Marul surpriza

Sa va povestesc ceva.

Un episod din ciclul “nimic nu este intamplator”.

Azi, fiind sambata, zi libera si fara planuri marete, m-am hotarat sa gatesc.

Am plecat de dimineata la cumparaturi sa-mi iau tot ce-mi trebuie pentru o ciorba cu multe legume. Asta imi doream. Aveam deja in frigider o sticla de bors proaspat, facut in casa de mama mea, tocmai buna pentru o ciorba taraneasca, traditionala, dreasa cu zdrente de ou.

Cand eram gata sa ies din magazin, ce credeti? mi se opresc ochii pe o telina mare, uriasa.

Eu nu pun de obicei si telina in ciorba, iar altceva nu aveam in plan sa gatesc azi.

Totusi am simtit un imbold puternic si aproape o nevoie acuta de a cumpara telina aia!!!

Ei bine, imi zic, o sa pun un pic si in ciorba si de restul o sa fac o salata cu maioneza.

OK, termin cumparaturile, ajung acasa, intru in apartament cu sacosele pline si imi sare inainte catelusul meu, nerabdator sa-l scot si pe el pe-afara sa-si inspecteze “domeniul” din jurul blocului. Ce era sa-i fac?  Am iesit si cu el si m-am asezat pe o banca in fata blocului in timp ce el, Noni, catelusul, isi facea rondul prin gradina.

Prin fata mea, pe trotuar, lumea trecea dintr-o parte in cealalta. Unii in pas de plimbare, altii grabiti, cu diverse treburi, altii absorbiti cu totul de telefoanele lor mobile, prinsi in conversatii, trecand cu trupurile prin prezentul meu, dar fiind cu gandurile, mintile si sufletele intr-un prezent al altora, al interlocutorilor lor, al vietilor lor comune, parca dintr-o cu totul alta lume decat cea a trotuarului pe care tocmai paseau pe dinaintea mea.

Ii urmaresc mereu pe cei care vorbesc la telefonul mobil pe strada, in mijloacele de transport in comun, in magazine, oriunde in public. Imi par a fi rupti aproape cu totul de realitate, de locul si timpul acela in care ei se afla si respira. Viata lor in acele minute parca se scurge undeva acolo, in interiorul telefonului. Existenta lor parca este dintr-o data conectata la o alta existenta, una virtuala, din lumea undelor de telefonie.

Este doar o perceptie personala pe care o experimentam din nou acolo, stand pe banca aceea si asteptand ca inspectia gradinii sa se incheie, iar Noni sa-mi ceara sa ne intoarcem acasa unde ma asteptau treburi  importante in bucatarie.

Stateam pe banca si inspiram aerul cald al verii, parfumat de teii din jurul meu si imi urmaream cu privirea catelul cand s-a apropiat de mine o femeie in jur de vreo 30 de ani. Fusese atrasa de catelusul meu. S-a asezat pe banca langa mine si a intrat in vorba cu mine ca si cum ne-am fi cunoscut dintotdeauna. Am tresarit la un moment dat auzind-o spunandu-mi “….pentru ca nimic nu este intamplator”. Incepuse sa-mi povesteasca de visul pe care-l avusese noaptea trecuta in care bunicul ei decedat ar fi poftit la o placinta cu mere. Si, ajungand la acest detaliu al visului, scoate un mar rosu din punga de plastic plina cu mere pe care o avea in brate si-mi spune “Va rog, primiti-l de sufletul bunicului meu. Placinta n-o sa ma apuc sa-i fac, dar un mar vreau sa va ofer, sa-i fie pomana de sufletul lui”. Eu, oarecum surprinsa de gestul ei, i-am multumit frumos si i-am spus “”bogdaproste”, asa cum se cuvine, dar, acum pot sa va spun sincer, mi s-a parut excesiv de deschisa fata de mine si am avut ceva ganduri pline de suspiciune vazand-o si ascultand-o cum imi povestea foarte dezinvolta si foarte familiar amanuntele acelui vis. Totusi am constientizat imediat aceste ganduri si mi le-am alungat din minte lasandu-ma sa percep pana la urma totul ca fiind foarte firesc si foarte placut.

Am mai schimbat cateva cuvinte dupa care ne-am ridicat amandoua de pe banca, ne-am spus “la revedere” si ne-am indreptat fiecare in directie opusa.

Buuuun, intoarsa acasa m-am apucat de gatit.

Mi-am pregatit toate ingredientele pentru ciorba, iar telina aceea uriasa am dat-o prin razatoare ca s-o fac salata. Am facut maioneza, am dat prin razatoare si doi morcovi (acum aproape ca stiti toata reteta mea!) si, cand sa le amestec pe toate mi-am dat seama ca-mi mai trebuie un ingredient pe care eu mereu il pun in aceasta salata de cruditati, dar pe care nu-l cumparasem de la magazin. Despre ce credeti ca era vorba?

Ei bine, da! Un mar. Marul pe care eu nu il cumparasem! Marul pe care nu l-as fi avut, iar reteta mea ar fi fost incompleta, DACA femeia aceea nu s-ar fi oprit din drumul ei pe banca unde eu iesisem doar cu doua minute inainte …. DACA ea n-ar fi avut acel vis…..DACA nu mi-ar fi oferit marul acela cumparat in memoria bunicului ei…..DACA n-as fi fost nevoita sa ies cu Noni pentru “inspectia”gradinilor sale…..si toate acestea n-ar fi avut nici o legatura intre ele DACA eu n-as fi simtit imboldul acela straniu in magazin de a cumpara telina aceea mare de care chiar n-as fi avut nevoie pentru ceea ce-mi propusesem sa fac.

Dar, iata, nimic nu este intamplator……nu-i asa?.....

Bucuresti : 04.06.2011

***