marți, 31 martie 2015

Grădina lui Dumnezeu


Lumea aceasta în care trăim este în plin proces de schimbare.
 
În curând totul va arăta diferit faţă de cum am fost învăţaţi că este.
 
Unii dintre noi, mai flexibili şi mai adaptabili la schimbări, vom accepta mai uşor şi vom descoperi mai repede cum să facem faţă lumii noi, cum să trăim în ea şi cum să menţinem frumuseţea, armonia şi iubirea în noi şi în jurul nostru. Ne vom ajuta unii pe alţii, ne vom încuraja, ne vom susţine şi, împreună, vom depăşi limitele unei existenţe învechite si nesustenabile înspre una nouă, luminoasă şi înfloritoare.
 
Alţii, însă, este posibil să intre în panică văzând cum lumea asta, a lor, se prăbuşeşte ca un castel de cărţi de joc – sunt cei prea prinşi în povestea în care s-au obişnuit să trăiască, prea ataşaţi de tiparul acestei lumi în care au crescut, de la care au primit anumite învăţături, o anumită educaţie, în care şi-au consolidat anumite valori şi principii, în care şi-au văzut împlinite anumite dorinţe, ori şi-au creionat anumite vise şi pe care nu vor s-o schimbe, chiar dacă observă şi ei că nu mai funcţionează nici măcar în limitele rezonabilului.

Le este greu să renunţe la sistemul unei lumi în interiorul căruia s-au născut, au copilărit, au devenit maturi, a unei lumi creată de părinţii lor, de bunici, de toate rudele şi prietenii lor, de cunoştinţele lor şi, în cele din urmă, chiar de ei înşişi. Pentru că în mijlocul ei, aşa cum o cunosc, bună-rea, ei şi-au creat o istorie de care se agaţă şi pe baza căreia şi-au făcut planuri de viitor, mai mult sau mai puţin măreţe. Planuri de familie, planuri profesionale, de divertisment, ori altele. Ei îşi doresc perpetuarea acestui sistem pentru că doar în cadrul lui toate aceste planuri au sens şi doar prin el pot fi împlinite.
 
Ei nu vor să renunţe la actualul tipar al vieţii deorece doar în interiorul lui există noţiunea şi atitudinea de competiţie, iar ei se pot afirma si pot accede cât mai sus, spre vârfurile ierarhiei, aşa cum au făcut mulţi alţii, pot ajunge să cunoască succesul şi puterea, aşa cum au învăţat de la alţii, pot câştiga autoritate şi notorietate, pentru care îi admiră pe alţii, pot aduna averi şi privilegii, pentru care îi invidiază pe alţii, pot să-şi trăiască poveştile de iubire, atât de mult dorite, conform convenienţelor promovate, învăţate şi aplicate de alţii. Refuză să accepte alt model al vieţii. Nu-şi pot închipui lumea altfel.
 
Unii o preferă pe aceasta doar pentru că o cunosc, în locul uneia despre care încă nu ştiu nimic, pe care unii nici nu şi-o pot imagina, ori în al cărei potenţial de manifestare refuză să creadă. Necunocutul îi sperie, îi blochează, le declanşează atitudinea de rezistenţă la schimbare, de respingere şi înverşunare împotriva celor care şi-o doresc, de luptă împotriva celor care se implică în crearea ei.
 
Amplificarea vitezei de schimbare a acestei lumi duce inerent la tot felul de coliziuni: de energii, de oameni, de situaţii. Este indicată observarea lor cu detaşare şi vigilenţă, pentru a nu ne lăsa prinşi în iţele dramelor noastre sau ale celor din jurul nostru. Să apreciem totul ca fiind doar nişte secvenţe ale unui film ce urmează a se finaliza în curând cu happy-end, dar să ne menţinem focusul pe spectatorul-observator care este în fiinţa noastră şi care priveşte liniştit din scaunul de dincolo de ecran. Dacă ne identificăm cu rolul pe care l-am primit în filmul vieţii noastre, dacă ne lăsăm conduşi de emoţiile exacerbate provocate de scenetele în care jucăm, ne vom trezi blocaţi într-un carusel periculos al fricilor şi încrâncenării. Să ne rostim replicile conştienţi că avem doar un rol aici, dar cu mare diplomaţie şi tact pentru a nu ne extrage prea brusc din povestea din care suntem încă parte, ori pentru a nu fi îndepărtaţi din rol înainte de a fi pregătiţi de final. Căci ne dorim să ajungem la acel final fericit în cel mai benefic mod cu putinţă pentru toţi. Să fim vigilenţi şi delicaţi, pentru a nu produce prea mari distorsiuni şi nici suprapuneri nepotrivite de cadre, pentru a nu crea sincope prea mari printre clişeele care încă se derulează în jurul fiecăruia.

