Te-ai însămânţat în noi, Doamne, primăvăratec!

Dumnezeu S-a coborât acum pe Pământ!

Da, ştiu, o să-mi spuneţi că El este aici dintotdeauna, că este peste tot în jur, că este în interiorul nostru, omniprezent, omnipotent şi omniştient, cum toţi ştiu asta, dar eu tot vă repet: aşa ca Acum, El niciodată Aici n-a fost!

Atâta strălucire în jur, atâta freamăt, un aşa sentiment de libertate, de zbor, de expansiune nu s-a mai simţit niciodată până acum ca în aceste zile. Până şi aerul este altfel, până şi soarele străluceşte altfel, până şi pământul miroase altfel. Pluteşte în jur, peste lume, o bucurie năvalnică, împlinitoare, dar fină, ca o boare străvezie, ca o lumină albă, translucidă, de parcă ai vedea-o prin sticlă, dar nu ca o ceaţă albă, ci ca un abur alb, luminos, strălucitor, care cuprinde în el şi respiră prin el totul. Totul!

Ne-am lăsat cuprinşi şi noi de această lumină albă, vie, mângâietoare, de primăvară, iar inimile noastre au simţit să ne ducă în grădină, acolo unde poveştile se îmbină cu realitatea, unde visul înnaripat coboară în manifestare, unde clipele efemere devin eternităţi respirabile, tangibile, creatoare. Seminţele noastre fremătau de ceva vreme, nerăbdătoare. Noi, asemenea lor. Le vedeam deja încoltite, le descopeream frunzele ridicându-se prin pământ, florile deschizându-şi petalele către cer, parfumul împrăştiat către cele patru zari şi rodul bogat pârguindu-se vrednic sub ochii noştri plini de recunoştinţă.

Aşa cum toate se amplifică acum în noi, n-a fost niciodată!

Aşa cum toate vin acum să ne împlinească nevoile şi dorinţele, nu s-a întâmplat nicicând!

Aşa cum toate se desfăşoară acum după Voia Lui, mai evident şi mai limpede, nu ni s-a mai confirmat astfel! Primim semne şi intuiţii, ştim înainte de a ni se spune, înţelegem fără cuvinte, cunoaştem fără expunere, manifestăm ceea ce ne este firesc, interior, curat şi drept.

Mergem prin paşii Lui, creându-ne urmele propriilor noştri pasi.

Ce poate fi mai frumos de atât?

A venit primăvara, iar ea ne-a deschis ferestrele sufletelor până dincolo de zări, până dincolo de nori, mai presus de toate Cerurile PreaÎnaltului. Aerul tare şi răscolitor de viaţă nouă ne-a scos din casă şi ne-a pus la treabă. Am făcut curăţenie prin curţi, curăţenie prin grădină, curăţenie prin suflete şi trupuri. Am strâns uscăturile, am primenit locurile şi am pregătit spaţiile de cultivat pentru Marea Însămânţare, pentru Magica Înflorire şi pentru Uimitoarea Rodire.

Şi, uite-aşa, mai cu metafore, mai cu concretul vieţii, mai cu glume şi autoironii, mai cu fineţuri şi delicateţuri, mai cu efort fizic şi dureri musculare, mai cu preocupări mistice, invocaţii angelice şi cu ajutor divin, am început lucrul la primele parcele agricole din grădină.

Am trasat, săpat şi greblat, am însămânţat, am udat cu stropitoarea şi am binecuvântat Pământul şi Cerul, Soarele şi Ploaia, Albinele şi Fluturii, Râmele şi Gărgăriţele şi pe toate celelalte Spirite ale Naturii şi ale Îndumnezeirii din Toate câte Sunt, iar, la final, am privit rezultatul muncii noastre mândri de noi şi cu satisfacţia începutului entuziast.

Prima parcelă, cea de lângă intrarea în seră, şi-a primit seminţele pentru salată. Pe patru rânduri am intercalat două soiuri de salată ecologică: Ice Queen şi Paris Island. Pe a doua parcelă am însămânţat morcovi Berlicum pe mijloc, iar pe margini arpagic de ceapă: un rând ceapă albă şi un rând ceapă roşie.

Apoi am pregătit următoarele două parcele pe care urmează să le însămânţăm peste vreo două zile, după ce va trece valul acesta de aer un pic mai răcoros şi umed care s-a instalat astă noapte şi care fusese prognozat de canalele meteo. Ca să ne fie pregătite cele două parcele, le-am trasat, săpat şi greblat, rămânându-ne doar să decidem ce plantăm acolo.

După aceea am direcţionat spre pământ şi l-am încărcat cu energia noastră şi cu drag de roade bogate, ne-am proiectat viziunea asupra spaţiului nostru sacru, curat, frumos şi primitor şi ne-am formulat aşteptările pozitive faţă de ceea ce ne dorim să se întâmple mai departe pentru noi, în urma eforturilor noastre.

Anul trecut, pe vremea asta, îmi chemam din inimă verdele iubirii divine (pentru detalii citiţi aici... “Buruieni verzi, verzi, verzi”) să ni se aştearnă cuminte şi fascinant înainte, într-o înlănţuire de artificii înfrunzite. Anul acesta, el, verdele aşteptat, dorit şi chemat, ni se insinuează elegant în cale peste tot si ne lasă timide tuşe de crud şi viu peste dealuri şi peste grădini, prin pomi şi peste orice rămurele înmugurite. Dar şi prin sufletele noastre, cele atât de dornice de proaspăt, fraged şi luminos, de viaţă ţâşnită în lumină din gămălii de muguri şi boboci plesnind de nerăbdare. 

 

Verdele Lui ne este aură de bucurie şi frumuseţe, de creativitate şi iubire şi ne-a rămas, în continuare, culoare preferată pentru garderoba grădinii (pentru detalii aici... “Culoarea mea preferată”), într-o magică îngemănare şi armonie cu movul divinităţii împământate.

 

Căci, da, Doamne, Te-ai însămânţat peste tot, primăvăratec, şi iată-ne şi pe noi îmbrăcaţi în culoarea inimii Tale!  

Din Grădina lui Dumnezeu: 16.03.2017

***