Zborul spre cuib

Aripile noastre deschise zâmbesc.

Ce mare miracol cu noi s-a-ntâmplat!

Ce vis minunat s-a-mplinit pentru noi,

Ce taină, iubitule, am descifrat!

Atâtea mesaje din Cer ne-a trimis

şi-n cale-o mulţime de semne ne-a pus!

Noi doar le-am văzut şi-amândoi am ales

Aceeaşi cărare deschisă de Sus.

De Buna Vestire îţi mai amintesti?

Era confirmarea trimisă în vis!

Căci şoapta aceea de mine-ţi vorbea!

Aflai, dragul meu, ce în stele ţi-e scris.

Eu, floarea de crin, alb cuvânt, parfumat,

Veneam către tine-n mesaj inocent.

Să-ţi fiu mărturie pe drumul spre El

Prin numele meu, prorocit evident.

Mai ştii porumbeii - perechi de aripi –

Ce-n cuib şi-adunau, an de an, vise noi?

Erau vise albe ce-ntâi se scriau

De EL, sus în Ceruri, şi-apoi în noi doi.

Erau mesagerii ce ne aduceau

Cuvântul pornit din al nouălea Cer,

Oglinda senină în care vedeam

Destinul - deja împlinit în Eter.

Apoi s-au deschis, rând pe rând, colivii

şi-n zbor, împreună, -am pornit fericiţi!

Trecutul s-a stins ca un foc în tăciuni,

Lăsându-ne liberi, frumoşi, liniştiţi.

Aripile noastre ne poartă acum,

Spre inima Lui - cuib etern, minunat,

Din care, demult, spre pământ, amândoi,

Ca albi vestitori porumbei, am zburat.

Bucuresti : 07.10.2014

***