marți, 16 aprilie 2013

Roua amintirilor




Autor: Albastru Arcturian

Copil pierdut în tainice adâncuri,
Adevărul căutând în al vieţii labirint,
Privirea ta ridică spre zorii dintre colburi,
Căci roua amintirilor devine-al tău veşmânt.

E frig şi întuneric, şi pare că-i mormânt,
Dar amintirile-n culori de soare luminând,
Ochii tăi închişi de vremuri larg deschid
Şi totul e cuprins de stele, chiar de-i zid.

Şi uite, cerul albastru de nori împodobit
Adie dragostea Părintelui ce nu te-a părăsit,
Iar porumbelul alb ce sufletul ţi-a desenat
E drumul tău spre-Acasă, de dincolo de înserat.

Uimit te uiţi la aripi ascunse în veşmânt,
Ce-atât de larg deschise te poartă-ntr-un descânt
Şi-ţi amintesti din vise străvechiul legământ:
Că nu-i decât uitare. Nici frig şi nici mormânt.

Lumina Tatălui s-o porţi de-acum cunună vie,
Iar Sfântul Duh cuvânt cu har mereu să-ţi fie
Şi Cerul tău copiilor pierduţi să le vestească
Prin Roua amintirilor spre Mine să călătorească.


12.04.2013

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Cuminte fericire




Cuminte fericire în suflet mi se-aşează
Şi-mi linişteşte-n matcă a timpului vâltori.
Din ceţuri plutitoare se-nalţă şi-ncălzeşte
Corola de lumină, strălucitoare-n zori.
Simt inima cum bate-n a dragostei măsură,
Refrenul meu spre ceruri-ţi repetă „Te iubesc!”
Cum am putut eu, oare, atât de multă vreme
S-accept ca, fără tine, în lume să trăiesc?

Acum eşti lângă mine, mă strângi în braţe bine,
Iar fruntea mea se lasă pe pieptul tău uşor.
Să nu îmi mai dai drumul, iubitul meu, vreodată!
Ne-am regăsit! Promite-mi că nu-mi va mai fi dor!
Promite-mi că pe calea ce-n faţă ni se-arată
De mână mă vei ţine şi, orice-ar fi, în doi
Vom desluşi mistere permise de Iubire,
Schimbându-ne-n Lumină, deodată, amândoi.

Ne-om aminti de drumul pe care, împreună,
L-am străbătut, alături, prin mii de galaxii,
Ne vom întoarce-acolo, ’n a Lui împărăţie,
Să-I fim din nou eterne şi magice făclii.
Călătoria noastră e binecuvântată,
Căci aripile noastre-n pereche s-au unit,
Din fericirea-aceasta cuminte să ne facem
Grădină înflorită acolo, ’n infinit.

Bucuresti : 19.03.2013

***

duminică, 7 aprilie 2013

A ta îmbrăţişare




De câte ori mă prinde din urmă-ncrâncenarea
Acestei lumi în care ne-am coborât cândva
Salvarea mea îmi este-n a ta îmbrăţişare.
La pieptul tău, iubite, mă pot elibera.
De câte ori tristeţea în suflet îmi pătrunde
Din ochii celor care în drame se zidesc,
A ta îmbrăţişare mi-aduce-n suflet pacea
Şi-a ta privire caldă mă face să zâmbesc.

De câte ori furtuna-mi scufundă, nemiloasă,
Corăbiile toate în mijloc de pustiu,
Doar tu vii lângă mine şi-a ta îmbrăţişare
Din valuri mă salvează, alături să îţi fiu.
De câte ori pământul îşi scutură cojocul
Şi-nghite în prăpăstii speranţe şi poveşti,
Doar tu, cu-o-mbrăţişare, îmi aminteşti că totul
E numai visul lumii din care mă trezeşti.

De câte ori afară e frig şi întuneric,
Şi nu mai văd cărarea ce duce către cer,
A ta îmbrăţişare mi-aduce primăvara
Şi-n inima-nflorită încep din nou să sper.
De câte ori îmi pare că nici în rugăciune
Nu-mi regăsesc pierduta dorinţă de a fi,
A ta îmbrăţişare-mi transmite, cu tandreţe,
Că sunt aici, în lume, doar pentru-a te iubi.

Bucuresti : 19.03.2013

***