„Fiţi în lumea aceasta, dar nu aparţineţi ei.” – spunea Iisus.
 
Da, schimbarea unei paradigme nu este uşoară. Pentru a rezista forţei de centrifugă a transformărilor este indicată retragerea în ochiul furtunii. Este necesară centrarea într-o stare de observare cu detaşare, echilibru şi înţelepciune. Este necesară întoarcerea în adâncul sufletului pentru vindecarea şi echilibrarea lui, pentru purificarea şi armonizarea lui cu noile vibraţii. Este nevoie de multă răbdare cu sine şi cu ceilalţi, de bunăvoinţă, iertare şi iubire, de împăcare şi liniştire, de acceptare şi de toată încrederea în binele final.
 
Să ne eliberăm de gândurile, cuvintele şi de emoţiile negative, de stările de suferinţă şi frică, de victimizare şi neputinţă, de teamă şi furie. Să le constientizăm prezenţa, să le acceptăm ca făcând parte din noi, apoi să ne iertăm şi să ne eliberăm de ele, înlocuindu-le cu gânduri, cuvinte şi emoţii frumoase, armonioase, vindecătoare, cu stări de calm şi încredere. Pas cu pas.

Căci interiorul ne creează exteriorul. În lumea cea nouă vom constata o modelare din ce în ce mai rapidă a manifestărilor exterioare în conformitate cu frumuseţea, forma, culoarea şi intensitatea luminii gândurilor noastre. Se întâmplă din ce în ce mai rapid, cei pregătiţi o constată deja în nenumărate sincronicităţi, până când realitatea exterioară va ajunge să fie creată instant de realitatea interioară. De aceea este atât de important să învăţăm de pe acum să ne controlăm gândurile. Ştiu, multora le poate părea aceasta o utopie, dar chiar aşa este.
 
Schimbarea a început deja. Vârtejul transformărilor ne forţează pe toţi să ne întoarcem în interior ca să ne vindecăm sufletele, să ne înţelegem lecţiile acestei vieţi şi a tuturor celorlalte din trecut, să ne echilibrăm prin acceptare, iertare şi iubire, pentru a ajunge, astfel, să fim capabili să trăim într-o lume care se va crea din noi înşine, aşa cum suntem şi cum vom fi în interior cu adevărat, o lume ca o grădină magică, plină de frumuseţe şi iubire, libertate şi abundenţă, armonie şi fericire - Grădina lui Dumnezeu.


Bucuresti : 31.03.2015


***

vineri, 27 martie 2015

Cuplul sacru


Ce este el? Un cuplu de sfinţi? Un cuplu de oameni perfecţi?

Nu! Este un cuplu pornit în căutarea iubirii, a iubirii de sine, de oameni şi mai ales a iubirii de Dumnezeu. Aceasta din urmă fiind scopul primordial al vieţii, iar căsătoria instrumentul principal. Poate pentru unii pare ciudat, dar… aşa este. (…)
 
Putem spune că există IUBIRE într-o relaţie când în acea relatie partenerii se susţin reciproc în evoluţia lor spirituală. Când îşi deschid porţile unul altuia către divinitate, când, prin ceea ce fac şi ceea ce sunt, se ajută unul pe altul să crească, să se maturizeze spiritual. Şi nu doar rugându-se împreună (…), ci fiindu-şi alături fizic şi, mai ales, moral în problemele vieţii de zi cu zi.
 
Iubirea de cuplu este o relaţie de parteneriat în care cei doi vorbesc de la egal la egal, sunt sinceri unul cu altul, îşi trăiesc relaţia fără măşti şi minciună, fără preţentii şi aroganţă, fără concurenţă reciprocă, ori umilinte între cei doi. Nu sunt perfecţi şi totusi sunt armonioşi, energetic şi psihic. Nu sunt iluminaţi, dar ambii merg conştient pe drumul spre Lumină.

Şi, reluând ideea de mai sus, nimeni, nicăieri, nu poate fi mai liber de măşti decât în intimitate, adică în casa şi în relaţia sa personală, în pijama şi în papuci, în casa, la masa şi în patul său.
În căsnicie, omul se manifestă pe sine liber, cu defectele şi calităţile sale, cu durerile sale, cu fricile sale, cu îndoielile sale, cu speranţele sale, cu tot ce reprezintă un om aşa cum ESTE.

Poţi iubi astfel omul? OMUL REAL?
Aceasta este întrebarea, pentru că doar aşa poţi forma cuplul sacru, aici, în REAL, nu într-o IDEALISTĂ LUME ILUZORIE a poveştilor ce nu se trăiesc niciodată.

