miercuri, 29 august 2012

Îngeraş de suflet păzitor


Eşti lângă mine oare? Chiar acum? Chiar stai în jurul meu şi mă păzeşti?
Chiar mă auzi când uneori, plângând, te chem alături să mă linişteşti?
Tu chiar îmi mângâi sufletul când ard în neştiute flăcări din destin?
Sau, când îmi pierd speranţele şi cad, a tale aripi albe mă susţin?

Tu chiar mă porţi în braţe uneori, când, obosită, nu mai am puteri?
Şi mi te-alături când pe umeri duc, de prea mult timp, prea grelele  poveri?
Tu îmi şopteşti în taină ce să fac când nu mai ştiu să descifrez cărări?
Tu mă împingi ’nainte şi, apoi, îmi stai aproape cu încurajări?

Tu chiar mă strângi în braţe fericit când evadez din lanţuri şi-nchisori,
Când mă înalţ spre ceruri fluturând frumoase vise dincolo de nori?
Tu îmi arăţi lumina din oglinzi când singură în noapte rătăcesc?
Tu-mi pui cuvinte-n inimă mereu ca-n adevărul lor să înfloresc?

Tu chiar eşti lângă mine-n faţa Lui când rugăciuni, smerită, îi trimit?
Îi ceri şi tu iertare pentru tot ce-n vieţi nenumărate am greşit?
De paşii mei de mâine îi vorbeşti? Şi-i aminteşti şi tu cât vreau să zbor?
Cum oare aş putea să-ţi mulţumesc, drag îngeraş de suflet păzitor?

***

El este cel mai aproape de sufletul nostru: şi atunci când ne este cel mai greu, dar şi atunci când suntem cei mai fericiţi. El ne este întotdeauna alături. Cum nici un om nu poate fi.
El este cel care ştie exact ce simţim. Cum nici un om nu poate şti.
El este cel care ne iubeste necondiţionat. Mai mult decât oricare om.
El este cel care ne ajută permanent spre binele nostru cel mai înalt. Cum nici un om nu este în stare s-o facă.
Iar noi deseori uităm de el.

Bucuresti : 26.08.2012

***


duminică, 26 august 2012

Este timpul meu!



Da, uneori avem nevoie de un timp al nostru, pentru noi insine.
De un timp in care sa adunam putere si curaj pentru urmatorul pas.

De un timp in care sa stam in loc si sa privim in jur si sa ne cautam reperul. Ceva care sa ne arate unde suntem.Reperul care nu ne spune neaparat pe unde s-o luam, nu ne arata calea prin care sa iesim din labirint, dar care ne linisteste sufletul pentru ca, astfel, ne dam seama ca nu ne-am ratacit.
Reperul care ne spune: Acum esti Aici.

Si, parca, in momentul acela, privindu-ne reperul, redescoperim Linistea din noi.
Iar in acea liniste ne oferim noua insine timpul necesar pentru a ne desprinde de trecut, pentru a putea lua decizia de a face pasul inainte.

Uneori acest timp este plin de lacrimi. Doare. Simtim nevoia sa ne ascundem, sa fugim, sa ne izolam in tacere. Nimic in jurul nostru nu mai conteaza. Nimic nu se intampla. Noi nu mai facem parte din lumea care se misca in jur. Nu ne mai conectam la ea. Nu ne mai raportam la ea. Ramanem singuri in furtuna interioara. Si avem nevoie de timp sa lasam ploile sa se linisteasca, vantul sa taca, amintirile sa nu mai arda.
Avem nevoie de timp pentru a ne pune in ordine gandurile, sentimentele, cuvintele.
Avem nevoie de timp sa intelegem, sa pansam ranile, sa vindecam, sa inchidem iar, cu blandete, usile trantite de furtuna, sa iertam, sa redeschidem ochii si sa zambim.

Eu sunt acum in acest Timp.
Este timpul meu pentru impacarea cu mine insami.
Este timpul meu pentru intelegerile care vin din trecut, pentru iertare, pentru multumire, pentru recunostinta.
Este timpul meu in care invat ca am avut tot ce credeam ca n-am, ca am stiut tot ce credeam ca  nu stiu, ca am putut tot ce credeam ca nu pot, ca am fost tot ce nu credeam ca sunt.
Este timpul meu in care prind putere si curaj sa vad ce n-am putut vedea pana acum, sa accept ce n-am putut accepta pana acum si, mai ales, sa aflu, din nou, ca nimic n-a fost intamplator.

