Să-l întâmpinăm pe Hristos în Ierusalimul din noi

Sărbătorile Pascale se apropie.

Oamenii se pregătesc să intre în Săptămâna Patimilor, dorindu-şi ca, măcar în această perioadă, să uite de provocările vieţii lor şi să se dedice mai mult celor spirituale, indiferent din ce punct de vedere am privi aceasta. Iisus a venit pe Pământ pentru noi toţi, pentru a ne inspira pe fiecare, după rost şi putere, să ne dorim şi să încercăm, în fel şi chip, să fim asemeni Lui, să integrăm Adevărul Lui în propriul nostru destin şi să ajungem să-L trăim precum El, în trup şi spirit.

Apropierea de această perioadă a Paştelui este ea însăşi o mare provocare pentru lumea întreagă, fiind înţeleasă şi folosită, convenţional vorbind, în mod diferit de fiecare în parte. Unii se adâncesc în pioşenie, alţii în revolte. Unii se luptă cu proprii demoni, alţii cu demonii celorlalţi. Unii se caută în lungi şi adânci introspecţii, alţii fug de ei înşişi şi rătăcesc în mulţime ori în fapte reprobabile şi dureroase. Aici se încadrează şi ultimul atentat din Rusia, cel care a lansat către lume un val puternic de negativitate şi tristeţe şi care s-a dorit a fi un deturnator al atenţiei lumii de la propriile suflete şi vindecări.

Acest tsunami de energie grea şi copleşitoare ce s-a izbit de ţărmurile sufletelor oamenilor l-am resimţit şi noi, din fericire mult mai diminuat aici, în Grădina lui Dumnezeu, decât dacă am fi fost în mijlocul capitalei. Suntem foarte senzitivi şi nu am fi putut evita complet şocul. Aici fiind, ne-am jucat în grădină cu pământul şi seminţele, cu metaforele brodate printre cuvinte şi cu fotografiile şi am disipat mult din forţa şi efectele valului. Am transmutat cât am putut noi şi am depăşit momentul stând cât mai mult afară, în energia naturii. Facem ce putem de aici, de unde suntem, şi mergem înainte cu încredere în ajutorul divin şi în noi înşine.

Beţia de alb înflorit şi de parfum diafan din corcoduşii aflaţi în plină glorie ne-au fost plusul de frumuseţe din această perioadă destul de tulbure pentru planetă.

 

În grădina noastră, încă o parcelă de legume şi-a finalizat stadiul de însămânţare cu broccoli, bob, fasolită, năut şi mazăre. Vremea a ţinut cu noi şi am făcut tot ce ne-am propus să facem până în Florii. Restul grădinii e săpată bine şi pregătită pentru lucrările de după sărbători, respectiv, cele de plantare a răsadurilor din balcon. Până atunci acestea vor creşte suficient de mult încat să le putem, mai întâi, aclimatiza afară, în Incubatorul de vise (sera de răsaduri).

Inspecţia grădinii ne bucură zi de zi ochii cu evoluţia ei, coacăzii fiind acum la mare căutare, după corcoduşi, de către albine şi bondari, fiind plini de bobiţe rozalii care înfloresc discret şi care se transformă pe negândite în bobiţele viitoarelor fructe negre. Toţi sunt coacăzi negri şi par a ne oferi, în acest an, minuni delicioase din belşug.

Pământul grădinii este bun, negru şi gras, foarte hrănitor, iar râmele sunt peste tot, cu nemiluita. Mai ales în ultimele zile au început să iasă la lumina zilei şi ne tot minunăm de ele, nişte râme grase şi lungi, lungi, lungi de tot, cât toate zilele. Pe unele chiar le-am fotografiat, să vi le arătăm şi vouă, căci prea sunt lungi, chiar mai lungi de 25 cm. Ele îşi fac bine treaba în pământ, afânându-l şi mulţumindu-ne că n-am arat şi că, astfel, n-au fost secţionate în cine ştie câte bucăţi. Da, ele se regenerează oricum, ştim asta, dar, o râmă întreagă, intactă, este o râmă mult mai harnică, mai spornică şi mai fericită. 

