Crezul meu, iubirea

Am doar un crez: iubirea! Doar ea mi-e Adevărul.

Frumos, perfect şi simplu, etern, deplin, firesc.

Prin ea-mi salvez fiinţa şi o înalţ spre stele,

Acolo unde sfinţii şi îngerii domnesc.

Credinţa mea-n iubire îmi scrie pergamentul

Ce-adună despre mine secunde şi mirări.

Nestrămutat mi-e pasul când ea mă-ncurajează,

Oricât de încurcate mi-s lungile cărări.

Cred, Doamne, în iubire! Tu ştii ce foc e-n mine!

Cu ea, stindard, în lume, oriunde pot s-ajung.

Orice mi-ai pune-n cale, oricâte ziduri groase,

Oricâte porţi închise, cu ea pot să străpung.

Am doar un crez, Părinte! Doar el mă defineşte:

Iubirea! Ea e-n mine, în jurul meu, în tot!

Am vise fără număr şi-ncredere deplină

Că, în curând, pe toate, să le-mplinesc, eu pot.

Iubirea mă creează, mă schimbă, mă-nfloreşte,

Mă naşte şi renaşte în fiece moment,

Mă umple cu lumină, în ochi îmi străluceşte,

Şi-n orice verb Cuvântul vorbeşte de Prezent.

Am doar un crez: iubirea. Acesta-i Adevărul.

Şi îl vestesc, Părinte, întregului pământ.

E cheia ce descuie tărâmul nesfârşirii,

Şi care desluşeşte misterul cel mai sfânt.

Bucuresti : 10.10.2014

***