Sămânţa vieţii

Chiar dacă pomii-s desfrunziţi

Ei se îmbracă în Lumină,

Prin crengi culeg puterea Ei

Şi-o duc frumos spre rădăcină.

Acolo, în pământul reavăn,

Minunea apei îi hrăneşte,

Iar sufletul pământului

De deznădejde-i ocroteşte.

Când iarna se va instala

Şi-omătul alb îi va cerni,

Copacii, îmbrăcaţi în vise

De primăvară, vor dormi.

Şi chiar de crivăţul va bate

Prin negre braţe, amorţite,

Căldura pomilor va fi

În miez de trunchiuri adormite.

Şi chiar de omul îngheţat

Îi va tăia, pe foc să-i pună,

Căldura lor va dăinui

În bobul de sămânţă bună.

Şi, când veni-va primăvara,

Trezită-n mijloc de zăvoi,

Sămânţa îşi va spune lumii

Istoria, prin frunze noi!

Bătrânii care-o plămădiră

Vor fi prin preajmă, protectori,

În aerul din jur, în soare,

Să-i lumineze primii zori!

Prin tinereţea ei va duce

Povestea vieţii mai departe.

Un alt copac... altă sămânţă...

Un alt pământ... o altă moarte...

Bucuresti : 17.11.2009

***