Pentru că un om matur spiritual ştie că, după ce parfumul trandafirilor ce-au încununat o relaţie, în momentul naşterii sale, se risipeşte, rămâne GRĂDINA, iar florile sale trebuie îngrijite, buruienile ce apar trebuie plivite, pământul ce uneori se întăreşte trebuie săpat, uscăciunea udată, noroiul transformat în alei şi pavat.

Poţi îngriji împreună cu altul grădina aceasta a sufletului? Pentru că aceasta este viaţa de cuplu, o viaţă în care doi oameni trebuie să îngrijească o grădină, să o planteze, să o facă să crească şi, odată crescută, să o menţină plină de flori.

Un cuplu sacru ştie că această grădină magică nu poate fi îngrijită decât EXCLUSIV DE DOI oameni. Dacă şi alţii se plimbă şi plantează acolo, armonia grădinii se strică, grădina nu ne mai aparţine, dacă numai unul lucrează, echilibrul nu poate fi dobândit, dacă plantăm după părerile altora, grădina nu ne mai aparţine, dacă uităm să o îngrijim se usucă.

Da, cere efort să menţii această grădină, cere echilibru personal, armonie interioară, dorinţă, voinţă, dăruire şi muncă.

E greu să trăieşti în cuplu? Nu! E superb!
Pentru că… ce bucurie este să vezi grădina înflorită! Ce plăcere să pliveşti buruienile în doi! Ce distractiv este să faci strategii împreună cu fiinţa iubită, cum şi pe unde mai trebuie trasate alei! Ce bine este să auzi pe înserate cântecul păsărilor şi să simţi parfumul florilor cum urcă în cerul din suflet! Acest parfum care este tot cel de la începutul relaţiei şi totusi este altul… prin el… ce miracol! Să simţi cum se produce alchimia dorită în secret de fiecare suflet, alchimia transformării lui “DOI”.

Pentru că atunci… pe înserate… DOI se transforma în UNUL, în acea zeitate magnifică, născută din cuplul cel sacru. Astfel se naşte echilibrul perfect, două suflete se transformă în unul… iar acel unul se transformă într-o splendidă divinitate.

Numai un cuplu sacru poate avea grijă de o astfel de grădină şi să o numească simplu – grădina divină a sufletului – Grădina EDEN.

(fragment)
Autor: Carla von Vlad

Sursa: http://www.lumeaspirituala.ro/ea&el/cuplul_sacru.htm

 

miercuri, 11 martie 2015

Ce este cel mai important pentru mine?

 
 
 
Întreabă-te chiar acum:
„Ce este cel mai important pentru mine? Care este esenţa sensului vieţii mele?”
Pune răspunsul tău în cuvinte şi adună-le pe o pagină, în scris. Vei fi surprinsă de efectul lor. Abordarea ta să fie complet sinceră şi deschisă. Doar astfel vei primi din partea Sinelui tău interior adevărul tău cel mai înalt.
 
Răspunsul îţi va servi ca îndrumare a paşilor spre înainte.
Te va ajuta să nu te rătăceşti prin labirintul acestei lumi. Te va ajuta să nu ocoleşti pe cărări lăturalnice, să nu întârzii, să nu te descurajezi, să nu suferi inutil, să nu te pierzi. Te va ajuta să înţelegi când este timpul să porneşti din loc şi când să te opreşti, când este cazul să primeşti sau să dăruieşti, când este nevoie să ceri iertare sau să ierţi. Te va ajuta să speri, să crezi si să îndrăzneşti, să nu renunţi şi să-ţi dai seama dacă trebuie să faci ceva în plus sau în minus, ori dacă trebuie să procedezi altfel pentru a ajunge acolo unde meriţi, pentru a obţine optimul din ceea ce vrei, pentru a te bucura pe deplin de ceea ce iubeşti. Te va ghida înspre destinaţia ta, înspre împlinirea destinului tău. Astfel, ştiind către ce te îndrepţi, vei putea să fii mai atentă, mai prudentă, mai vigilentă pe drum, pentru a nu te lăsa distrasă de prea multele detalii şi cărări care îţi vor ieşi în cale.
 
Întreabă-te: Ce este cel mai important pentru mine? Să fie mai intens sau mai repede? Mai frumos sau mai bine? Mai complet sau mai relaxant? Mai grandios sau mai emoţionant? Mai aproape sau mai misterios? Mai adevărat sau mai simplu? Mai sigur sau mai pur? Mai mult sau mai liniştit?
 
