scara mai reduse datorita dezinteresului lor pentru lucrurile materiale si efemere." - sursa http://dezvoltarespirituala.ro/afla-acum-ce-mostenire-spirituala-ai-de-atlant-sau-lemurian/

"Caracteristici ale lemurienilor:
Discreti si modesti, lemurienii s-au evidentiat prin poemele lor in care isi descriau sentimentele si viata
Nu erau atat de dezvoltati tehnologic, considerand ca existenta pe acest Pamant este ceva tranzitoriu, o etapa in pregatirea Sufletului catre o noua destinatie.
S-au ocupat foarte mult de Spiritul lor, nu atat de dezvoltarea unei societati avansate tehnologic, si de dezvoltarea capacitatilor lor mentale (cunnoscute astazi ca si “capacitati psy)
Preoti recunoscuti, au alocat o importanta deosebita traditiei si religiei (in forma care era cunoscuta atunci). Verbul caracteristic „a crede”."  - sursa http://dezvoltarespirituala.ro/afla-acum-ce-mostenire-spirituala-ai-de-atlant-sau-lemurian/
 



 
 





































































































 
 




































Din Grădina lui Dumnezeu: 25.06.2018

***