Este timpul meu in care stau pe loc pentru a putea lasa Trecutul, in liniste si pace, acolo, in trecut. 
Si nu, nu vreau sa uit nimic. Vreau sa-mi amintesc mereu ce m-a adus in acest Prezent, in acest timp al linistirii, al pacii. Dar vreau sa ma detasez de tot ce-a fost. Ca sa pot merge inainte.

Este timpul sa fiu doar eu cu mine insami. Sa-mi ofer mie. Sa-mi fiu mie. Sa-mi fiu a mea.
Este timpul meu doar pentru mine si atat.

Acum eu imi sunt reperul.

Bucuresti : 26.08.2012

***


sâmbătă, 25 august 2012

Pân’la sfârşit


Atâţia paşi mă-nvaţă Calea Sa şi mă ajută să nu rătăcesc!
Atâtea aripi mă-nfăşoară-n alb şi de suspinul lumii mă păzesc!
Atât de cald şi bine e în jur, învăluită în Lumina Lui!
Atâtea chipuri blânde îmi zâmbesc, dar… nicăieri ca lângă tine nu-i.

Mi-e dor de tine, dor de tot ce-a fost, iar dorul meu se pierde-n infinit.
Aş vrea să uit tot ce nu pot să-ţi spun, tot gândul meu în noapte risipit.
N-am să te chem din nou, nu, nu mai vreau, am plâns destul dorindu-te al meu.
Nu vreau din nou al aşteptării chin, nu vreau să fiu o lacrimă mereu.

Mi-ai fost, din depărtare, doar un vis, dar te-am iubit cum n-ai mai fost iubit!
Şi m-am simţit iubită cum n-am fost! Cum nici să sper nu aş fi îndrăznit!
Chiar de s-au stins cuvintele pe drum şi ne-am desprins din lanţurile lor
Ne leagă încă nevăzute chei... şi ne uneşte încă dor cu dor...

Ne vor rămâne-n suflet amintiri cum altele nicicând nu vor mai fi,
Ne vom hrăni din ele uneori când prin trecutul nostru vom privi.
Ţi-am fost iubită-n visul tău frumos cum tu mi-ai fost, în visul meu, iubit.
Şi am dansat în taină, amândoi, un minunat tangou! Pân’la sfârşit.

Bucuresti : 25.08.2012

***






Eu Sunt cine Eu Sunt





luni, 20 august 2012

Cuvântul dat de Ursitoare



Am primit Cuvântul de la Ursitoare şi mi-au dat deodată şi-un blestem cu el:
Să mă amăgească, să-mi inunde gândul, să-mi picteze viaţa ca un menestrel,
Să îmi cânte-n versuri vise şi iluzii şi să-mi toarcă fusul timpului Prezent,
Să mi-l fac prieten, frate şi părinte, Dumnezeu să-mi fie, prin el, confident.

Şi-am lăsat Cuvântul să-mi aducă-n minte mii şi colorate pagini de poveşti,
M-am jucat prin ele, mi-am clădit castele, am trecut hotarul porţilor cereşti,
Am trăit în slove taine neştiute, dragostea curată, dorul nesfâşit,
Fericirea-ntreagă, dulcea mângâiere, chin şi resemnare… toate le-am trăit…

Am lăsat Cuvântul să trezească-n mine minunate aripi ce m-au înălţat
Mai presus de drumul-n care el, Destinul dat de Ursitoare, m-a abandonat.
Însă zboru-acesta pare fără margini, după cum mi-e gândul ispitit de cer,
El îmi este visul, el îmi e chemarea, el îmi e avântul, în el pot să pier.

Mă învârt în juru-mi şi privesc în zare şi se-ntorc în mine, din oglinzi, priviri.
Unele se-ncruntă, altele m-aprobăşi-mi devin, din cioburi, toate, amintiri.
Doar Cuvântul spune azi a lor poveste… file încurcate, născocite ieri…
Împlinind blestemul, m-am pierdut pe mine pe un drum ce duce tot spre… nicăieri.

Azi îmi e Cuvântul dat de Ursitoare şi salvare sfântă şi cumplit blestem.
El îmi e şi steagul alb pe care-l flutur, dar şi închisoarea-n care zac şi gem,
El îmi e şi cântec, tot el şi cuţitul, el mi-e mângâiere, dar şi-amar pelin,
El îmi e minciuna, dar şi adevărul, el îmi este Calea scrisă în Destin.

Bucuresti : 19.08.2012

***