Prea multele detalii pot aduce un plus de frumuseţe, dar grija pentru ele uneori îţi poate afecta liniştea, pacea şi bucuria unor momente preţioase. Ele te colorează, dar te şi consumă.
Verifică din nou lista şi vezi ce poţi şterge de pe ea din toate cele care au o prioritate redusă. Şterge cât mai multe din ea. Simplifică. Alegerile tale te reprezintă, spun ceva despre tine, dar, înainte de orice, acestea trebuie să te ajute să ajungi la destinaţie în modul cel mai armonios cu putinţă şi cu bucurie.
 
Simplifică-ţi viaţa cât de mult poţi. Simplifică-ţi drumul pe care mergi, visele, năzuinţele, alegerile. Şi fii atentă la atitudinea cu care faci aceste simplificări. Motivaţia ta să fie sinceră, corectă, clară şi din inimă, iar atitudinea să-ţi fie blândă, calmă, liniştită şi împăcată, fermă şi încrezătoare, susţinută şi amplificată de adevărul tău.
 
Flexibilitatea şi adaptarea din mers la toate influenţele exterioare sunt abilităţi care te pot ajuta, dar, pentru a evita capcana detaliilor inutile, întreabă-te ori de câte ori simţi că este cazul: „Ce este cel mai important pentru mine?”
 
Răspunsul este întotdeauna în inima ta, îl vei şti imediat. El poate fi conform aşteptărilor tale de moment, ori contrar acestora. Primeşte-l şi urmează-l. El îţi va direcţiona atenţia spre destinaţia ta şi îţi va fi mult mai uşor să faci alegerile potrivite împlinirii destinului tău.
 
Bucuresti : 10.03.2015
 
***

luni, 9 martie 2015

Timpul nu va mai fi niciodată ceea ce a fost



Îmi amintesc acum zâmbind cum ceream demult, cândva, cu insistenţă şi chiar cu inconştienţă, căci pe atunci încă nu ştiam ce era, de fapt, dincolo de strigătul meu interior: „Opreşte timpul pentru mine”. (voi reda mai jos versurile de atunci, din 2009) Acum însă ştiu şi, mai mult decât atât, ştiu şi că rugămintea mi-a fost ascultată, iar dorinţa aproape împlinită.
Căci pentru mine timpul nu mai curge în acelaşi fel. Am depăşit graniţele vechi ale trecutului, am cunoscut mari schimbări, le-am primit în mine şi în jurul meu cu curaj şi încredere, am privit înainte cu hotărare, tenacitate şi răbdare şi mi-am deschis cale nouă, de lumină, drum frumos, liniştit, plin de iubire şi pace.

Prezentul îmi este acum mângâiere caldă şi blândă, iar viitorul este chiar înaintea ochilor mei, în inima mea, în braţele mele. Viitorul îmi este în fiecare pas pe care acum îl fac, în fiecare cuvânt pe care acum îl rostesc, în fiecare privire şi-n fiecare zâmbet al acestui prezent minunat. Când el mă îmbrăţişează, fiinţa mea întreagă este învăluită de întreaga lui fiinţă, iar lumea din jurul nostru se topeşte lin în energia aceea plăcută în care amândoi plutim. Cineva spunea ca „a iubi înseamnă să vrei să împarţi cu acel cineva VEŞNICIA!” Ei bine, veşnicia este a noastră. Chiar acum.

Da, timpul nu mai este ceea ce a fost.

Iubirea schimbă lumea. O eliberează de trecut, o transformă, o ajută să se redescopere, să se reinventeze. O renaşte într-o nouă lumină, într-un nou Prezent. Unul în care trecutul şi viitorul nu mai au sens. Un prezent etern în care putem să ne trăim iubirea în deplină armonie şi frumuseţe, cu muzică şi dans, cu tandreţe şi joacă, bucurându-ne să fim şi să cunoaştem tot ceea ce ne oferă imaginaţia şi curiozitatea noastră de nestăvilit de Copii ai Cerului, fără limitările acestui joc al Pământului a cărui regulă primordială a fost, până acum, una de necontestat: timpul.

Dar, începând chiar de Acum, pentru noi, timpul nu va mai fi niciodată ceea ce a fost.

Opreşte timpul pentru mine
Şi-nvaţă-mă să ştiu visa!
Arată-mi stelele spre care
În taină mă vei înălţa!
 
Opreşte timpul pentru mine
Şi-n nuanţele din curcubeu
Pictează-mi în culori iubirea
Ce-Ţi va şopti în locul meu!
 
Opreşte timpul pentru mine
Şi toarce-mi inima-n fuior
Să urc prin fire de Lumină,
În trupul Tău nemuritor!
 
Opreşte timpul pentru mine
Acum, când ştiu că pot avea
Eternitatea într-o Clipă,
Sub binecuvântarea Ta!
 (Bucureşti: 13.08.2009)


Bucuresti : 09.03.2015

***