Îngeraş de suflet păzitor

Eşti lângă mine oare? Chiar acum? Chiar stai în jurul meu şi mă păzeşti?

Chiar mă auzi când uneori, plângând, te chem alături să mă linişteşti?

Tu chiar îmi mângâi sufletul când ard în neştiute flăcări din destin?

Sau, când îmi pierd speranţele şi cad, a tale aripi albe mă susţin?

Tu chiar mă porţi în braţe uneori, când, obosită, nu mai am puteri?

Şi mi te-alături când pe umeri duc, de prea mult timp, prea grelele  poveri?

Tu îmi şopteşti în taină ce să fac când nu mai ştiu să descifrez cărări?

Tu mă împingi ’nainte şi, apoi, îmi stai aproape cu încurajări?

Tu chiar mă strângi în braţe fericit când evadez din lanţuri şi-nchisori,

Când mă înalţ spre ceruri fluturând frumoase vise dincolo de nori?

Tu îmi arăţi lumina din oglinzi când singură în noapte rătăcesc?

Tu-mi pui cuvinte-n inimă mereu ca-n adevărul lor să înfloresc?

Tu chiar eşti lângă mine-n faţa Lui când rugăciuni, smerită, îi trimit?

Îi ceri şi tu iertare pentru tot ce-n vieţi nenumărate am greşit?

De paşii mei de mâine îi vorbeşti? Şi-i aminteşti şi tu cât vreau să zbor?

Cum oare aş putea să-ţi mulţumesc, drag îngeraş de suflet păzitor?

***

El este cel mai aproape de sufletul nostru: şi atunci când ne este cel mai greu, dar şi atunci când suntem cei mai fericiţi. El ne este întotdeauna alături. Cum nici un om nu poate fi.

El este cel care ştie exact ce simţim. Cum nici un om nu poate şti.

El este cel care ne iubeste necondiţionat. Mai mult decât oricare om.

El este cel care ne ajută permanent spre binele nostru cel mai înalt. Cum nici un om nu este în stare s-o facă.

Iar noi deseori uităm de el.

Bucuresti : 26.08.2012

***