Am început să scoatem afară şi unele ghivece cu plante din balcon, cele pe care le-am avut protejate peste iarnă de geruri si care acum îşi găsesc treptat loc potrivit prin curte. Cele opt plăntuţe de lavandă, ţinute înghesuite în patru ghivece peste iarnă, le-am pus chiar în faţa casei, formând o tufă mare, care va înflori frumos, ca şi anul trecut, lângă gardul grădinii de flori de la fântână. Unul din puii de sequoia din ghiveci a înfrunzit, ca şi copăcelul mare, de afară, de altfel, iar frunzuliţele lor verde-crud sunt de o interesantă frumuseţe, foarte delicată şi schimbătoare, cromatica lor modificându-se pe măsura trecerii anotimpurilor, arătându-ne de la toate nuanţele de verde la cele galben-arămii, apoi roşcate şi, apoi, ruginii. Un colorit uimitor, care ne-a cucerit.

Zilele frumoase, primăvăratice, însorite şi calde, ne-au îmbiat şi la odihnă în aer liber, masa de camping şi şezlongurile ieşind de la hibernarea cea lungă, din pivniţă, direct în curte, sub soarele strălucitor. O carte, o cafea, o conversaţie, o privire spre cer, un dialog cu porumbeii ori cu ciorile ce se opresc adesea pe cablurile electrice ce se adună snop pe stâlpul înalt de la poartă, o plimbare în lumina caldă a apusului prin grădină, ne-au fost momente plăcute de relaxare după primele eforturi ale activităţilor primăverii timpurii.

  

Ieri am primit, totuşi, şi o ploaie binefăcătoare, care a spălat cerul şi pământul, curăţându-le de gânduri şi praf, şi primenindu-le înspre întâmpinare de Hristos în suflete şi case curate. Seminţele noastre tare s-au mai bucurat de îmbăiere, pentru o mai viguroasă împământare în rădăcini sănătoase şi rodnice. Şi noi ne-am bucurat că Săptămâna Luminată ne va găsi grădina împrospătată, ştiind că noi n-am mai fi putut s-o udăm în această perioadă. Ştie şi Dumnezeu ce are nevoie omul şi plantele, iar fiecăruia îi trimite după trebuinţă.

Natura se îmbracă, pe zi ce trece, în rochii din ce în ce mai verzi, unele mai înflorate, altele doar înfrunzite, dantelele diferitor de flori făcând diferenta între anotimpuri. După corcoduşi, caişii, cireşii, vişinii, piersicii şi perii, apoi merii, şi toţi ceilalţi pomi îşi dezvăluie, unul după altul, frumuseţile şi bogăţiile ascunse în boboci de flori, albe sau roz. Desigur, treptat, la timpul lor, aşteptăm lalelele, apoi liliacul, iasomia, trandafirii şi restul.

Ne îmbrăcăm şi noi în energii noi, primenite, de sărbătoare, scuturându-ne de cele vechi, reaşezându-ne în cadre noi, reconfigurate, din ce în ce mai adaptate locului şi din ce în ce mai potrivite cu ceea ce avem nevoie pentru timpurile care urmează.

Am ieşit din iarnă, pe de-o parte, uşor vulnerabili (mai ales eu), dar, pe de altă parte, mult mai întăriţi şi mai pregătiţi (mai ales Adrian) pentru ceea ce avem de făcut aici. Dar nu ne ignorăm provocările şi nici nu le diminuăm importanţa. Primăvara a adus cu ea un suflu nou peste noi, dar şi noi înţelesuri, bateriile consumate ni le reîncărcăm din iubire, dar şi din energia pământului şi a Cerului, căci mai avem câte ceva de făcut aici, peste toate multele pe care le-am făcut deja, până când Grădina lui Dumnezeu va arăta aşa cum ne place şi până când ne vom simţi mai uşuraţi şi mai relaxaţi în ceea ce priveşte fluxurile şi ritmurile activităţilor specifice vieţii noastre la ţară.

Mai presus de toate, însă, contează modul în care noi doi ne suntem unul altuia sprijin şi susţinere în acest proces, modul în care, cu răbdare şi cu iubire, noi doi ne depăşim momentele care ni se par uneori mai dificile.

Ştim că Dumnezeu ne este aproape, în chiar noi înşine, şi, cu El, prin El şi spre El ne îndreptăm sufletele şi paşii zi de zi.

Încheiem această însemnare urându-vă amândoi să primiţi Învierea Domnului ca pe o Bună Vestire Luminată, să o simţiţi ca parte a drumului vostru, ca pe o destinaţie binecuvântată, ca pe un final de călătorie în această dumnezeiască lume, dar şi ca pe un zbor frumos şi armonios într-o alta, la fel de dumnezeiască, dar mai plină de înţelesuri şi mai deschisă spre nelimitare, spre nesfârşit.

Fie-vă Hristos în inimi şi în suflete etern înviat!

Din Grădina lui Dumnezeu: 07.04.2017

***