sâmbătă, 30 martie 2013

Cărarea Lui




Autori: Arcturian Blue & Liliana
 
Spirale de iubire din punctul cel de nicăieri
Se unduiesc prin sfere de culori stelare,
Adie-n umbrele adânci din paşii efemeri
Eter de flori dezvăluind eterna Lui cărare.

Din lungi trecuturi ce se-ntind în patru zări
Un trecător pribeag, visând parfum suav de floare,
Se-opreşte ostenit de-atâtea căutari:
De unde am plecat demult? De unde oare?

Un gând stingher şopteşte tulburându-i odiseea:
"Tot drumul tău e-un vis! Doar floarea e aievea!
Parfumul ei eteric e dorul iubirii ce te cheamă
Să-ţi aminteşti menirea, să uiţi această dramă".

Şi-n ochii lui închişi un fluture apare
Cu aripi albe irizate, zburând spre a Sa floare,
Văzând cărarea pribegiei cum încet dispare
În punctul de Lumină în care totul nu mai doare.

În amurgul viselor de stele luminate
Umbrita iarbă se-ntreabă - a câta oara? - în eternitate:
Un trecător a fost pe-aici sub ceruri înstelate?
Sau fluturele alb a sărutat petale parfumate?

30.03.2013

duminică, 24 martie 2013

Învaţă-mă

 
Învaţă-mă-n braţele tale să fiu
Cum, până acum, niciodată n-am fost,
Să simt că-n adâncuri s-a stins orice gând
Ivit din trecutu-ncâlcit şi anost,
Să fiu pregătită alături să-ţi stau
În zborul acela prea mult aşteptat,
Să ştiu că-s mai mult decât tot ce-am crezut
Că pot ca să fiu în destin întrupat.
 
Învaţă-mă-n inima ta să citesc
Şi-arată-mi ce n-ai arătat nimănui,
În focul din tine să mă regăsesc,
De tainele tale doar mie să-mi spui,
Descoperă-mi, dragul meu, vechi amintiri
De când împreună-n acest univers
Ca doi călători rătăceam fericiţi,
Fiind doar Iubire în cântec şi-n vers.
 
Învaţă-mă-n sufletul tău să privesc
Şi-n cosmic ecou amândoi să vibrăm,
Să ne contopim în etern infinit
Şi-n albă spirală frumos să dansăm,
Să nu mă mai tem de-acest joc pe Pământ,
Să nu mai primesc iar iluzii în vis
Şi-alături de tine în Cer să mă-ntorc,
În locul pe care-l numim Paradis.
 
Bucuresti : 19.03.2013
 
***

marți, 19 martie 2013

Să nu lăsăm pe nimeni




Să nu lăsăm pe nimeni, iubitule, vreodată
Să intre-n universul pe care l-am creat.
În spaţiul nostru sacru din inimile noastre
Doar Dumnezeu să fie mereu manifestat.
Divina-I armonie să binecuvânteze
Orice ungher în care noi doi ne regăsim,
A Lui Lumină blândă să mângâie tăcerea
În care-atât de bine, alături, ne simţim.

Să nu lăsăm pe nimeni să intre-n sanctuarul
În care doar Iubirea-n icoane o vedem,
Doar ea ne miruieşte, doar ea ne tămâiază,
Doar ea-n Pocal ne este licoarea ce o bem.
Iar Dumnezeu ne este şi templu, şi Lumină,
Şi rugăciune vie şi ajutor divin,
Doar El poate să ierte, doar El poate să şteargă
Necunoscute umbre şi gustul de pelin.

Să nu lăsăm vreodată vreun gând să iscodească
În cercul nostru magic ce-n jur ni l-am închis.
Nu-i nimeni să-nţeleagă ce pe-amândoi ne leagă.
Accesul spre altarul din noi li-i interzis!
Doar Dumnezeu ni-i martor, doar El cunoaşte totul
Şi numai El ne poate, pe drum, călăuzi,
Doar ochiul Lui citeşte mereu tot adevărul,
Şi doar a Lui Prezenţă eternă ne va fi.

Să nu lăsăm pe nimeni din nou să ne-amăgească!
Iluziile lumii noi le-am abandonat!
Căci ne-am găsit cărarea ce duce către Ceruri,
Către Grădina-aceea din care am plecat.
Doar Dumnezeu ne poartă în braţe printre stele
Şi doar Cuvântu-I veşnic în inimi să-L primim,
Doar glasul Lui din sfere de sunete celeste
Ne fie universul ce-n noi îl făurim.

Bucuresti : 19.03.2013

***

Omule, nu te descuraja!




Nu te descuraja! Acceptă că drumu-ţi pare mult mai greu
Decât te-ai aşteptat să fie! Dar nu va fi aşa mereu!
Ştiu, nimeni nu ţi-a spus  ’nainte ce provocări vei înfrunta.
Dar ştii de ce? Pentru că singur, tu, le-ai adus în viaţa ta.

Nu te descuraja! Priveşte tot ce-ai lăsat în urma ta!
Citeşte-n tine  ca-ntr-o carte şi, astfel, nu vei mai uita,
Nu vei mai repeta greşeala din care-ai învăţat să fii
Mai bun, mai drept, mult mai cuminte, mai doritor s-asculţi, să ştii.

Nu te descuraja! Păşeşte încrezător spre viitor,
Căci azi ţi-e pasul doar o urmă, dar mâine vei urca în zbor!
Ascultă-n jurul tău Cuvântul ce te înalţă către EL
Şi-apoi trăieşte-a Lui Prezenţă fără a te-ndoi defel.

Bucuresti : 15.03.2013

duminică, 17 martie 2013

M-am schimbat




Îmi pare, oare, numai mie că s-a oprit pământu-n loc,
Că timpul e doar o ruletă la care toţi avem noroc,
C-am câştigat la loterie fără să joc, fiind doar Om,
Că viaţa asta-i precum mărul din interzis divinul pom?

Îmi pare, oare, numai mie că, parcă, s-a sfârşit ceva,
C-am promovat şi clasa asta, deşi încă-s aici, în ea,
C-am folosit, din tot bagajul, tot ce, la început de drum,
Mi-am luat cu mine să m-ajute să-nvăţ să fiu Aici şi-Acum?

Îmi pare, oare, numai mie că, de privesc spre înapoi,
N-a fost atât de grea cărarea cum toţi spuneam, şi eu şi voi,
Că nu au fost atât de-nalte şi nici atât de netrecut
Acele ziduri şi hotare ce-n faţa noastră-au apărut?

Îmi pare, oare, numai mie că pot să fiu orice-mi doresc,
Că nu mai am deloc nevoie în jur iluzii să-mi zidesc,
Că uşa inimii-i deschisă şi, în sfârşit, mă pot primi
Pe mine-ntâi şi-apoi pe alţii, pe-aceia care pot iubi?

Nu, nu îmi pare numai mie că m-am schimbat. Şi voi o ştiţi.
Şi voi trăiţi, în trup şi-n suflet, acum, altfel. Şi voi simţiţi.
Chiar dacă neşfârşit e drumul şi încă multe-s de-nvăţat,
Mult mai uşor de-acum ’nainte ne va fi pasul la urcat.

Bucuresti : 15.03.2013

***