E primăvară iar!

 

De peste noapte ploaia se retrage şi-n aburi fini se pierde efemer,

Descoperind spre soare, zâmbitoare, drum de lumină, calea către cer.

Se linişteşte-n urma ei pământul, iar rădăcinile se-nfruptă din izvor,

Întinerindu-şi crengile în muguri - clepsidre pentru timpul călător.

Se-adună-n glasuri înc-o dimineaţă, în paşi de om se naşte-o nouă zi,

Speranţeleşi visele-ndrăzneţe vorbesc necontenit despre „a fi”,

Se redeschid potecile spre viaţă, se reaprind altarele de flori,

Se iau de mâini îndrăgostiţii lumii şi risipesc perdelele de nori.

E primăvară iar! O spune ploaia şi udele oglinzi de prin grădini!

O spun bobocii curajoşi de floare, iţind petale albe printre spini!

O recunosc bătăile de inimi din piepturile celor ce iubesc!

O strig şi eu din toată-a mea fiinţă! E-aici, în mine, o mărturisesc!

Adio, iarnă! Du-te-n alte locuri! Retrage-ţi rochiile de zăpezi!

Ia-ţi gerurile toate de pe dealuri, ia-ţi viscolul din curţi şi din livezi!

Fii, iarnă, fericită că, de astăzi, alte meleaguri vei cutreiera,

Alte grădini îţi vor primi ofranda şi–nfriguratul tău cojoc de nea.

Acum e primăvară peste câmpuri! Noi cuiburi în curând se vor ivi.

Noi vise-n aripi fi-vor desenate şi noi miresme-n aer vor pluti,

Din inimi, ca un foc de artificii, vor exploda, multicolor, iubiri,

Va înflori tandreţea necuprinsă în gesturi, în cuvinte, în priviri.

La fel şi-n noi, iubitule, prind viaţă chemări şi taine, încolţind frumos,

Răsar minuni ce-au fost însămânţate, de amândoi, adânc, sub brazde, jos.

Din timpul hibernal purtăm, în trupuri, misterele acestei primăveri:

Nepreţuite flori nemuritoare, adevăratele, divinele averi.

Bucuresti : 05.02.2015

***