luni, 29 ianuarie 2018

Dacă am început în seră, să continuăm!



Fără nici o altă introducere, vă vom spune direct că azi am pus ceapă albă, ceapă roşie şi fasole mung. Arpagicul ne-a rămas de anul trecut. Nu arăta el prea bine, chiar ne gândisem la un moment dat dacă n-ar fi indicat să-l aruncăm, însă, când l-am văzut încolţit în caserole, i-am mai dat o şansă. Ce-o fi, o fi – ne-am zis. Dacă iese şi creşte ceapa, bine, dacă nu, iarăşi bine. Putem oricând să însămânţăm altceva acolo. Este timp destul pentru testări.

Fasole mung am pus doar cât să vedem cum evoluează şi în seră, vreo 30 de boabe. Afară a crescut bine anul trecut, dar am vrut s-o testăm şi în interior. Mai avem de pregătit în capete câteva cuiburi cu nişte seminţe de flori, gălbenele şi crăiţe, şi putem spune că am terminat de lucrat şi însămânţat jumătate de seră. Zilele următoare vom continua şi cu cealaltă jumătate.

În timpul acţiunii noastre de azi ne-am bucurat de vizita unei râme de-a dreptul uriaşă, care a dorit să vadă cu ce ne îndeletnicim noi acolo, în seră, în zona ei. A ieşit la lumină, a inspectat lucrarea, ne-a lăudat şi apoi a intrat înapoi, în galerii, afânând şi îmbogăţind pământul în urma ei după metode secrete, numai de ea ştiute. Şi de întreaga familie numeroasă a râmelor, împrăştiată prin toată grădina, familie căreia îi mulţumim.

Totodată ne exprimăm mulţumirile şi gratitudinea şi faţă de familia de cârtiţe care îşi face galerii în zonă în fiecare primăvară, devreme, şi în fiecare toamnă, târziu, fiind în trecere dinspre dealuri, înspre vale, unde este zona lor preferată pentru iernat. Nouă ne prinde extraordinar de bine apariţia lor trecatoare prin grădină primăvara, căci pământul din muşuroaiele lor este foarte bun pentru acoperit răsadurile noastre proaspăt plantate afară. Iar toamna îl folosim pentru butăşirea diverselor flori şi pentru acoperitul (muşuroitul) trandafirilor pentru iernat.

Azi, în seră, ne-am folosit de acoperişul a două astfel de muşuroaie pentru finalizarea celor două mici parceluţe cu ceapă şi pentru cele două cuiburi de fasole mung. Cârtiţele nu se supără, ele îşi refac cu mare uşurinţă şi viteză intrările şi ieşirile din galerii, completându-le cu pământ, imediat după plecarea noastră, acolo unde noi am intervenit superficial, doar la suprafaţă.



























































Ziua a fost cam rece azi, cu vânt tăios şi şuierător peste dealuri, însă în seră a fost foarte bine şi foarte plăcut. După ce am terminat, ne-am strâns jucăriile şi ne-am retras în casă. Am servit prânzul, apoi cafea fierbinte sau cacao cu miere, după preferinţe şi tabieturi, iar apoi ne-am abandonat în braţele căldurii emanată de soba de teracotă încinsă, din care se auzea muzica plăcută a lemnelor ce trosneau cuprinse de flăcări. Mi s-a părut a fi cea mai potrivită şi mai relaxantă muzică posibilă în acele momente, toropeala plăcută din corpuri confirmându-ne aceasta fără nici o indoială.

În aceste condiţii, apusul soarelui a fost singurul care mă mai putea scoate afară din braţele căldurii şi dintr-o asemenea stare plăcută şi odihnitoare. Dar prea frumos şi ispititor se colora cerul pe înserat ca să-i pot rezista, aşa că am ieşit un pic şi am suprins în câteva cadre ultimele raze ale soarelui înainte de a coborâ în spatele dealului de dincolo de mănăstire. Am păşit prin livadă, pe deasupra covorului gros şi moale de iarbă de peste care zapada se topise deja, în timp ce, în restul grădinii şi prin vie, mai rezistase soarelui de peste zi o pojghiţă subţire şi albă de nea, împobobindu-ne încă frumos terenul, precum crinolinele unei rochii dantelate peste negrul afânat şi ud al pământului.














































Întoarcerea mea din grădină spre casă, după apusul soarelui, a fost perfect sincronizată cu întoarcerea turmei de oi a domnului Ion de la păşunat, de pe Dealul Oilor. Turma înnoptează acum în locul special pregătit din gospodăria lor, căci în tarcul amenajat pe coama dealului este deja mult prea frig noaptea, iar ciobabul nu mai poate rămâne acolo să le păzească şi să doarmă în ghereta aceea. De dinainte de sărbătorile de iarnă turmele au fost retrase prin curţi pentru iernat, aşa că, acum,  trec prin faţa porţii noastre de două ori pe zi, o dată dimineaţa înspre deal, pentru păşunat, apoi seara, când se întorc spre casă.

Momentul trecerii oilor pe drum mi se pare ca o vrajă, ca o magie. Îmi pare că timpul rămâne suspendat în loc şi urmăresc cum trec oile prin faţa ochilor mei, precum le-aş urmări printr-un glob de cristal misterios al vreunui vrăjitor din poveşti, al lui Gandalf din Stăpânul Inelelor, de exemplu. Parcă şi vântul se opreşte în loc şi nu se aude în văzduh nimic altceva decât mersul copitat al cornutelor vopsite cu roşu pe spinări şi ecoul cadentat al talăngilor de la gâtul oilor mai bătrâne, deschizătoarele de drum, conducătoarele de turmă. În rest.... linişte. Încremenire. Pustiu. Nici un freamăt, nici o adiere.

După ce depăşesc poarta noastră, uşor-uşor magia se topeşte în atmosfera înserării, iar zgomotele satului, lătratul câinilor şi şuieratul vântului încep să se audă treptat, din ce în ce mai clar, mai tare, până când totul revine la normal. Atunci mă retrag de la gard în casă mulţumită. Atât pentru imaginile surprinse de aparatul foto, cât mai ales pentru vraja acelor momente...
 
Acum, când scriu aceste rânduri, noaptea a cuprins deja satul şi, chiar de deasupra casei noastre, luna pare plină şi radiază peste noi cu irizaţii mov-violete...















Din Gradina lui Dumnezeu: 29.01.2018

***

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)